river

Spre Piatra Neamţ, dinspre Roman, este un drum frumos, impodobit, de o parte si de alta, de căsuţe cochete, vegheat de-un cer superb şi linişte, multă linişte

La Roznov, este o căsuţă în care, cîndva, au locuit nişte bunici de poveste. În faţa casei, imediat cum treci de aleea de “răchiţi plantaţi de bunicu’”, e un imaş superb unde poţi visa, printre bumbişori, cu ochii deschişi, la cele frumoase cu “au fost odată”…

Acolo, pe buza micuţului pîrîu, doar sîsîitul unui gînsăcel te mai trezeste din visare

Paşte fericit, tuturor, ganduri bune si lumina în suflete!

Pentru ca e miercuri, pentru ca sunt putin mahnita de inexistenta unui concert AC/DC pe care l-am si platit si la care am visat de multa vreme, pentru ca uneori, cei la care nu te astepti te pot dezamagi, dar pentru ca n-am de gand totusi sa raman asa, mi-am propus un cantecel frumos. Pe care l-am auzit ieri, pentru prima data, la fanaticul si pe care l-am “sterpelit” si eu, sa-l ascult mai des, in casuta mea

Ei bine, da, Eugen Ionesco nu e român. Oricît am vrea noi şi oricît ni l-am asuma, el nu-i al nostru. Nu ne vrea, nu ne-a vrut niciodată. Aşa susţine fiica lui, cel puţin.

Dar Cioran e al nostru? Brâncuşi e al nostru? Ceilalţi, atîţia alţii, sînt ai noştri?

Eu nu mă obosesc să aflu, s-ar putea să mă întristez niţel.

Azi sînt, să zicem aşa, addicted.

Te iubesc, da, pentru toate descoperirile pe care le facem împreună!

Am semnat cu toată convingerea “Petiţia pentru acordarea cetăţeniei române scriitorului Alexandru Vakulovski”, care, dupa cum deja ştiti probabil, a primit recent, interdicţie de a mai intra pe teritoriul ţărişoarei noastre.

Povestea a fost relatată, prima oară, de fratele lui Alexandru, Mihail Vakulovski, pe “nu prea jurnalul lui”.

Pe Alexandru l-am cunoscut “în carne şi oase”, toamna trecută, graţie Laurei şi lui Răzvan. În urma întîlnirii, am pus mîna pe “Bong”-ul scriitorului, roman care m-a cucerit de la prima filă. Adică, suficient cît să-l vreau înapoi, în România!

Tudor Gheorghe Primavara Mea
Asculta mai multe audio Muzica »

Astazi, pe dealul de la Lăloaia din Comăneşti-Bacău, circa 2.000 de oameni frumoşi, copii şi adulţi, au încercat să “încopăcească” ceea ce, nişte oameni urîţi, de-a lungul timpului, au “descopăcit”. Imaginea buturugilor fostei păduri aproape că m-a înlăcrimat. Puieţii plantaţi de voluntarii “România prinde rădăcini”, practic, nu se văd. Pădurea va redeveni pădure peste mulţi, mulţi ani…

Regret că, din cauze obiective, nu am luat efectiv parte, la marea “încopăceală”. Am dus însă, un bidon de plastic aruncat aiurea, la gunoi

sau altfel spus, puţină dulceaţă de dimineaţă

şi-acum, că mi-am încărcat bateriile, hai la lucru!

De la Tiberiu, am aflat în această dimineaţă depre nefericita poveste a Ralucăi. Pentru că mi s-a părut un strigăt suficient de puternic, am decis să preiau aici, ecoul lui.

Strigatul lui Fabian, primit de la Roxana Calmuschi