river

Ne-am regăsit vreo șapte zile (și tot aîtea nopți!) - cuminți, dar nu foarte, cum ne spune mama, să fim, încă de cînd eram nebuni de facultate - în povestea noastră cu nume Vechi, de Vamă.

Ne-am zbînțuit sălbatici pe plaja de la Stuf,

ne-am alintat tălpicile, genunghii, palmele și coatele-n nisip,

ne-am răsfățat, în zi și în noapte în apa lină a mării, am rîs prea mult și-am plîns puțin.

Ne-am relegat și dezlegat prieteni, ne-am reînnodat apoi cu mult mai strîns, fiecare cu adevărul lui, dependenți total de adevărul celorlalți,

ne-am Șuit și ne-am Paparudit în The Stage, ne-am jucat de-a noi înșine, că asta-i joaca noastră preferată și nu ne-am plictisit.

Am mai trăit și un perfect ratat răsărit de soare, pe ritmuri de Ravel, perfect că am fost doi, ratat că soarele zăcea ascuns printre nori.

În Vama, Vama noastră dragă…

Asculta mai multe audio Muzica

Cîteva lucruri, haine de schimb, o pătură şi acte. Locuitorii comunei Săuceşti se îndreaptă, inexpresivi, cu două-trei ore înainte de a veni viitura, spre tabăra de sinistraţi. De aici ar trebui să-i ia autocarele să-i ducă spre internate.

Oamenii nu mai au putere, parcă, nici de lacrimi. În aşteptarea prăpădului, în ochii lor, se citeşte doar o cruntă resemnare. “Ne-am luat haine de schimb, o pătură şi buletinele. De aici, Dumnezeu cu mila”…

Mulţi refuză să plece la internat. Cu doar cîteva bagaje, cîteva pîini şi cîteva bidoane de apă, unii şi-au instalat corturile personale în tabără, în comună la ei, “mai la deal” de prăpăd. “De dimineaţă, de la 7 sîntem aici, ce să facem?”… Femeia, de 60 de ani, aşezată pe o pătură întinsă pe iarbă, nu are putere să plîngă. A plîns destul, acum doi ani, cînd a rămas prima oară fără casă, fără animale. “Acum doi ani am pierdut tot. De atunci, nu ne-am mai încumetat să ne luăm nici animale, nici să cultivăm prea multe. Ne-om descurca, aşa cum o vrea Dumnezeu. Important e să scăpăm cu viaţă”… Nu are asigurare pe casă, nu ştie ce e aceea.

Dintr-un cort albastru, de cîteva locuri, şi-au făcut apariţia alţi sinistraţi. Încă de acum două nopţi, aceştia se află în tabără. Şi lor, în 2008, Siretul le-a luat totul. “Animalele, două vaci şi-un cal, atîta am, le-am dus pe deal. Aici stăm, în cort, pînă trece apa”… Iar după? Tulburător de simplu: “O să facem, doamnă, ce face toata lumea. Cu cine să mă bat?”…

Uau, și totuși cum fost în Vama? C-am văzut la televizor ce mizerie era pe plajă și pe unul dormind îmbrăcat în nisip și cîți bețivi și drogați! Să știi ca chiar ne-am gîndit la tine… Da, știu, așa se vede mereu de departe, de după ecranul ăla rece, de sticlă, pe care de-atîtea ori voi înșivă îl condamnați pentru că știți prea bine că nu tot ce v-arată e adevărat…

Nu știu alții, dar NOI refuzăm să fotografiem inutilul, mizeria și orice alte lucruri sau aspecte urîte - oriunde am fi - și care ni se aruncă, voit sau nu, în față. NOI am fost de 1 Mai într-o Vamă în care n-am avut timp decît de frumos. O Vamă frumoasă deci, îmbrățișată de oameni unii mai frumoși ca alții.

O Vamă în care cîteva mii de oameni frumoși și-au găsit, rînd pe rînd, colorat, locul…

…care și-au perindat apoi pașii, fiecare pe unde știa că-i drumul lui mai bun. Unii am ales, fără regret, mai noul The Stage! Aici, vineri noapte, 30 aprilie spre 1 mai, avea să se întîmple ceva nu mai puțin extraordinar ca-n alte părți, printre ore de dans pe ritmuri reggae și El Negro.

În Vama, am găsit apoi, distracție la maxim și prietenii de-o zi, într-un ”concert” ad-hoc de amiază…

…în deschiderea, parcă, superbei cîntări de noapte Trupa Veche la care ți se poate întîmpla chiar să te rătăcești pentru cîteva minute, printre niște sori…

În Vama, ne-am iubit, într-o altă dimineață, din priviri, cu marea…

…ne-am rătăcit pașii, aiurea, prin nisip…

…pentru ca în noapte să ne reîncălzim puțin…

…și-apoi, din nou, neprogramat, să ne împrietenim mai mult, cu Trupa Veche…

Știam că a doua zi, totul, lăsat în urmă, o să, de dor, ne doară!

Două zile și-alte două jumătăți plus trei nopți fără de două-trei ore am primit condamnare în Vama Veche. Una dintre cele mai frumoase condamnări pe care cineva, vinovat doar de faptul de a se fi născut într-o lume avidă de scadal, grotesc și mizerabil, ar fi putut-o, vreodată, pentru fapta sa, primi. Și cînd la condamnare îți sînt părtași alți vinovați ca tine, totul devine și mai frumos, incredibil de frumos…

- Hai mă, mai e mult?
-Oho! Mai avem cîteva pîini de mîncat!
Și tot așa, pîini cît pentru circa 800 km, distanța pe care o ai de parcurs din Bacău la Budapesta, într-o noapte (plecare la 02.30) și juma` de zi (16.30). Pîini, ceva mai multe decît ar fi normal, dar asta pentru că pe drumurile minunate ale patriei - pentru care plătim, plătim, plătim! - se circulă, din cauza craterelor - gropile sînt o iluzie frumoasă - cum se circulă.

Da` și cînd ai ajuns la destinație! Totul se uită instantaneu! Clădiri superbe, întreținute, oameni eleganți și extrem de primitori, hotel mai ieftin ca în țară, în buricul Budapestei. Unde mai pui că, din senin, un român -la ei, ungur - la noi (asta mi se pare puțin trist!) se oferă din proprie inițiativă - văzîndu-te că adulmeci pre limba ta un loc în care ai putea să-ți potolești foamea - să te îndrume spre cel mai potrivit loc cu putință, papa ieftin, papa bun!

În Budapesta, ca de altfel în multe alte orașe din țări străine, lucrurile nu sînt mai frumoase sau mai bune ca la noi. Sînt, însă, păstrate, îngrijite, prețuite. Popasul tău preț de cîteva zile acolo va sta cu siguranță, astfel, sub marca acestui tip de ”wow!”.

Am spus ”wow!” pentru ”expoziția” de reclame…

…pentru Operă…

…pentru Iancu de Hunedoara din Piața Eroilor…

…pentru părculețul cu lac de lîngă Zoo…

…pentru Sinagogă…

…pentru feeria de lumini pe care ți-o oferă plimbarea cu bărcuța pe Dunăre…

… pentru tot ceea ce găsești la Citadela, inclusiv în buncăr…

…pentru Basilica Sf. Ștefan (cel Drept)…

…pentru Castelul Buda (care, de fapt, e o imensă cetate)…

…pentru pașii de lîngă cabaretul Moulin Rouge…

…pentru oaza de dragoste pe care o găsești într-un local sau altul…

…pentru tot ce vezi, simți și trăiești în Budapesta, preț de trei nopți și patru zile.

Am spus ”wow!” de mai multe ori decît “pîini” am “mîncat” pe drum. Iar asta, pentru obiective mai puține decît toate gropile și kilometrii la un loc! Dacă te țin nervii, suie-te în mașină și mergi să vezi Budapesta. De te țin buzunarele si inima, ia, ma bine, un avion!

Trupa Veche revine, sîmbătă, șase martie, pentru băcăuani, cu un concert anunțat de înșiși membrii ei ca fiind unul… ”wow!”. ”Wow!” va fi, cel mai probabil, și reacția celor prezenți la concert (în THE STAGE, locul acela în care…) imediat după ce vor face cunoștință cu noua voce a Trupei.

Pentru că, da, Trupa Veche nu vine în Bacău fără să aducă și ceva nou. Iar de data aceasta este vorba despre vocea lui Bogdan, cea care i-a cucerit nu doar pe ”greii Trupei”, ci și pe fanii lor care au avut un cuvînt important de spus la alegerea ei ca fiind ”that one!”.

Pe scurt, Trupa Veche are un nou vocalist. El este Bogdan Olaru, are (deocamdată :)) 19 ani, este student la actorie, e îndrăgostit de muzică și, mai nou, copleșit de bucuria de a fi devenit membrul unei trupe ”la superlativ” după cum el însuși a apreciat. Cunoscut deja, poate, unora, de la emisiunea Megastar, la care a participat în 2008, Bogdan a fost desemnat cîștigătorul preselecției ”Povestea merge mai departe…”, din cadrul campaniei ”Dacă vrei să cînți urcă pe scenă!” desfășurată la sfîrșitul lui 2009 și organizată de Trupă, în vederea reîntregirii ei cu o voce pe măsură. Din cei peste o sută de tineri care și-au încercat vocea, în urma audițiilor, nouă - opt băieți și o fată - au fost aleși pentru a merge mai departe, în ”semifinală”. Aceasta a avut loc în clubul Silver Church din București în prezența a peste o mie de spectatori care au ascultat și au votat trecerea la etapa următoare, finala, a trei concurenți. Din cei trei, după o perioadă de studiu individual cu fiecare în parte,Trupa Veche l-a ales pe Bogdan pentru a i se alătura.

Și uite așa, Povestea, cu mai noul ei erou, Bogdan Olaru (voce) și cu mai vechii ei eroi, Traian Bălănescu (clape), Liviu Mănescu (bass), Doru Cinca (tobe), Bogdan ”Jaja” Sandu (chitară electrică) și Sabin Penea (vioară), merge mai departe. Ajungînd sîmbătă, șase martie, în THE STAGE…

Pentru prima întîlnire cu publicul băcăuan, Bogdan Olaru nu are emoții. ”Am adică și emoții, dar mai curînd aș spune plăcere. Vin cu bucurie să cînt pentru voi” - a spus Bogdan.

Și Liviu Mănescu ne amenință serios: ”Băcăuanii să se aștepte la o seară cald explozivă, cu multe piese de calitate din istoria componenților trupei vechi, dar și cu piese noi și chiar cu una în primă audiție!”

Concluzie: Dacă ai doar… 17 lei, împăturește-i cu grijă și hai cu ei în THE STAGE pentru a-ți lua bilet la TRUPA VECHE. Sîmbătă. Șase martie. Ora 22.00. N-ar fi rău, totuși, să rezervi din timp biletele!! Sunînd aici: 0746049458!

O pastilă cu gust de Led Zeppelin ne-a fost administrată, mie și cîtorva prieteni, vineri, în The Stage. Locul acela în care se mai leagă, din cînd în cînd, prietenii cît pentru o noapte albă.

Vineri noapte, spuneam, ni s-a administrat o (altă) pastilă, una cu nume de Mike Godoroja&Blue Spirit, dar cu gust, dulce gust, de Led Zeppelin.

Mike Godoroja – voce, Iann Chepa – bass, Mac Marian Aciobăniței – chitară și mandolină și Marius Vintilă – tobe ne-au ținut nouă, cîțiva pacienți addicted Led Zepp, prin sunete aproape perfecte, un fascinant discurs. Unul despre sinceritate, bun simț și bun gust, reamintindu-ne totodată lecții de mult învățate de istorie a blues-ului și rock’n’roll-ului, dar pe care, din cînd în cînd, fără să ne dăm seama,uităm din ce ”carte” le-am aflat.

Led Zeppelin - Babe I'm Gonna Leave You
Asculta mai multe audio Muzica

“Renaște, în fiecare dintre noi, o serie de întrebări atunci cînd sîntem foarte aproape de sinceritate. Oare ce a fost mai frumos în viața mea de pînă acum? Cu siguranță nu statul la coada la ulei sau la pîine. Ne vom aminti atunci că, cel mai frumos moment a fost acela în care am intrat în posesia unui vinil Led Zeppelin II, pentru că îi adoram pe Led Zeppelin”, a deschis una din cărțile prăfuite, Mike Godoroja.

Am înghițit pastila încetul, cu senzația acută că nu se va dizolva niciodată. Pentru că în acel moment, efect de pastilă, timpul s-a oprit în loc. ”Să mă fi născut oare, puțin mai tîrziu decît ar fi trebuit?”…

“No Quarter”, “Gallow’s Pole” sau “Whole Lotta Love”, “Bring It On Home”, “Goin’ to California”, ”Babe, I’m gonna leave you” sînt cîteva posibile răspunsuri la întrebare.

Pastila s-a topit totuși, după vreo trei ore. Dulceața, însă, nu.

Nu se va mai topi de-acum, niciodată.

Led Zeppelin-Whole Lotta Love
Asculta mai multe audio Muzica

Ei bine, am făcut-o şi pe asta! M-am parazitat adică, pentru prima oară, iar asta s-a întamplat vineri noapte - unde în altă parte, dacă nu în Stage şi cu ce altceva dacă nu cu Paraziţii. Am fost la concert, adică. Suţinut de Paraziţii, adică. În Stage, adică.

Şi a fost mişto! Chiar dacă băieţii au urcat pe pe scenă cu două ore întîrziere,

si chiar dacă au prestat mult mai puţin de două ore.

A fost mişto pentru că am fost cu prietenii. Pentru că m-am scăldat într-o mare de omuleţi, unii mai simpatici, unii mai puţin simpatici, unii extraordinar de frumoşi, alţii fascinant de penbili, oricum, toţi, extrem de văluroşi.

A fost mişto pentru că am pozat picioare plictisite în aşteptarea paraziţilor…

…şi mîini nervoase după apariţia lor.

A fost reconfortant pentru că am putut să cînt înjur fără ca cineva să se uite urît la mine. Şi pentru că şi alţii au înjurat, fără ca eu să ma uit urît la ei. Şi pentru că, pe cei mai mulţi dintre noi, preţ de o oră şi un pic, ne-a durut… Dar hai că nu mai spun şi unde. Oricum, cîteodată, toţi avem nevoie de cîte o durere de asta!

Vineri, 11 septembrie, The Stage, Bacau

Notă:
În deschiderea concertului Paraziţii, au cîntat trei băieţi simpatici, băcăuani, pe numele lor de scenă Alexsay, Legee şi Antid8t sau, mai pe scurt, Billy Fox Music. Mie mi-au plăcut, o spun cu toată sinceritatea. Şi cred că voi mai auzi de ei, mai ales că, am aflat, se pregătesc de un album de debut. Multă baftă, băieţi!

…tot pe Vama Veche, evident, dar nu inopinat şi nu pentru o noapte şi două zile… Un pariu programat, unul cu noi înşine, fascinaţi de poveştile despre o Vamă în care, pînă la cei 30 de ani ai noştri nu am stat efectiv, cu excepţia cîtorva ore la cîteva concerte Stuf, dar despre care auzisem că a murit. Ciudat, poate, pentru vechii vamaioţi, pariul a fost cîştigat de noi.

Am găsit o Vamă liniştită, curată şi fermecătoare. Una plină de copii de unul, doi, trei anişori, purtaţi în braţe, în hăinuţe înflorate, de tătici cu plete sau duşi de mînuţe, să calce nispiul, să se joace cu apa, de mămici cu fuste lungi, ii şi brăţări ale prieteniei pe încheieturile mîinilor. Probabil că, mi-am zis privindu-i cu drag, aici au fost concepuţi aceşti micuţi… Pe unii dintre ei îi mai vedeai chiar zăbovind în cîte un cărucior pe plajă pînă în noapte tîrziu, visînd cine ştie ce poveşti frumoase, pe acorduri de rock, rock’n'roll sau blues.

Am găsit o Vamă în care te poţi decupla de realitate, pentru o noapte, două, trei, la piraţi. O Vamă în care poţi asculta pe înserat, un concert, două, trei de folk la şoni după ce vei fi păpat ceva gomboţi acolo sau zamă de tarhon şi un ciolan afumat cu muştar şi ceapă sau, depinde, după ce vei fi ales sa fii servit de feny, ospătarul negru şi plin de umor de la bibi.

Am găsit o Vamă în care poţi dansa pe plajă pînă la răsărit după ce (unii) vor fi făcut o baie cu stele în marea cea mare, limpede şi liniştită sau în care poţi savura şi rîde copios de peripeţiile lui speedy gonzales sau tweety, elmer şi alte creaturi proiectate pe un ecran, la hand.

Am găsit o Vamă în care cazarea este ieftină, atît cît să-ţi permiţi să-ţi mai iei o noapte şi apoi încă o noapte şi poate mai multe dacă, de luni, nu ar trebui să te întorci la serviciu.

Am găsit o Vamă din care - îmi dau seama totuşi - ceva a murit, dar pe care eu am să pariez încă un an sau doi, pînă cînd acel “ceva” va fi definitiv îngropat…

Să plecăm adică, vineri seara, spre Piatra Neamţ pentru a asculta ceva muzică live şi a împărţi, eventual, o bere, cu nişte “preţ de (încă) o noapte albă, dragi prieteni”.

La 7.21 dimineaţa, venind din Piatra, să lăsam în urmă Bacăul, nebuni, emoţionaţi, copii scăpaţi din frîu, să ne trezim în Vama Veche.

Şi pentru o zi, s-ascultăm gîngurind pescăruşii, să ne ascundem, printre pălării, de soare,

să ne jucăm cu degetele în nisip şi să le împodobim cu alge verzi, din mare,

să reflectăm, apoi, la ceea ce se întîmplă.

Spre seară, să tolănim puţin sub noi, nisipul,

prin sunete de rock’n'roll se rătăcim privirea, printre siluete,

pentru a ne retrage apoi, pîş-pîş, ghiduş, spre paturile moi, de-acasă.

Mai punem un pariu pe Vama Veche?…

Nu sînt fan Mihai Mărgineanu. Nu am fost niciodată, nu m-am pretins, vreodată, a fi. Nu înseamnă că nu m-am distrat copios, la toate petrecerile la care, în special spre dimineaţă, i-am ascultat muzica. Îmi face bine, de altfel, muzica lui, muzica adolescenţei şi a studenţiei mele, e imposibil, cred, să nu-ţi facă.

Mihai Margineanu - A fost odata
Asculta mai multe audio Muzica

Sîmbătă, Mihai şi banda lui au concertat la Bacău, în pub-ul The Stage. Aici s-au întîmplat lucruri nemaipomenite, pe care nu le aşteptam, pe care nu le bănuiam măcar, pe care acum, nu mi le mai pot imagina ca nefăcînd parte din noaptea aceea.

O noapte nebună, în care i-am descoperit pe băieţi aşa cum, de fapt, cred, chiar sînt. Extrem de talentaţi, amuzanţi, sufletişti şi prietenoşi, venind ei la tine la masă pentru a ciocni un pahar, pentru a depăna o vorbă pentru a-ţi spune un banc…

E bine să ştii că sînt vedete care îşi lasă aerele acasă. Sau că, efectiv, nu le au. E liniştitor să afli că aplauzele tale chiar au contat.

E extraordinar, cînd vedetele, după concert, îşi iau ghitările sau viorile în braţe, pentru a le gîndila din nou, dar nu pentru că asta le e meseria. Ci pentru a fredona- poveşti la gura sobei, stropi de val de mare, foc de tabără - împreună cu oamenii de lîngă ei, cîntece de suflet.

Şi cît de minunat e să încingi, la răsărit, o horă, cu astfel de, preţ de o noapte albă, dragi prieteni…

…pe care să-i aştepţi, cu nerăbdare, şi altădată…