river

Am aflat de la Kaysha ca pe 31 august se - hai să-i spunem așa - sărbătorește BlogDay. O chestie drăguță, pe care am s-o marchez și eu, recomandînd celor carere poposesc întîmplător sau nu pe aici, cinci bloguri din proria-mi listă, pe care eu le răsfoiesc cu plăcere și interes chiar dacă abordează subiecte în mod cu totul diferit față de mine. Este una din recomadările BlogDay, ne anunță Kaysha:

“On August 31st, bloggers from all over the world will post recommendations of 5 new Blogs, preferably Blogs that are different from their own culture, point of view and attitude“

Am să încep cu Fără Filtru pentru toți cei revoltați de faptul că, în zilele noastre, nu se mai pune, frate, preț pe cultură, pe promovarea propriilor valori și tot așa, în speranța că după răsfoire, vom avea parte de mai multe fapte decît vorbe. Deplasări la teatru, concerte, expoziții etc.

Urmează Sora mare, un blog în care nu se scrie des și nici mult, dar la postările căruia vei simți nevoia să revii, ori de cîte ori te simți răvășit. Vei pleca de aici, revigorat sentimental.

Am să o recomand și pe Silviana tuturor celor care susțin sus și tare că tinerii din ziua de azi… Poate își schimbă părerea!

Merg mai departe, la I and I unde cei care vor o recomandare de lectură vor găsi aici unele dintre cele mai atrăgătoare recenzii de carte. Nu mai spun că, de aici, și cei mai nepasionați dintre nepasionații de fotbal vor vrea să vadă un meci după numai o singură cronică citită.

În fine, am să recomand cu toată tăria, tuturor gurmanzilor, gospodinelor in devenire, infometatilor in impas ca au frigiderul gol etc. să facă o vizită la Aphex . Poftă bună!

Îi recomand, pentru că m-am trezit frustrată de îngrădirea “politicii” BlogDay, pe toți cei din lista mea, cărora le mulțumesc pe această cale că există, că-mi fac viața mai frumoasă și mai ales utilă, cu fiecare nouă postare. Happy BlogDay!

Pe două iunie, săptămîna trecută adică, mi-am văzut și ascultat visul. De atunci, zilnic, îmi tot propun să scriu despre asta, regăsindu-mă însă, de fiecare dată, incapabilă de a o face. Pentru că mi-e pur și simplu imposibil, pentru că nu s-au inventat încă acele trucuri - cuvinte, fotografii sau orice altceva - care să mă facă aptă pentru asta, care să mă determine măcar să vreau să apar aici, în scris, cea de acolo, reală, plîngînd involuntar, copleșită de sunet, agățată de vers, mică, minusculă de-a dreptul, neimaginat de mare în același timp, hohotind și hăhăind, încremenită în simțire, dezlănțuită în ritm, puerilă, matură, haotică, bezmetică, fanatică așa… ”just like a woman” ori ”like a rolling stone”, încălecată pe două ore de Fericire.

Nu întrebați, n-am să pot oricum să spun decît că mi-e suficient, prieteni, că am fost acolo. Sau că, mai bine zis, Bob Dylan a fost (încă o dată) el însuși doar pentru mine, din cîteva mii, aici.

Vineri seară, înainte de concertul TROOPER din The Stage, la invitația unor oameni dragi, am tras o fugă pînă-n Dublin. Nu mai fusesem niciodată și auzind că, printre altele, în Dublin e și-o o bere strașnică, nefiltrată și ieftină, am zis ”ok, de ce nu?”, mi-am pus tălpile în mișcare și, în doar circa 15 minute, am și fost acolo!

Și nu am regretat, chiar dacă șederea mi-a fost scurtă! Iar asta nu doar pentru că berea aceea nefiltrată, într-adevăr, e bună și la gust și și la preț ci, și pentru că în Dublin, este și de păpat, e aerisit, unde mai pui că vinerea în special, e și un karaoke grozav, care se lasă cu premii dacă ”te ține vocea”, cum se spune.

Dublin e un pub. Dublin Irish Pub. Este amenajat cu foarte mult bun gust, are o capacitate de circa 100 de locuri - dar, dacă e nevoie și de mai mult! - e situat în zona Prefecturii Bacău, în locul fostului club Khemia, și e deschis de circa două săptămîni. E fain și merită călcat!

Cum orașului nostru drag îi cam lipsesc astfel de locuri, apariția lui este de (foarte!) salutat!

Cîteva impresii și-au lăsat, în ”agendele” personale, și Răzvan, Cristina și Florin. Enjoy!

Aici ar fi trebuit să fie un articol (atipic pentru blogul meu) prin care să aduc la cunoștință cititorilor faptul că, de azi, oficial, Bacăul are un tabloid. Că el se numește Steagul Roșu, că proiectul aparține colegului meu Gabi Mihai, că este unul online și că, din punct de vedere tehnic, el este posibil datorită bloggerului Cristi Juverdeanu. De asemenea, articolul ar fi trebuit să conțină cîteva detalii despre proiect, cum că, de exemplu, prin el, Gabi și-a propus nu să reinventeze roata -după cum chiar el a apreciat - ci să exploateze un teren necălcat pînă acum (oficial!) în drăgălașa noastră urbe (atenție, să nu fie minat!) sau că, în traducerea initiatorilor, ”noua publicație își propune să tragă cu ochiul sub fusta vieții publice din Bacău”. În același articol ar fi trebuit să spun că lansarea Steagului a avut loc în bărulețul ”Il Baretto” (str. Nicolae Titulescu, lîngă Muzeu - între noi fiind vorba un local reamenajat cît se poate de drăguț, aerisit, cu o servire prietenoasă și prețuri bune și-n care trag nădejde că voi bea, din cînd în cînd, cîte o cafea alături de colegii mei) și că invitați la eveniment am fost chiar noi, colegii de breaslă ai lui Gabi și ai lui Cristi, jurnaliști, bloggeri sau și-și.

Steagul Roșu. Îți flutură fusta cînd nu te-aștepți!

Eram pregătită psihic să scriu acest articol atipic aici, pe blogul meu. Speram totuși, pe undeva, să găsesc un motiv de-a nu o face! Și, cînd credeam că nu mai e nici o nădejde, iată că, normal!, minunea s-a produs. Ea a venit chiar de la tătuca Steagului, adică de la Gabi. Cel care, în finalul prezentării, a avut sinceritatea de-a ne ”avertiza” cum că inclusiv noi, COLEGII LUI!!!!!, vom fi pîndiți ca subiecte pentru tabloid. ”Păcatele mele, dar eu cu ce-am greșit? Ei, lasă că v-arăt eu promovare ca la carte!”, am răbufnit în mine, de fericire însă, că mi-am găsit motivul perfect pentru a scrie încă un articol tipic pentru și pe blogul meu! Totul pînă la ”sub fusta mea”, nu credeți? :))

Succes Gabi, succes Cristi, păzea River!! :))

…dar eu pariez și pe E.M.I.L! Ne vedem, evident, în THE STAGE, vineri, de la ora 22.00. În deschidere vor cînta prietenii de la KUMBA! E numai 15 lei biletul!!! Sună (iar eu te sfătuiesc să o faci cît încă mai e timp :D) pentru rezervări, aici: 0746.049.458!

”Știu, ți se pare absurd…” se cheamă ultimul album al băieților. Eu zic că sună bine!

După ce-mi revin, am să vă povestesc despre cum am cîștigat Pariul pe Trupa Veche.

Mă văd nevoită să inaugurez o categorie aparte… PARIURILE MELE. Cît de curînd!

…arată “Opt şi un sfert”, atunci pregăteşte-te de o seară rock. Vineri, 12 martie, în Club M din Roman! Dai 5 lei dar te simţi bine pentru că Roxana, Petruţ, Radu, Andrei şi Bogdan au grijă de asta. O să vă placă!

Trupa Veche revine, sîmbătă, șase martie, pentru băcăuani, cu un concert anunțat de înșiși membrii ei ca fiind unul… ”wow!”. ”Wow!” va fi, cel mai probabil, și reacția celor prezenți la concert (în THE STAGE, locul acela în care…) imediat după ce vor face cunoștință cu noua voce a Trupei.

Pentru că, da, Trupa Veche nu vine în Bacău fără să aducă și ceva nou. Iar de data aceasta este vorba despre vocea lui Bogdan, cea care i-a cucerit nu doar pe ”greii Trupei”, ci și pe fanii lor care au avut un cuvînt important de spus la alegerea ei ca fiind ”that one!”.

Pe scurt, Trupa Veche are un nou vocalist. El este Bogdan Olaru, are (deocamdată :)) 19 ani, este student la actorie, e îndrăgostit de muzică și, mai nou, copleșit de bucuria de a fi devenit membrul unei trupe ”la superlativ” după cum el însuși a apreciat. Cunoscut deja, poate, unora, de la emisiunea Megastar, la care a participat în 2008, Bogdan a fost desemnat cîștigătorul preselecției ”Povestea merge mai departe…”, din cadrul campaniei ”Dacă vrei să cînți urcă pe scenă!” desfășurată la sfîrșitul lui 2009 și organizată de Trupă, în vederea reîntregirii ei cu o voce pe măsură. Din cei peste o sută de tineri care și-au încercat vocea, în urma audițiilor, nouă - opt băieți și o fată - au fost aleși pentru a merge mai departe, în ”semifinală”. Aceasta a avut loc în clubul Silver Church din București în prezența a peste o mie de spectatori care au ascultat și au votat trecerea la etapa următoare, finala, a trei concurenți. Din cei trei, după o perioadă de studiu individual cu fiecare în parte,Trupa Veche l-a ales pe Bogdan pentru a i se alătura.

Și uite așa, Povestea, cu mai noul ei erou, Bogdan Olaru (voce) și cu mai vechii ei eroi, Traian Bălănescu (clape), Liviu Mănescu (bass), Doru Cinca (tobe), Bogdan ”Jaja” Sandu (chitară electrică) și Sabin Penea (vioară), merge mai departe. Ajungînd sîmbătă, șase martie, în THE STAGE…

Pentru prima întîlnire cu publicul băcăuan, Bogdan Olaru nu are emoții. ”Am adică și emoții, dar mai curînd aș spune plăcere. Vin cu bucurie să cînt pentru voi” - a spus Bogdan.

Și Liviu Mănescu ne amenință serios: ”Băcăuanii să se aștepte la o seară cald explozivă, cu multe piese de calitate din istoria componenților trupei vechi, dar și cu piese noi și chiar cu una în primă audiție!”

Concluzie: Dacă ai doar… 17 lei, împăturește-i cu grijă și hai cu ei în THE STAGE pentru a-ți lua bilet la TRUPA VECHE. Sîmbătă. Șase martie. Ora 22.00. N-ar fi rău, totuși, să rezervi din timp biletele!! Sunînd aici: 0746049458!

Tocmai m-am întors de la poștă. Am trimis bunicilor mei felicitări cu mărțișoare.

Am scris de mînă gîndurile mele către ei, le-am pus frumos în plicuri, am lins marginile pentru a le închide bine, am dat fuga la oficiu, am luat trei timbre, le-am lins și pe acestea pentru a le lipi bine pe plicuri și le-am dat drumul în cutia de afară… În drum spre casă, m-am lăsat pradă unui val imens de fericire.

Nu am mai trimis felicitări de cîțiva ani!

Nu tradițiile mor, noi le omorîm. A și încă ceva, o urare din inimă însoțită, eventual, de un sărut pe obraz sau/și o îmbrățișare caldă nu costă bani. Pentru că este neprețuită…

Să vă fie, deci, de primăvară! Una cît mai veselă, însorită și parfumată!

Deliciul unor ”blind date-uri” constă în aceea că, necunoscîndu-ți viitorii - pentru cîteva ore - parteneri de conversație (îi putem spune și pahar) nu știi, evident, la ce să te aștepți. Și pleci la întîlnire, puțin emoționat, puțin îngrijorat dar consolat (pe undeva) cu ideea că ”la urma urmei, dacă nu o să fie ok, nu mă ține nimeni acolo, mă ridic, pur și simplu, și plec”. Dureroase, totodată (iar pe undeva), aceste gînduri; nu e ușor să porți povara propriilor tale îndoieli date de idei preconcepute și de imaginarea, cînd e vorba de confruntarea cu ceva nou, mai întîi a eșecului și apoi, abia, a reușitei.

În stilul meu complicat nu simt nevoia decît, de fapt, să-mi cer scuze partenerilor mei (acum cunoscuți) de conversație (pahar) pe care, pentru cîteva ore, vinerea trecută, i-am avut în Subway și pe care, îi știam de fapt, dar doar din ”virtuala realitate” sau invers sau cum o fi, ca fiind semnatarii blogurilor lor/jurnalelor/site-urilor lor. Îmi cer scuze pentru că, recunosc, am fost dominată, înainte de a ne cunoaște efectiv, de îndoială, de teama unei întîlniri eșuate. Culmea, propunerea întîlnirii, am primit-o cu extrem entuziasm.

Întîlnirea a fost, într-un cuvînt, din punctul meu de vedere, minunată . Pentru că, dincolo de orice, am avut ocazia să cunosc niște oameni minunați, o mînă de adolescenți și maturi care au avut nebănuit de multe de împărtășit unii altora, fără a se plictisi, fără a pune, între ei, bariere de timp (Laura a vorbit deja, atît de frumos și de bine despre asta).

A fost minunat poate și pentru că a fost prima întîlnire. La început, se spune, toate lucrurile sînt frumoase. A fost minunat poate și pentru că, cei deja știuți între noi ne-am comportat ca și cum ne-am fi aflat la prima întîlnire. A fost minunat pentru că, dincolo de orice, m-am simțit la fel de bine precum mă simt, cîteva ore pe săptămînă, la un pahar (sau convesatie) cu prietenii mei. Am plecat de la întîlnire cu sentimentul că pe acești oameni îi cunosc de-o viață. Și nu e puțin lucru, zic eu…

La prima sau ca la prima întîlnire, în ordine alfabetică, ăștia am fost: Cătălin, Codrin, Cristina , Cristi, Edith, Florin, George, Gabi, Ionuț , Kristofer, Laura, Mădă, Răzvan și Sebi.

A doua zi, de data asta însă, întîmplător, am avut marea bucurie de a-l cunoaște și pe Mugur, cel care din motive cît se poate de obiective nu a putut să participe la ”blind date-ul” nostru, cîțiva ”bloggeri” băcăuani.

Așteptăm cu nerăbdare a doua (mai) mare întrunire!

Vezi mai multe video din Muzica

”Cînd te văd cu cîtă poftă tragi din țigara aia, mai că-mi vine să-mi aprind una!” - mi s-a spus, nu de puține ori, de către unii care, în viața lor, nu și-au aprins, vreodată, o țigară. Iar eu, încercînd să-mi ascund jena, dezlănțuiam, prin rotocoalele de fum, hohote de rîs.

Am treizeci de ani. Jumătate fără un an din viața mea de pînă acum mi-am petrecut-o fumînd. De necaz, de bucurie, de emoție, de nervi, de trează, de amețită, de iubire, de ură, de extaz, de scîrbă, de interes sau de lehamite, de plictiseală sau de prea multă activitate, de succes sau de eșec, de bogăție sau de sărăcie, de foame sau de sațietate, mi-am petrecut aproape jumătate din viața mea de pînă acum, cu țigara aprinsă.

Dacă n-ai drame, ți le inventezi pentru ca flacăra paiului de chibrit, arsura aceea care ți se apropie tot mai repede de buze, gustul acela amar și fumul acela grațios sau nu, să-ți ofere senzația de senzație de rezolvare a acestor drame. Dacă ești fericit, îți savurezi momentul, alegînd, mai presus de toate , să-ți împărtășești trăirea, cu țigara aprinsă. Degeaba îți sînt prietenii alături, degeaba se bucură împreună cu tine. Dacă n-ai țigara aprinsă, trăirea nu e autentică. Timp de paisprezece ani, aș putea fi determinată să cred, mi-am trădat prietenii, familia și pe mine însămi, cu țigara și am fost trădată!

Aproape că-mi vine să spun, uitîndu-mă în urmă acum, că m-am născut fumînd. Că, țigara e parte din mine, că sînt parte din ea, că am venit pe lume arzînd împreună, fumegînd împreună, duhnind împreună.

Și totuși…

În toți acești ani, am fost eu însămi, nu am mințit pe nimeni, nu m-am mințit pe mine si nimeni nu m-a trădat în vreun fel. Toți acești ani, în care eu am fost totuna cu țigara mea, n-ar fi fost altfel decît au fost, dacă nu eram totuna cu țigara mea. Dramele mele, reale sau inventate, ar fi fost aceleași, momentele de glorie, trăirile și simțirile față de cei din jur și de mine la fel de intens m-ar fi dominat, iar timpul, timpul ar fi trecut la fel de repede sau de anevoios și la fel de drepte pe cît de nedrepte mi s-ar fi părut toate lucrurile, stările, faptele și încercările prin care am trecut… Aș fi fost, pe scurt, aceeași, adică tot eu!

Și atunci mă întreb acum, țigara… la ce bun?

M-am lăsat de fumat. Mi-e greu, fizic vorbind, să știți, dar sînt fericită. Sînt fericită pentru că, ciudat?!, la fel de mult îmi iubesc soțul, la fel de mult îmi ador familia, la fel de minunați îmi văd colegii, la fel de prieteni prietenii, la fel frumoși îmi apar oamenii și la fel de urîți. La fel de mult îmi place să merg pe jos, la fel de îndrăgostită sînt de Bob Dylan și Janis Joplin, la fel de zgomotos și cu poftă rîd, la fel de pătimaș mă smiorcăi… Pentru prima dată însă, conștientizez, cu adevărat, toate acestea.

De aceea, pentru prima dată, lăsatul țigării nu mi se mai pare o povară… Și, da, cafeaua e la fel de delicioasă!

Vă mulțumesc din suflet tuturor celor care mă ajutați să trec peste perioada de ”greu fizic”, mai ușor! Love you!

the beatles-with a little help of my friends
Asculta mai multe audio Muzica