river

Si azi tot rock’n'roll. ‘Cause I like it!!

Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Şi le-am spus să mă găsească.

Şi copacii m-au găsit imediat
Cu un hohot de frunze.

Am legat păsările la ochi
Cu-o basma de nori
Şi le-am spus să mă găsească.

Şi păsările m-au găsit
Cu un cîntec.

Am legat tristeţea la ochi
Cu un zîmbet,
Şi tristeţea m-a găsit a doua zi
Într-o iubire.

Am legat soarele la ochi,
Cu nopţile mele
Şi i-am spus să mă găsească.

Eşti acolo, a zis soarele,
După timpul acela,
Nu te mai ascunde.

Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Şi toate sentimentele
Pe care am încercat să le leg
La ochi.

Marin Sorescu (19 frebruarie 1936 - 8 decembrie 1996)

Probabil mă repet. Probabil că voi deveni plictisitoare, dacă nu am devenit deja. Îmi asum riscul. Pentru că, pur şi simplu, nu mă pot vindeca şi pentru că, din toate bolile din lume, de muzică nu vreau să mă vindec.

So, azi sîntem - again- în pasă… John. Imagine, just imagine, îl port în minte, în gînd, în căşti, îl port chiar şi pe tricou, îl duc, vara mai ales, să vadă Vama Veche, să o asculte pe Ada Milea. Can you imagine that? :)))

Mă aflu într-o cumplită lipsă de chef şi inspiraţie!

Ia, sa ne scuturăm puţin, poate trece!

N-am sărbătorit, pînă acum, niciodată Sf. Valentin. Pentru că ma situam în barca celor tradiţionalişti, conservatori, naţionalişti - spuneţi-i cum vreţi - care nu vedeau rostul unei sărbători din afară, ridicîndu-mi adesea întrebarea, dacă noi aducem americănisme, de ce să nu trimitem, la rîndul nostru, peste ţări, românisme? Ca mărţişorul, de exemplu… N-am fost, prin urmare foarte de acord nici cu alte asemenea manifestări (frumoase în fond), cum ar fi Halloween-ul. De ce să nu sărbătorim Dragobetele, de ce Sf. Valentin, ca zi a îndrăgostiţilor, m-am întrebat, bunăoară…

Astăzi zic, de ce nu? Cînd, de Dragobete am auzit abia după ce am auzit de Sf. Valentin? Şi de ce să import jafuri armate, omoruri pe stradă, concepte prost înţelese de democraţie şi libertate? Prefer, în naţionalismul, tradiţionalismul sau conservatorismul meu - spuneţi-i cum vreţi - dacă tot e de importat ceva sau copiat americănisme, să import şi să copii lucruri frumoase.

Şi aş importa şi o zi a recunoştinţei şi una a îmbrăţişărilor şi una a sărutului şi una a cîntecului şi una a prieteniei şi încă…

So, Happy Valentine’s Day românilor de pretutindeni, îndrăgostiţilor din toată lumea!

Mă apucasem de sărutat
la scoarţa copacilor mei,
la amiază.

Mă implorase pădurea.

Se crăpase deja, buza de sus,
şi-mi amorţise limba
de-atîta lins lichenii,
cînd ajunsese pădurea,
să nu mai ştie
dacă-o iubesc la Nord
sau salivez la Sud,
gemîndu-mi întruna
că nu ţine minte
dacă, vreodată,
au existat în ea, semne cardinale.

Şi-a fremătat pădurea!

Şi m-a rugat nebună,
să-i mai aduc,
pe seară,
o lamă de topor.

A doua zi,
pe scoarţă,
erau, stîngaci cioplite,
litere aiurea.

Să aibă, pădurea, încotro să apuce…

Teoretic, am de răspuns la o grămadă de lepşe. Practic, momentan, nu am să dau curs decît celei venite de la (tot) Sabinuţ, respectiv, TOP 5 filme preferate.

Iacă, pe scurt:
5 + Sweet Charity

4+Buterflies are free

3+ Pulp Fiction

2+ Billy Elliot

1 + Forrest Gump

Cu menţiunea că, dacă pentru Forrest Gump mi-a fost uşor să aleg locul I în topul personal, pe restul, le-am pus în ordinea extragerii bileţelor din bască :))…

Laura? tu ai un top preferat?

Ilie Constandache a implinit, zilele trecute, 103 ani. Nici chipul, nici mintea, nici sufletul nu o arata insa, pentru ca “Mos’ Ilie” este neobosit, trebaluieste toata ziua prin curte, are o memorie de invidiat si un optimism aproape frapant. “Iaca, ce sa fac, am inceput sa imbatrinesc”, au fost primele cuvinte cu care Mos’ Ilie ne-a raspuns, rizind, la binete si cit se poate de bucuros de vizita. A noastra, si a primarului Daniel Octavian Taranu, care a tinut sa-l serbeze si in acest an, cu un tort, o sticla de sampanie si un cadou simbolic, pe veteranul “cetatean de onoare” al comunei Vultureni, judetul Bacau.

Odata onorariile implinite, Mos’ Ilie si-a deschis cartea vietii si-a inceput sa depene din ea cele mai frumoase amintiri. Cele mai frumoase, la propriu, pentru ca cele urite, ca cea a “ploii de obuze” din 1916, de la Marasti-Marasesti-Oituz, il tulbura si-i incetoseaza ochii.

Perioada vietii de care este cel mai atasat este cea in care, pret de doi ani, a strabatut lumea, pe mare. “Am avut frate capitan de vas, a venit la mine intr-o zi si mi-a zis sa vin cu el, sa vad ce-i in lume. Se intimpla prin ‘37″, isi aminteste bunicul. Astfel a intrat in contact cu civilizatia din tari precum Turcia, Grecia, Egipt, Anglia sau Spania. In cei cinci ani de scoala ai lui, invatase cite ceva despre locurile acelea, dar nimic din carti nu se compara cu ce a vazut in realitate. “Am vazut toate smecheriile, dom’le! Eram pe atunci parca mai tinar decit acum”, chicoteste batrinul si continua, de data aceasta, putin amarit: “Am spus atunci, ca noi, romanii, sintem cu cel putin 10 ani in urma. Acum spun ca ce-am vazut in Anglia, sa mai traim noi inca pe atita cit am eu si nu mai ajungem sa vedem”.

Pentru ca s-a imbolnavit, s-a intors acasa si a lucrat ca ceasornicar, undeva in alt oras. A venit apoi la Bacau, unde si-a cistigat existenta facind “toate lucrurile din lume, ca de, nu e lucru pe care mos’ Ilie sa nu stie sa-l faca”. A facut la viata lui, “ca omul daca vrea si are bunavointa, face orice!”, cosuri, butoaie, unelte, ceasornicarie, geamgerie, a arat, a semanat, a cultivat bucata lui de pamint, trecind astfel peste toate relele din lume. De fapt, acesta este si secretul virstei sale: “Am fost constient de directie, am invatat, am citit mult, nu am abuzat de oameni si am avut ambitie”, spune, sfatos, Mos’ Ilie. Uraste betivii si hotii pentru ca astea sint cele mai rele din relele lumii. “Cine munceste nu are nevoie sa bage mina in sacul altuia. Dumnezeu, oricum, nu doarme!”, da povete bunicul.

La cei 103 ani ai sai, veteranul comunei Vultureni este neobosit si optimist. Isi doreste, ne spune mucalit, sa mai traiasca doar cit sa vada cum merg treburile de-acum inainte. Daca ar putea, s-ar reintoarce in tarile acelea fascinante, mai ales in Anglia. “Nu cred insa ca-mi ajunge pensia”, zice, rizind, bunicul. Ne stringe miinile, ne conduce in prag si din urma ne striga: “Sa fiti sanatosi, s-ajungeti ca mine… si eu ca voi!”.

Acestea sint dorintele lui Mos’ Ilie, la aniversarea a unui secol si trei ani.

Mos Ilie e unul dintre miile de motive pentru care imi place munca mea
FOTO: Liviu MAFTEI