river

Din cartea-mi de bucate, o rețetă datînd din 2006.

Ciupercuța e cu ”m”, că-i mai multă mai gustoasă un pic așa!

m-am cocoţat hidoasă
fructă despuiată
în portocalul ăla
şi am urlat
şi am urlat
şi am urlat
că poate mă aude cineva
în trunchiul meu
dar nimeni nu m-a auzit
pînă m-am copt
şi a început să-mi curgă zeama

să se prelingă pe buzele sau tălpile
cui o vrea

Am de-acum, aproape-un an
de cînd mama, pe maidan,
s-a-ntîlnit cu tatăl meu:
S-au iubit… şi-am ieşit eu.

Am crescut cam repejor
şi, cum m-am pus pe picior
a-nceput comicăria
şi scandalul, nebunia!

Deseori am fost certat
că am rupt şi am stricat,
că am ros ce-a fost de ros,
de pe sus şi de pe jos,

tot ce mi-a ieşit în cale:
uşă, clanţă, balamale,
nu mai zic de canapele,
toate sînt numai surcele!

Muscă, vrabie, albină
-pe la mama prin grădină -
le-am gonit…pînă la nori
şi-am stricat straturi cu flori,

şi-un strat plin de zarzavaturi
fugind după codobaturi!
Iar odată, cu năduf,
în piscină-am făcut buf!!

Pentru toate aceste fapte
uneori, n-am păpat lapte
şi-altădat’ am fost certat!
Dar eu… nu m-am supărat

Că ai mei doi dragi stăpîni
sunt la suflet taaare buni
şi ei ştiu, chiar de-i cu foc
c-aşa pot eu să mă joc…

Şi, cînd au fost în necaz,
i-am lins dulce, pe obraz
ba, le-am şters din ochişori
lacrimi, de mai multe ori.

Iară seara, la culcare,
mă aşează pe picioare
şi, indiferent de gafă,
mă mîngîie-uşor pe ceafă,

mă alintă şi-mi dau os
şi-şi şoptesc, cu glas duios:
Ozzy, Ozzy, scump căţel…
ce ne-am face fără el?…

La un pahar de rouă, Bacău, 2007

Toţi ai mei dragi nepoţei,
trei năzbîtii – prichindei
Victor, Tudor, Măriuca
au zbughit-o ca năluca
auzind că în grădină
se dezbate-o mare vină:

“Ce-i cu atîta tărăboi
jos, în iarbă, la trifoi?”

“Ce să fie, ce să fie…
-spuse tuşa Ciocîrlie-
Astăzi, dis de dimineaţă
am surprins o oaie creaţă
dînd tîrcoale, pe furiş
la trifoi şi la măcriş.
Şi-apoi… ştiţi care e treaba,
că, în toată verde-ograda,
deşi plină de trifoi,
unul singur e de soi
şi-are patru, nu trei foi…
Şi văzîndu-l gras şi verde,
zicînd: Las’ că nu mă vede
nimeni la această oră
că se dănţuie în horă,
Oaia hoaţă, scai în laţe
a dat ‘foiul să-l înhaţe!
Eu, de sus, am fluierat
şi grăbită-am alertat
să veniţi urgent încoace
să vedem ce-avem a face!”

Şi-astfel, desluşind pricina,
vinovatul şi cu vina
începu proces de soi,
între oaie şi trifoi:

(www.openclipart.org)

“Ascult, Oaie, ce-ai de spus
la acuzele de sus?
-spuse aspru Victoraş-
Astăzi nu plec în oraş
pîn’ nu aflu de la tine
că mai ai pic de ruşine!
Haide, sincer, recunoaşte
că trifoi ai vrut a paşte!…”

“Dar… n-am vrut să-l pasc defel,
ci, să-l pun la piept niţel,
să-mi aducă norocel”
-zise oaia îndrăzneaţă.
“-Vezi? De ce eşti nătăfleaţă,
un trifoi, un firicel
(zise şmecher, Tudorel)
ar putea noroc s-aducă?…
Norocel ţi-aduce o nucă!”

“Da, dar nuca este tare,
aş putea s-o mestec oare?…”
-spuse oaia salivînd
şi în sec tot rumegînd…

“Deci aşa! Ăsta ţi-e gîndul
că norocul…. fu ca vîntul
dacă nu-i bun de păpat
iute, repede-a zburat!
-chicoteşte şi Maria.

“Gata cu bazaconia:
eşti o oaie vinovată!
haide, fugi, pleacă de-ndată!”

Şi… oiţa pofticioasă,
creaţă şi cam mincinoasă
de acum… tot neamul ştie
nu mai vine-n ani o mie
în livadă pe la noi.
Nici măcar pentru-un trifoi!

La un pahar de rouă, 14.10.2006

Aseară l-am regăsit, cuminte, mut, la locul lui, acolo unde l-am lăsat acum mai bine de patru ani. Pe acelasi pat, cu aceiaşi ochi, cei mai tristi din lume, aceeaşi culoare, acelaşi parfum de apă de colonie veche, cumpărată de la chioşcul de lîngă şcoala din Cot…

Pentru prima oară mi s-a părut bătrîn sau poate că eu mi-am apărut bătrînă sau cel puţin mare, mare, mare de tot. L-am sărutat pe frunte şi l-am simţit abandonat total, ca altădată, în braţele mele, în gîndurile mele, în secretele mele, în munţii mei de fericire şi Oceanul hippie…

Dacă ar putea vorbi, copilăria şi adolescenţa mea şi-ar schimba definitv, esenţa, i-am spus mamei şi-am rîs.

Aseară am dormit, după mai bine de patru ani, cu nările abandonate în parfumul apei de colonie de pe creştetul lui portocaliu, cu gîndul la mama, la tata, la sora, la vara, la prima mea iubire, la primul 10, la 3-ul de la istorie, la Focşani, la Bacău, la mare, la munte, la Cenaclu, la primul sărut, la prima atingere, la hohote de rîs, la hohote de plîns, la prima beţie, la prima trezire din beţie, la soţul meu, la cei care sînt, la cei care nu mai sînt…

Puf, să-ţi mai spun oare, un secret?…

Imi aduc aminte implinirea varstei de trei ani: era dimineatza, ma trezise mama ca trebuia sa ma duca la camin mi-a pus olitza (galbeana) pe pat, m-a asezat pe olitza si a plecat, spunand ca intimitatea trebuie respectata (de fapt, cred ca acum inventez). Oricum, a iesit din camera, eu am ramas pe olitza si, deodata a aparut in camera, cu… PUFULETE. Ursuletzul meu drag care, daca ar putea vorbi, mi-ar da de gol cele mai mari secrete, cele mai mari bucurii si tristeti, iubirile mele ascunse si nebuniile mele de mai apoi. Nu mai dorm cu Puf de aproape patru ani… de cand m-am maritat. Am simtit gelozie in inima sotului meu.

Dis-de-dimineaţă mi-am aruncat privirea în ceaşca mea cu cafea amară şi m-a pocnit un chef nebun să intru în ea. Am intrat în ceaşca mea cu cafea amară, dis-de-dimineaţă. Cînd am ieşit, în jurul meu, era totul în alb. A nins.

Dintotdeauna mi-am dorit să intru în ceaşca mea cu cafea amară. Şi un Ocean. Şi-o buturugă. Şi-un cal alb…

Minte târfă,
Minte coardă,
Minte-ngrozitor de mult!
Crezi că-i oarbă,
că-i nebună.
)paranteze(
Merge strună,
Incomplet,
Lipsit de sens.

“Totul e că… integrez!”

1996

N-am sa scriu in seara aceasta. Am sa-mi afund nasul in sertarul meu cu ciocolata si-am sa degust amareala de cacao. Ma voi inchina apoi in fatza celei mai multe si mai mari si voi ruga cu narile amarate, un pic de ceara. Va trebui sa-mi epilez si eu gandurile mele sincere…

sa tot fi fost prin ‘90 si ceva

Intr-o zi, nu oarecare,
printre ierburi, la plimbare,
ostenit de-a sa cantare,
iesi Greierul sa vada
ce mai este prin livada…
Si cand colo… sa nu crezi!
Pomii nu erau prea verzi,
iarba, galbena si ea
sta pitita sub perdea
intr-o umeda racoare,
iar in jur… nici o miscare!

“Doamne, ce se-ntampla oare?
Unde-i Coana Furnicuta,
Randuneaua cea micuta,
unde-i Lenesul Bondar?!
Ce bizar sa n-am habar!
Frunzele-n copaci, ciudate
cad, de parca-s apucate
si ce palide-s la fatza…
galbene… fara verdeatza…
Si… o Doamne! E cutremur?!
Ce-i cu mine, de ce tremur,
unde as putea sa strig?
Unde, cine…
Asta este!
Nu-i cutremur! Imi e frig!

Iara tu, galbena Doamna
tre’ sa fii vestita Toamna…
Gata! M-am elucidat,
nu mai e nimic ciudat!
Nu ma sperii chiar deloc
ca-mi iau de la iarmaroc
si mancare si ghetutze
si manusi pentru labutze…
Ce, credeai ca am sa-nghetz?…
uita-te c-am fost istet
si-am schimbat oleaca treaba:
am cantat! Dar… nu degeaba!…”

La un pahar de roua, 11.10.2006

Voiam sa scriu o poezie
cand, pe coala de hartie,
poposi, neinvitata,
o… Gazutza… cam ciudata:
imbracata-n haina albastra,
dantuind ca o maiastra,
mititica nepoftita
parea tare aiurita…

“Ei, poftim!” imi zic nervoasa.
“Ei, poftim!”- spuse ciudoasa.
“Da-te jos de pe foitza,
ca te las fara rochitza!”
-am certat-o pe Gazutza-
“Hai, fugutza acasutza!
Tu nu vezi ca-ncerc sa scriu?
Si… deja este tarziu!”

“Vorbe grele tu mi-ai spus,
gata, plec, uite, m-am dus!…”
zise, indurerata foarte
retragandu-se-ntr-o parte…

Si, cu ochii-n lacrimi, Gaza,
trista, tremurandu-i buza,
imi mai spuse doar atat:
“De ce te-ai purtat urat?
Uite, ai scris o poezie
si-asta… datorita mie!…”

28.08.2006