“On August 31st, bloggers from all over the world will post recommendations of 5 new Blogs, preferably Blogs that are different from their own culture, point of view and attitude“

Am să încep cu Fără Filtru pentru toți cei revoltați de faptul că, în zilele noastre, nu se mai pune, frate, preț pe cultură, pe promovarea propriilor valori și tot așa, în speranța că după răsfoire, vom avea parte de mai multe fapte decît vorbe. Deplasări la teatru, concerte, expoziții etc.

Urmează Sora mare, un blog în care nu se scrie des și nici mult, dar la postările căruia vei simți nevoia să revii, ori de cîte ori te simți răvășit. Vei pleca de aici, revigorat sentimental.

Am să o recomand și pe Silviana tuturor celor care susțin sus și tare că tinerii din ziua de azi… Poate își schimbă părerea!

Merg mai departe, la I and I unde cei care vor o recomandare de lectură vor găsi aici unele dintre cele mai atrăgătoare recenzii de carte. Nu mai spun că, de aici, și cei mai nepasionați dintre nepasionații de fotbal vor vrea să vadă un meci după numai o singură cronică citită.

În fine, am să recomand cu toată tăria, tuturor gurmanzilor, gospodinelor in devenire, infometatilor in impas ca au frigiderul gol etc. să facă o vizită la Aphex . Poftă bună!

Îi recomand, pentru că m-am trezit frustrată de îngrădirea “politicii” BlogDay, pe toți cei din lista mea, cărora le mulțumesc pe această cale că există, că-mi fac viața mai frumoasă și mai ales utilă, cu fiecare nouă postare. Happy BlogDay!

Aproape de casă, pe trotuar, în fața mea, trei băieți pe biciclete. ”Să aibă nouă-zece ani”, mi-am spus, dînd să mă feresc din calea lor, joacă-obișnuită.

”Veniți să luăm?”, aud, aproape șoptit, conspirativ, vocea unuia dintre ei, aflat mai deoparte.
”Nu… nu venim…”, vine răspunsul, la fel, conspirativ, dar nu lipsit de speranța că nu va fi așa.

Încetinesc suspicioasă, picată brusc din alte generații, pasul. Voiam s-aud ce pun “golanii” la cale.

Șovăielnic: ”Nu mă, nu venim… Daaa’ cît ai?”
Scurt: ”Douăzeci de mii!”
Șovăielnic: ”Păăi… ăăă, și ne ajung?”

Tăcere…

Triumfător: ”Și cu zece mii de la Mihai, fac treizeci de mii!”
Exploziv: ”Uraaaaaa! Fix de două pachete de mentosaaaneeeeeeee!”

Trei băieți pe biciclete au cotit-o rapid spre alimentară.

Zîmbesc.

Rîd de-a dreptul, de fapt, fericită că drumul meu spre casă mi-a dat motive să-l parcurg, cu dragoste, și mîine.

Asculta mai multe audio Muzica

Și s-a bălăngănit pe creanga aia din arbou’ ăla, o zi și o noapte și-apoi încă ”niște multe” zile și nenumărate nopți, copilărindu-se așa, în bătaia unora de joc care au uitat defintiv de joacă. Le-a arătat ea, cum știe mai bine, că prin a te copilări nu faci de fapt decît să-ncerci și uneori să reușești să te descarci de ”niște multe” zilnice, cumplite, apăsătoare, mizerabile griji și obsesii.

Asculta mai multe audio Muzica

O să continue, da, le-a spus, să se copilărească astfel, nu numai vara, dar și-n alte resturi de-anotimp, cocoțîndu-se mereu pe cîte o creangă din cîte un arbor’, pînă cînd se vor fi epuizat toate pădurile.

Ne-am zbînțuit sălbatici pe plaja de la Stuf,

ne-am alintat tălpicile, genunghii, palmele și coatele-n nisip,

ne-am răsfățat, în zi și în noapte în apa lină a mării, am rîs prea mult și-am plîns puțin.

Ne-am relegat și dezlegat prieteni, ne-am reînnodat apoi cu mult mai strîns, fiecare cu adevărul lui, dependenți total de adevărul celorlalți,

ne-am Șuit și ne-am Paparudit în The Stage, ne-am jucat de-a noi înșine, că asta-i joaca noastră preferată și nu ne-am plictisit.

Am mai trăit și un perfect ratat răsărit de soare, pe ritmuri de Ravel, perfect că am fost doi, ratat că soarele zăcea ascuns printre nori.

În Vama, Vama noastră dragă…

Asculta mai multe audio Muzica

Terminată joaca, mi-am adus aminte - cu siguranță m-am procopsit și cu un zîmbet!- de ”Ascuțirea simțurilor de vară” la care continui, după o săptămînă de la citire - să muncesc. Care o fi propriu-mi (bun)simț și ce mi-l inspiră?

Azi, în drum spre casă m-au fericit deopotrivă parfumul și văzul unor trandafiri de curte, auzul mai apoi, al unui tril de vrăbiuță ascunsă într-un gard viu. Atingerea imediată a unei frunze mi-a înfiorat degetele mîinii stîngi, pentru ca, o picătură de apă provenită de la un aparat de aer condiționat, izbită de frunte, să mă elibereze o secundă, suprem, de arșiță. Gustul mi-a fost și el fericit, odată intrată în casă, de boabele dulci ale unui porumb fiert. Laolaltă, pentru cîteva secunde, toate acestea m-au trimis să mă copilăresc puțin, în grădina bunicilor.

Pe drum, am avut însă, la fel de acut, și senzația de inspirație pentru a scrie cîteva versuri. A ieșit desenul. Acest desen. După, m-am conștientizat (din nou) în povestea asta halucinantă, din care nu știu cum să ies. Pentru că povestea asta este zilnic, aceeași, bîntuită de simțuri. De bunele mele simțuri și inspirații de care, încă, nu mi-s lămurită și pe care, dacă stau mai bine să mă gîndesc, mai bine le las așa. Nelămurite.

Viața mea e poezie.

Asculta mai multe audio Muzica

Îmi place uneori să mă ascund, în sertarul anume, fără să-mi fie teamă că ar fi nevoie, vreodată, de-o explicație sau vreo justificare pentru asta. În sertarul anume miroase a praf de nori pentru preparat înghețată, a nuci prăjite cînd am chef, a toamnă cînd e primăvară, a ploaie cînd e soare sau invers, că-n sertarul asta ai voie orice, oricînd, oriunde și oricum.

N-am nici măcar nevoie de cuvinte pentru a mă defini, ascunsă în sertar, pentru că aici nu există nimeni care să aibă noțiunea de curiozitate asupra definiției mele. În acest ceva anume o să port mereu, pînă la adînci bătrîneți, ca-n povești, neîntinate, visarea, nostalgia, iubirea și fericirea a tot ce trăiesc zilnic, în formă pură, împreună cu toți palpabilii din jurul meu, adică Voi.

Asculta mai multe audio Muzica

Oamenii nu mai au putere, parcă, nici de lacrimi. În aşteptarea prăpădului, în ochii lor, se citeşte doar o cruntă resemnare. “Ne-am luat haine de schimb, o pătură şi buletinele. De aici, Dumnezeu cu mila”…

Mulţi refuză să plece la internat. Cu doar cîteva bagaje, cîteva pîini şi cîteva bidoane de apă, unii şi-au instalat corturile personale în tabără, în comună la ei, “mai la deal” de prăpăd. “De dimineaţă, de la 7 sîntem aici, ce să facem?”… Femeia, de 60 de ani, aşezată pe o pătură întinsă pe iarbă, nu are putere să plîngă. A plîns destul, acum doi ani, cînd a rămas prima oară fără casă, fără animale. “Acum doi ani am pierdut tot. De atunci, nu ne-am mai încumetat să ne luăm nici animale, nici să cultivăm prea multe. Ne-om descurca, aşa cum o vrea Dumnezeu. Important e să scăpăm cu viaţă”… Nu are asigurare pe casă, nu ştie ce e aceea.

Dintr-un cort albastru, de cîteva locuri, şi-au făcut apariţia alţi sinistraţi. Încă de acum două nopţi, aceştia se află în tabără. Şi lor, în 2008, Siretul le-a luat totul. “Animalele, două vaci şi-un cal, atîta am, le-am dus pe deal. Aici stăm, în cort, pînă trece apa”… Iar după? Tulburător de simplu: “O să facem, doamnă, ce face toata lumea. Cu cine să mă bat?”…

Noi, care suntem îngrozitor de mari,
Care n-am mai căzut pe gheaţă
Dintre cele două războaie,
Ori dacă din greşeală am alunecat vreodată,
Ne-am şi fracturat un an,
Unul din anii noştri importanţi şi ţepeni
De gips…
O, noi, cei îngrozitor de mari
Simţim cîteodată
Că ne lipsesc jucăriile.

Avem tot ce ne trebuie,
Dar ne lipsesc jucăriile.
Ne e dor de optimismul
Inimii de vată a păpuşilor
Şi de corabia noastră
Cu trei rînduri de pînze,
Care merge la fel de bine pe apă,
Ca şi pe uscat.

Am vrea să încălecăm pe un cal de lemn
Şi calul să necheze odată cu tot lemnul,
Iar noi să-i spunem: „Du-ne undeva,
Nu ne interesează locul,
Pentru că oriunde în viaţă
Noi avem de gînd să facem
Nişte fapte grozave”.

O, cît ne lipsesc uneori jucăriile!
Dar nu putem nici măcar să fim trişti
Din cauza asta
Şi să plîngem din tot sufletul,
Ţinîndu-ne cu mîna de piciorul scaunului,
Pentru că noi suntem nişte oameni foarte mari
Şi nu mai e nimeni mai mare ca noi
Care să ne mîngîie.

Jucării, vol. “Tinereţea lui Don Quijote”, Marin Sorescu
,

Nu întrebați, n-am să pot oricum să spun decît că mi-e suficient, prieteni, că am fost acolo. Sau că, mai bine zis, Bob Dylan a fost (încă o dată) el însuși doar pentru mine, din cîteva mii, aici.