river

free, fall, flow river, flow…

Archive for the ‘raftul bibliotecii’ Category

Jucarii

Jul-2-2010 By river

Noi, care suntem îngrozitor de mari,
Care n-am mai căzut pe gheaţă
Dintre cele două războaie,
Ori dacă din greşeală am alunecat vreodată,
Ne-am şi fracturat un an,
Unul din anii noştri importanţi şi ţepeni
De gips…
O, noi, cei îngrozitor de mari
Simţim cîteodată
Că ne lipsesc jucăriile.

Avem tot ce ne trebuie,
Dar ne lipsesc jucăriile.
Ne e dor de optimismul
Inimii de vată a păpuşilor
Şi de corabia noastră
Cu trei rînduri de pînze,
Care merge la fel de bine pe apă,
Ca şi pe uscat.

Am vrea să încălecăm pe un cal de lemn
Şi calul să necheze odată cu tot lemnul,
Iar noi să-i spunem: „Du-ne undeva,
Nu ne interesează locul,
Pentru că oriunde în viaţă
Noi avem de gînd să facem
Nişte fapte grozave”.

O, cît ne lipsesc uneori jucăriile!
Dar nu putem nici măcar să fim trişti
Din cauza asta
Şi să plîngem din tot sufletul,
Ţinîndu-ne cu mîna de piciorul scaunului,
Pentru că noi suntem nişte oameni foarte mari
Şi nu mai e nimeni mai mare ca noi
Care să ne mîngîie.


Jucării
, vol. “Tinereţea lui Don Quijote”, Marin Sorescu
,

Stare

Mar-10-2010 By river

Ca pe un cîntec, poezia asta am s-o ascult mereu.

cafea11

Iar nu mai suntem noi înșine,
nu mai știm de unde începem și unde
ne sfîrșim, în spațiul dat,
rezemat pe coloana acestor secunde.
Iar ne sunt trupurile basoreliefuri
existînd în noi, anume,
numai jumătățile-n mișcare,
cele întoarse spre lume.
Iar se concentrează totul numai în ochi,
numai în sprîncene, numai în bărbie,
numai în brațul întins și atît,
restul încetînd să mai fie.
Iar suntem înscriși într-un cerc,
și nu mai știm de unde începem și unde
ne sfîrșim, în spațiul dat,
rezemat pe coloana acestor secunde.

Basorelief cu îndrăgostiți, Nichita Stănescu

Ora de citire

Mar-2-2010 By river

Zarvă, iarăși, în livadă!
Cum se-adună toți, grămadă,
Și-și dau ochi din ochi, privire
Că… e Ora de citire!

Laolaltă, mici și mari -
Licurici, bondari, țînțari,
Chiar și muște, buburuze,
Libelulele cam zuze,
Fluturași sau omiduțe,
Frămîntînd din picioruțe,
Se foiesc, aiurea `ndrugă
Toate-n jur la buturugă,
Să ia locul cel mai bun!
Că, nu-i de glumit, vă spun:
Cînd e ora de citit
Nu-i și oră de chiulit!

lacitit1

“E normal să fie așa!
Ție, mama nu-ți citea
La culcare, o poveste?
Îți mai amintești cum este
Și cum fremătai din pleoape,
Zîna de la Zmeu să scape,
Sau vreun Prinț să îl doboare?
Îți mai amintești tu, oare?”-
Așa spun în cor, degrabă,
Vietățile-n livadă,
Tuturor acelor care,
Cînd le văd, dau în mirare…
“Ba, mai bine ia un loc
Ici in iarbă, că nu-i foc!
Iar cînd e, să duci tu vestea
Și la altii, de povestea
Luată astăzi, în primire,
De la Ora de citire!
Este că ți-a fost de bine?”

La un pahar de rouă, martie 2010

Cărări

Feb-24-2010 By river

Cam cît de idiot trebuie să fii pentru a crede că, pornind în căutarea ”conținutului fericirii”, îl vei și afla?

Cît de idiot (îmi vine obsesiv în cap spusa lui Nietzsche- ”Îndeobște nu are idei, dar pentru cazurile excepționale îi vin idei proaste” - Știința voioasă) trebuie să fii pentru a crede că vei ajunge la ceea ce era de demonstrat (q.e.d!) luînd în calcul o singură ecuație din multele care, la un loc, numesc viața ta? Să crezi, așadar că, fie numai prin studiu (învățătură) sau fie numai prin iubire sau, pesemne, numai prin sex ori dimpotrivă, numai prin abstinență, prin experiența unică numită rigurozitatea armatei sau numai prin muncă, doar prin muncă vei ajunge să atingi ”conținutul fericirii”, esența, miezul, absolutul ei? Toate acestea pentru ca, evident, să sfîrșești prin a eșua lamentabil, pînă a ajunge la autoruinare, autoepuizare, autoumilință sau, de ce nu?, la ”conținutul”, de fapt, al nefericirii…

Musai că, pentru a te avînta în asemenea experiență, trebuie să fii cel puțin la fel de idiot ca cel care nu doar că a trăit-o, dar care a ajuns să o și împărtășească, de bună voie, tuturor.

pict4244

”Povestea unui idiot spusă de el însuși”, semnată de Felix de Azua (n.1944 în Barccelona, și-a dobîndit un loc important în literatura spaniolă în 1986 prin ”Povestea…”, consolidînd-o apoi, prin ”Jurnalul unui om umilit” - 1987, ”Prea multe întrebări” -1994 și ”Momente decisive” - 2000) nu este una usor digerabilă. E fascinant însă, de parcurs, pentru toți cei care au avut măcar o dată impulsul de a porni în căutarea ”conținutului fericirii”, a fericirii adică, în esența ei…

Ajungînd la ultima filă a Poveștii nu am putut să nu zîmbesc amar la gîndul că, alegînd să pleci fie pe cărarea în căutarea conținutului fericirii, fie pe cea în aflarea conținutului nefericirii, drumul tău se va sfîrși, inevitabil, odată cu găsirea doar a celui din urmă.

Personal, mulțumesc idiotului care m-a făcut părtașă experienței lui, confirmîndu-mi astfel, încă o dată, că viața mea-i prea scurtă pentru a-mi permite s[ irosesc timp căutînd în ceva anume vreun conținut al fericirii. E suficient să știu că ceea ce-l compune e conținut în fiecare gest, în fiecare fapt și lucru bun pe care reușesc, în fiecare zi, să-l văd, să-l aud, să-l citesc, să-l fac, să-l dăruiesc și/sau să-l primesc. :)


Asculta mai multe audio Muzica

Respiro Alice…

Nov-20-2009 By river

…în viziunea lor

pentru oameni mici,


Povesti pentru copii - Alice in tara minunilor
Asculta mai multe audio Diverse

pentru oameni mari,


JEFFERSON AIRPLANE-WHITE RABBIT
Asculta mai multe audio Muzica

şi în viziunea mea,

pentru toată lumea :D

lacafea

Nu mă voi sătura nicicînd de poveşti!

:)

Sep-21-2009 By river

[...]Zboară veşti contradictorii,
Se-ntretaie ştirile…
Ce e?… Ce e?… Spre podgorii
Toţi întorc privirile.

necko1

Iat-o!… Sus în deal, la strungă,
Aşternând pământului
Haina ei cu trenă lungă
De culoarea vântului [...]

George Toparceanu, Rapsodii de toamna

Descîntec de ploaie

Aug-13-2009 By river


purple rain.. prince
Asculta mai multe audio Muzica

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui “Sunt cea mai frumoasă femeie”,
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă “Sunt cea mai frumoasă femeie”.
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei...

Ana Blandiana, vol. Persoana întâia plural (1964)

Cucul şi pupăza

Jul-29-2009 By river

Nu, nu e vorba despre acel cîntecel care ne distra în copilărie şi pe care oamenii mari din jur încercau să-l ţină cît mai departe de urechile noastre, deşi nu ştiu de ce, pentru că oricum, la vîrsta aceea, nu pricepeam mare lucru din el. :D

Este vorba de “Cucul şi pupăza” scriitorului britanic Will Self, o cărţuile care mi-a căzut în mîini întîmplător şi-n care sînt prezentate două poveşti distincte, unite, însă, printr-o idee comună, aceea a metamorfozei (metamorfozării?). O cărţulie, de fapt un autor care pe mine m-a şocat efectiv, trăire peste care am reuşit să trec şi s-o înţeleg, citind puţin din biografia acestuia:

“După o adolescenţă aventuroasă şi turbulentă, dependenţei de droguri îi ia locul o dependenţă de literatură, după cum singur mărturiseşte”

Pe scurt:

În Cucul (noveletă) , este vorba despre o femeie de circa 30 de ani, urîţică, fadă, căsătorită, la vremea studenţiei cu Dan, la scurt timp dupa întîlnirea lor, ceea ce a determinat-o pe eroină - Carol - să-l ia de soţ pe acesta fiind un orgasm cu totul neaşteptat în timpul unei partide de sex de cîteva secunde, la beţie.

Dan şi Carol, nelipsiţi de un anturaj format din cîţiva amici alcoolici, duc o viaţă banală pînă la absurd, stropită însă, din belşug cu alcool şi ignoranţă, dar în acelaşi timp dependenţă reciprocă.

Ura lui Carol faţă de Dan, de căsnicia ei, de ea însăşi în fond, devine atît de puternică încît organismul ei începe să o ia razna. Aşa se face că, într-o zi, Carol se trezeşte cu o “chestie” între picioare, la început mică, apoi tot mai mare, care va pune pecetea definitv asupra vieţii ei şi a superficialului ei soţ. “Chestia” este un penis.

Urmarea şi finalul noveletei devin, din acest punct, macabre de-a dreptul, mă opresc, însă, aici cu dezvăluirile. Ceea ce pot să mai spun, totuşi, este că pe mine, povestea, modul de relatare şi ideea în sine mi-au dat fiori şi m-au adus aproape, fizic, de starea de vomă. Nu, nu regret ca am citit povestea pentru că ea este pe cît de sadică, pe atît de fascinantă…

cucul

Pupăza (farsă), chiar dacă la fel de ciudată ca poveste, mi-a creat un sentiment mai curînd de înduioşare şi milă, decît de scîrbă şi înfiorare.

Bull, un redactor pe sport, burlac şi timid, cu o sensibilitate aparte şi un fin simţ al umorului, îndrăgit, totodată luat în derîdere de cei din jur, se trezeşte, într-o dimineaţă, cu o “rană” in spatele unui genunghi… “Rana” se dovedeşte a fi un vagin, iar singura persoană care va afla asta este medicul (apreciat în societate ca un profesionist şi cunoscut ca un sfînt, cu o soţie respectabila şi un copil abia născut) lui Bull. Se întrevede o poveste de dragoste la mijloc, sfîrşită, însă, cu multă umilinţă şi o sarcină nedorită.

Cartea se găseşte (încă) în librăriile băcăuane (cel puţin), la Editura Polirom şi este la reducere, adică la pretul de 10 lei. Dacă aş fi cumpărat-o la preţul iniţial, de 40 lei adică, nu aş fi regretat!

Tu ai semnat?

Apr-6-2009 By river

Am semnat cu toată convingerea “Petiţia pentru acordarea cetăţeniei române scriitorului Alexandru Vakulovski”, care, dupa cum deja ştiti probabil, a primit recent, interdicţie de a mai intra pe teritoriul ţărişoarei noastre.

Povestea a fost relatată, prima oară, de fratele lui Alexandru, Mihail Vakulovski, pe “nu prea jurnalul lui”.

Pe Alexandru l-am cunoscut “în carne şi oase”, toamna trecută, graţie Laurei şi lui Răzvan. În urma întîlnirii, am pus mîna pe “Bong”-ul scriitorului, roman care m-a cucerit de la prima filă. Adică, suficient cît să-l vreau înapoi, în România! :)

Mi s-a recomandat aseară, în cadrul unor “Dialoguri culturale” (din cînd în cînd, nişte doamne drăguţe se ocupă de organizarea lor) de la invitatul de onoare al acestora, Dan C. Mihăilescu, literatura ca medicament. Ba chiar, “cel mai ieftin medicament” prescris vreodată celor care - fără să fi apucat a-şi da seama cînd, unde, cum, de ce şi la ce bun - au ajuns nişte umilite “aspiratoare de depresie”.

Pe fondul CRIZEI în care ne tot adîncim (mă rog, eu aş spune că în criză sîntem de cînd lumea şi pămîntul), noi, oamenii, de la mic la mare, am fi ajuns nişte ahtiaţi după depresie, “plumb pe aripi”, răutate şi cinism, ne-am pierdut pe noi înşine, ne pierdem cu fiecare clipă (O, Charlie Chaplin, înger vagabond…). Este timpul să ne vindecăm, oameni buni, ne încurajează Dan C. Mihăilescu, iar vindecarea va veni, repede şi ieftin, prin/de la lectură. Lectura ca reînrădăcinare (memorii), ca act compesatoriu (bovarism, turism cultural), motivaţională sau ca evadare (de la ” la modă” la “retro” - ex. Coelho vs. Junger), propune Mihăilescu. (N-am chef să dezvolt cum e cu hapurile astea, din simplul motiv că, uitîndu-mi agenda la birou, mi-e să nu o iau - şi mai tare! - pe arătură.) :D

Cert este că, după circa două ore de pledoarie, eu una, am cedat. Adică am de gînd să-mi măresc doza zilnică de carte. Sau mă rog, aşa spun acum, cît încă savurez ţigara de după… marea masturbare provocare intelectuală de ieri.

Care a continuat, fără Dan G. Mihăilescu, la un ceai verde cu mentă, unde în altă parte decît în locul în care se nasc celebrele filosofii de chibrit. Hai c-a fost frumos! :D

P.S.: Dan C. Mihăilescu are tupeul să considere că poezia zilelor noastre nu mai are nimic de oferit. Asta m-a enervat cumplit!

P.p.s: Încă vă întrebaţi “who the fuck is Dan C. Mihăilescu?”, ei bine, aflaţi de aici.

P.p.p.s: Mulţumesc, Laura! :)

foto: Razvan Bibire