COPILĂRIE

N.B. O să vă spun doar că, fără a le da prenumele, acești copii, miracolele mele de la FunClubul de Lectură, au vârste între 4 și 9 ani. Dragi părinți, vă mulțumesc! <3 Ce este copilaria, cum este sa fii copil, cum crezi ca este să fii adult?

* Copilăria este când îți amintești ce ai făcut atunci când erai copil. Este frumos să fii copil pentru că te poți juca și îți faci mulți prieteni.

*Copilăria este atunci când îți amintești o grămadă de chestii frumoase de când erai mic pentru că te joci foarte mult atunci când ești copil. Când ești mai mare nu prea te mai joci așa, nu prea te mai dai în leagăne, nu te mai distrezi atât de tare. Când ești om mare nu prea te mai poți juca cu jucării și nu prea îți mai cumperi jucării.

*Copilăria este… Atunci când vei fi mare, copilăria este ca un fel de sentiment pe care ți-l readuci aminte. Este fascinant să fii copil pentru că poți face mii de chestii pe care nu le poți face atunci când ești adult. Cum ar fi să țopăi foarte tare!

*Copilăria este distracție și e foarte frumos!

*Copilăria este ceva frumos pentru că faci multe chestii distractive!

*Copilăria este să fii mic. Îmi place să fiu copil pentru că este foarte distractiv.

* Uneori este mai distractiv să fii om mare, decât copil. Uneori copilăria e cam proastă pentru că uneori te supără alți copii, te supără adulții… (Cu ce te supără adulții?) Cu reguli… Au reguli și adulții, dar ei le pot respecta mai ușor…

*Copilăria este atunci când ești mic, și când ești mic poți să te distrezi mai mult decât părinții pentru că poți să te joci, chiar dacă uneori e urât pentru că te mai cerți cu prietenii. Poți să te joci și când ești mare numai că nu te joci chiar așa de mult pentru că părinții trebuie să facă și de mâncare, să se ducă și la serviciu, să ne ia de la gărdiniță sau de la școală. Pentru mine e mai fain să fiu copil decât om mare.

*(Ce e copilăria?) Habarnam! (Am scris legat pentru cã rãspunsul a venit imediat dupã lectura Aventurilor lui Habarnam si intuitia mea spune cã rãspunsul a avut legãturã cu asta). Este frumos să fii copil pentru că poți să spui oamenilor mereu să-ți ia multe jucării. Eu când o să fiu mare și o să am o sută de ani nu o să mai cumpăr jucării, dar o să mă mai joc cu mașinuțele!

*Copilăria este cel mai frumos lucru de pe lume, este ca o magie și este cel mai frumos mod de a împărți bucuria cu cei dragi. Așa simt eu. E foarte frumos să fii copil. )Să fii adult, crezi că nu e frumos?) Ba da, doar că… Dacă ești copil, nu trebuie să muncești atât de mult, nu trebuie să ai un șef ca la serviciu, trebuie să mergi doar la școală…

** – Copilăria este ceea ce petreci de la 0 la 12 ani.
(Cum e să fii copil?)
– Este nasol să fii copil, nu poți să faci reguli.
– Da, e oribil rău de tot.
– E fain să fii om mare, nu ai reguli, poți să faci tot ce ai chef în afară să furi și să omori și chestii de genul ăsta…
– Decât dacă vrei să ajungi la închisoare.
(Bine, voi credeți că noi, oamenii mari, nu avem reguli?)
– Daaaa! Oamenii mari n-au reguli!
– Ei doar le fac!
– Ca Ponta!

*Când ești mic, ești un copil normal, dar când ești adult, ai prea multe consecințe și ți se întâmplă prea multe lucruri cum ar fi că vin problemele, îți schimbă viața, ai de plătit rate… Când ești copil, e mai fain! Înveți, faci lucruri, e haios și te mai și distrezi. Ar fi fain ca unii oameni să ne întrebe dacă am vrea să fim mari…

*Copilăria înseamnă, atunci când ești adult, să-ți amintești tot ce ai făcut în copilărie. Este foarte distractiv să fii copil pentru că nu trebuie să respecți reguli. Adică nu, de exemplu,la școală sau la grădi sunt niște reguli, dar unii nu le înțeleg pentru că sunt prea mici și-atunci ei le pot încălca. Iar asta este foarte distractiv.

*Să fii copil înseamnă că nu ai responsbilități ca adulții, nu ai de plătit rate, nu ai de plătit facturi, nu ai de plătit carduri, nu ai de plătit nimic! E fain să fii copil!

*E frumos să fii copil că n-ai atâtea chestii de plătit. Vreau să fiu mare, dar ca tata, tot copil. Adică Tata e doar un copil mai mare, mai înalt. El se joacă cu mine.

*Copilăria înseamnă să înveți, să te joci, să te distrezi, nu ai nicio responsabilitate, nu ai de plătit nimic.

*Copilărie înseamnă să te ddistrezi, să mergi la școală, să înveți, să ieși în parc… (Și ca adult nu poți să te distrezi?) Poți, dar trebuie să și plătești, să ai și serviciu…

*Copilăria este un mod foarte frumos de a-ți trăi viața atunci când ești copil. Atunci când ești adult îți dorești foarte mult să fii copil, iar când ești copil, îți dorești foarte mult să fii copil. (De ce crezi că se întâmplă asta?) Pentru că niciunui părinte nu-i place să plătească multe rate, să aibă grijă mereu de copii pentru că ei nu mai au timp pentru ei… E mai bine să fii copil.

*Copilăria înseamnă să te bucuri cât mai mult de faptulcă ești copil, pentru că atunci când vei fi adult vei avea multe rate de plătit. Eu mă bucur de copilărie cât mai este….

MULȚUMESC! CUM ȘI CU CE POT AJUTA? (VINDECĂRI (IN)VOLUNTARE)

Printr-o (fericit!) eronată înțelegere sau formulare a unui anunț, dar fără îndoială prin dorința și asumarea acestei ”erori” de către toate părțile implicate, am ajuns să fac parte dintr-un stagiu de voluntariat, de o lună (21 februarie – 21 martie 2018), la Centrul Delfinul pentru copii cu autism al Asociației Betania din Bacău.

Tot fără nici o îndoială, experiența pe care am trăit-o a fost atât de profundă pentru mine și… reparatorie pentru sufletul meu, credințele și principiile mele de viață, că aproape am ieșit din conștientizarea faptului că, într-un anumit sens, ar putea exista și un capăt al acestei experiențe…

În alt sens totuși, acesta fiind cel despre care simt nevoia să împărtășesc, nu este capăt. Pentru că, pentru că odată ce intri în contact cu o lume ”altfel”, despre care știai că există, dar prea puțin o cunoșteai, orice capăt devine un perpetuu început…

Terminând stagiul, singurul cuvânt pe care îl găsesc potrivit a-l adresa personalului ”Delfinul”, deși cuvântul nu poate acoperi întregul emoției care a pus stăpânire pe mine, este: MULȚUMESC! Iar gândul imediat următor, adresat concomitent MIE și COMUNITĂȚII este: CUM ȘI CU CE POT AJUTA?

E o întrebare imposibil să nu se agațe de tine, la prezentul continuu, odată ce ai înțeles că A DA sens, prin ceea ce faci, unor vieți ”altfel” decât a ta, înseamnă, de fapt, A PRIMI sens pentru propria-ți viață, ”altfel” și ea decât a celorlalți.

Ce vreau să spun este că, practic, nu știu cât am făcut voluntariat, a fi voluntar înseamnă, pentru mine, a te implica în mod activ, într-un fel sau altul, într-o acțiune prestabilită, cu sarcini clare și obiective de îndeplinit, lucru pe care, de fapt, nu l-am făcut. De aici, poate, și acel ”CUM ȘI CU CE POT AJUTA?”, cu rezonanță mult mai puternică și care nu-mi (mai ) dă pace.

Am avut marea șansă însă, să fiu observator în cadrul orelor de terapie în grup pentru beneficiari ai centrului, copii cu tulburări din spectrul autist, ADHD (deficit de atenție însoțit de tulburare hiperkinetică) și alte tipuri de tulburări de dezvoltare.

Fiind observator, am intrat prea puțin eu însămi în contact cu acești copii, suficient totuși, cât să-mi doresc mai mult și mai mult, interacțiune cu ei.

Suficient cât să mă determine să merg la propriu în librării, și nu doar pentru un stagiu, pentru a căuta întru a parcurge literatură de specialitate. Pentru că DOAR observând sau DOAR citind nu oferă o imagine de ansamblu corectă.

Suficient, observând ȘI citind, cât să mă facă să înțeleg ce puțin cunoaștem (și ) despre această Realitate, pe de o parte a copilului cu TSA/ADHD/alte tulburări, pe de alta, a vieții unei familii cu membri în aceste situații, deopotrivă a muncii fabuloase a lucrătorului cu astfel de cazuri și, nu în ultimul rând, a contextului socio-economic-cultural în care se petrec toate acestea…

Suficient cât să-mi doresc o nouă îmbrățișare din partea acestor copii, un nou zâmbet, un progres.

Suficient cât pentru a conștientiza din nou (dureros) cât de ușor punem etichete, cât de ușor ne trecem unii pe alții cu vederea, cât de ușor refuzăm a ne asculta unii pe alții.

Suficient cât pentru a mă pune mereu în situația de a mă raporta la acești copii ca fiind, de fapt, EU ALTFEL, nu ei.

Suficient cât să nu contenesc a spune, după fiecare experiență de acest gen, MULȚUMESC! și a întreba, măcar din când în când: ca voluntar, prin tot ceea ce sunt EU și ȘTIU să fac: ”CUM ȘI CU CE POT AJUTA?”.

Un răspuns va veni mereu (și) de la Centrul Delfinul pentru copii cu autism al Asociației Betania din Bacău. E suficient să dai un telefon sau să bați, la propriu, la ușă

Incantație de Primăvară

Fulgii ăștia, bată-i vina,
iar au invadat grădina,
cum se gudură și saltă,
ghioceii toți tresaltă
că ar vrea semeți să iasă
de sub nea, să intre-n casă:
Primăvară, hai odată,
c-a albit grădina toată!

O să vin, stați liniștiți,
zice doamna Primăvară,
nu mai fiți așa grăbiți
și nu vă mai văicăriți!
De-i grădina albă toată
e că Iarna, sora mea,
înainte de-a pleca,
vrea s-arate înc-o dată
cât este de minunată,
iar copiilor să dea
bun prilej de bucurie,
săniuș pe pat de nea!

al treilea Psalm

că așa mi-i dat a crede,
cum că la zămislire,
Lumea, din Pântec,
menită a fost să iasă un Cântec
și Cântul e unul și
Lumea e una, la fel cum
Soarele e unul și una e Luna,
să dăm Iubirea de-a dura,
de la tine la mine,
de la mine la tine,
ia Cântul
ca în Iubire să înconjurăm Pământul…

Un virus, ceva…

Joi, 25 ianuarie, ora de luat copilul de la școală.

Ușa clasei se deschide și, ca întotdeauna, Elisa (aproape 7 ani) îmi sare în brațe:
– Maaaaaamiiiii!

Nu ca întotdeauna, îmi șoptește, afectată vizibil, la ureche:
-Mama, Dulceață (ursuleața, n. r) mă îngrijorează foarte tare! A fost cuminte, n-a deranjat la ore, a mâncat puțină plăcintă, dar… nu face pipi deloc!

Discuția continuă cât se poate de serios.

Eu: Vai de mine, cum așa? Dar a cerut la baie?
Elisa: Păi nu! Zice că nu poate să facă pipi!
Eu: Mmmmmm… Dar caca face?
Elisa, foarte convingător: Da, face! Mult și foarte, foarte moale!
Eu: Hopa… Păi… cred că e deshidratată, mami! A făcut o indigestie, ceva… Dar alte simptome ai mai observat la ea?
Elisa: Nu are febră, dar tușește și strănută!
Eu: Mmmmm, păi cred că a luat un virus, ceva. Și mai cred că ar fi bine ca mâine să nu meargă la școală, că i-ar putea îmbolnăvi și pe ceilalți copii!
Elisa: Nu, nu-i îmbolnăvește, că tușește și strănută în ghiozdan! :))))))))))))))))))))))))))

N. B.: Dulceață nu s-a dus azi la școală. La prima oră a zilei, și-a luat medicamentele și a făcut inhalație. Să nu uit, la patru, să-i dau pastila! 😀

Psalm (II)

Există, în dicționare, un sens al mâniei și un sens al furiei. După ce vom fi înțeles dacă în noi colcăie mânia sau dacă purtăm în noi un strop, măcar un strop de furie, atunci vom putea, poate, să începem să știm ce avem de făcut împreună. Până atunci, eu cu un strop de furie și cu multă iubire, o să continui să-mi sorb cafeaua în câte o dimineață și-o să continui să visez cu ochii deschiși la o lume mai bună.

Psalm:
Doamne, nu mă mânia!

”free fall, flow river, flow…”