Se întîmplă uneori să te trezești îndoindu-te de armonia ta, cu tine însuți. Mai bine zis, de prea mult ”tu însuți” să te trezești brusc - sau, cel puțin, să trăiești acut senzația asta - că te-ai dezarmonizat într-atît, pînă la a nu mai fi tu. Să atingi, în momentul acela, esența îndoielii, aceea de a nu mai fi sigur dacă, de fapt, ai fost vreodată…
Bizarul sentiment te face, de frică, aproape instantaneu, să iei decizia ”pînă aici!”. Să-ți poruncești ”oprește-te, te-ai depășit, ai trecut de tine însuți, gata, gata, e timpul să te oprești!”.
Încerci, odată ce-ai ajuns aici, să scapi de stigmat, să te întorci la prejudecată, la prinicipiile celorlalți și raportarea față de realitatea lor!
Și pentru o perioadă, îți iese. Și ești gata să-ți asumi victoria! A ta, împotriva ta!
Pînă reasculți un cîntec. Pînă faci o plimbare pe jos. Pînă recitești o carte. Pînă primești un telefon. Pînă vezi un tablou. Pînă la vederea unui nou zîmbet. Pînă la un nou dans… Hei, aici eram, de fapt! Te înclini reverențios în fața stigmatului, a prejudecății, a principiilor celorlalți și a raportării la realitatea lor și pleci, la braț, încă odată, fericit, cu tine înusți.
Desigur, pînă cînd se întîmplă iar să te trezești punîndu-te, pentru un timp, la acea nefericită îndoială…
Fiecare S.S. care a castigat premiul este rugat sa viziteze acest post si sa isi adauge numele la Mr. Linky List astfel incat sa existe o evidenta a fiecarui ins premiat.
Pe asta nu cred ca am executat-o :)))
Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.
”Cînd te văd cu cîtă poftă tragi din țigara aia, mai că-mi vine să-mi aprind una!” - mi s-a spus, nu de puține ori, de către unii care, în viața lor, nu și-au aprins, vreodată, o țigară. Iar eu, încercînd să-mi ascund jena, dezlănțuiam, prin rotocoalele de fum, hohote de rîs.
Am treizeci de ani. Jumătate fără un an din viața mea de pînă acum mi-am petrecut-o fumînd. De necaz, de bucurie, de emoție, de nervi, de trează, de amețită, de iubire, de ură, de extaz, de scîrbă, de interes sau de lehamite, de plictiseală sau de prea multă activitate, de succes sau de eșec, de bogăție sau de sărăcie, de foame sau de sațietate, mi-am petrecut aproape jumătate din viața mea de pînă acum, cu țigara aprinsă.
Dacă n-ai drame, ți le inventezi pentru ca flacăra paiului de chibrit, arsura aceea care ți se apropie tot mai repede de buze, gustul acela amar și fumul acela grațios sau nu, să-ți ofere senzația de senzație de rezolvare a acestor drame. Dacă ești fericit, îți savurezi momentul, alegînd, mai presus de toate , să-ți împărtășești trăirea, cu țigara aprinsă. Degeaba îți sînt prietenii alături, degeaba se bucură împreună cu tine. Dacă n-ai țigara aprinsă, trăirea nu e autentică. Timp de paisprezece ani, aș putea fi determinată să cred, mi-am trădat prietenii, familia și pe mine însămi, cu țigara și am fost trădată!
Aproape că-mi vine să spun, uitîndu-mă în urmă acum, că m-am născut fumînd. Că, țigara e parte din mine, că sînt parte din ea, că am venit pe lume arzînd împreună, fumegînd împreună, duhnind împreună.
Și totuși…
În toți acești ani, am fost eu însămi, nu am mințit pe nimeni, nu m-am mințit pe mine si nimeni nu m-a trădat în vreun fel. Toți acești ani, în care eu am fost totuna cu țigara mea, n-ar fi fost altfel decît au fost, dacă nu eram totuna cu țigara mea. Dramele mele, reale sau inventate, ar fi fost aceleași, momentele de glorie, trăirile și simțirile față de cei din jur și de mine la fel de intens m-ar fi dominat, iar timpul, timpul ar fi trecut la fel de repede sau de anevoios și la fel de drepte pe cît de nedrepte mi s-ar fi părut toate lucrurile, stările, faptele și încercările prin care am trecut… Aș fi fost, pe scurt, aceeași, adică tot eu!
Și atunci mă întreb acum, țigara… la ce bun?
M-am lăsat de fumat. Mi-e greu, fizic vorbind, să știți, dar sînt fericită. Sînt fericită pentru că, ciudat?!, la fel de mult îmi iubesc soțul, la fel de mult îmi ador familia, la fel de minunați îmi văd colegii, la fel de prieteni prietenii, la fel frumoși îmi apar oamenii și la fel de urîți. La fel de mult îmi place să merg pe jos, la fel de îndrăgostită sînt de Bob Dylan și Janis Joplin, la fel de zgomotos și cu poftă rîd, la fel de pătimaș mă smiorcăi… Pentru prima dată însă, conștientizez, cu adevărat, toate acestea.
De aceea, pentru prima dată, lăsatul țigării nu mi se mai pare o povară… Și, da, cafeaua e la fel de delicioasă!
Vă mulțumesc din suflet tuturor celor care mă ajutați să trec peste perioada de ”greu fizic”, mai ușor! Love you!
S-a plictisit, ca după bunu-i plac, de atîta iarnă! Și și-a propus, stricata, un vis de primăvară, desculță, în livadă. Și-a zis, nu mai e mult, pînă atunci, oricum, și a tras un rîset zgomotos, așa, ca după bunu-i plac! A scuturat brăduțul de ultima bomboană, a împachetat betelea și a visat. Desigur, după bunu-i plac!
