Sssssst!
Mi-am luat o pauză, mă reinventez…

Mi-am luat o pauză, mă reinventez…


Vineri seară, înainte de concertul TROOPER din The Stage, la invitația unor oameni dragi, am tras o fugă pînă-n Dublin. Nu mai fusesem niciodată și auzind că, printre altele, în Dublin e și-o o bere strașnică, nefiltrată și ieftină, am zis ”ok, de ce nu?”, mi-am pus tălpile în mișcare și, în doar circa 15 minute, am și fost acolo!
Și nu am regretat, chiar dacă șederea mi-a fost scurtă! Iar asta nu doar pentru că berea aceea nefiltrată, într-adevăr, e bună și la gust și și la preț ci, și pentru că în Dublin, este și de păpat, e aerisit, unde mai pui că vinerea în special, e și un karaoke grozav, care se lasă cu premii dacă ”te ține vocea”, cum se spune.
Dublin e un pub. Dublin Irish Pub. Este amenajat cu foarte mult bun gust, are o capacitate de circa 100 de locuri - dar, dacă e nevoie și de mai mult! - e situat în zona Prefecturii Bacău, în locul fostului club Khemia, și e deschis de circa două săptămîni. E fain și merită călcat!
Cum orașului nostru drag îi cam lipsesc astfel de locuri, apariția lui este de (foarte!) salutat!
Cîteva impresii și-au lăsat, în ”agendele” personale, și Răzvan, Cristina și Florin. Enjoy!
Aici ar fi trebuit să fie un articol (atipic pentru blogul meu) prin care să aduc la cunoștință cititorilor faptul că, de azi, oficial, Bacăul are un tabloid. Că el se numește Steagul Roșu, că proiectul aparține colegului meu Gabi Mihai, că este unul online și că, din punct de vedere tehnic, el este posibil datorită bloggerului Cristi Juverdeanu. De asemenea, articolul ar fi trebuit să conțină cîteva detalii despre proiect, cum că, de exemplu, prin el, Gabi și-a propus nu să reinventeze roata -după cum chiar el a apreciat - ci să exploateze un teren necălcat pînă acum (oficial!) în drăgălașa noastră urbe (atenție, să nu fie minat!) sau că, în traducerea initiatorilor, ”noua publicație își propune să tragă cu ochiul sub fusta vieții publice din Bacău”. În același articol ar fi trebuit să spun că lansarea Steagului a avut loc în bărulețul ”Il Baretto” (str. Nicolae Titulescu, lîngă Muzeu - între noi fiind vorba un local reamenajat cît se poate de drăguț, aerisit, cu o servire prietenoasă și prețuri bune și-n care trag nădejde că voi bea, din cînd în cînd, cîte o cafea alături de colegii mei) și că invitați la eveniment am fost chiar noi, colegii de breaslă ai lui Gabi și ai lui Cristi, jurnaliști, bloggeri sau și-și.
Steagul Roșu. Îți flutură fusta cînd nu te-aștepți!

Eram pregătită psihic să scriu acest articol atipic aici, pe blogul meu. Speram totuși, pe undeva, să găsesc un motiv de-a nu o face! Și, cînd credeam că nu mai e nici o nădejde, iată că, normal!, minunea s-a produs. Ea a venit chiar de la tătuca Steagului, adică de la Gabi. Cel care, în finalul prezentării, a avut sinceritatea de-a ne ”avertiza” cum că inclusiv noi, COLEGII LUI!!!!!, vom fi pîndiți ca subiecte pentru tabloid. ”Păcatele mele, dar eu cu ce-am greșit? Ei, lasă că v-arăt eu promovare ca la carte!”, am răbufnit în mine, de fericire însă, că mi-am găsit motivul perfect pentru a scrie încă un articol tipic pentru și pe blogul meu! Totul pînă la ”sub fusta mea”, nu credeți? :))
Succes Gabi, succes Cristi, păzea River!! :))
Există o cafea care dă dependență, dar nu pentru că are cafeină ci, ceva mai puternic de-atât, un soi de poezie, o poezie din aceea care, da, încă se mai scrie și încă se mai citește, pentru care unii își mai dau chiar și viața pentru a ne-o lăsa nouă, celorlalți, un soi de melodie care nu-ți dă pace pentru că te trezești cu ea, fredonând-o sau căutând-o pentru a o pune alături, pe farfuriuță, în loc de zahăr, în loc de lapte, în loc de orice altceva-ți lipsește în momentul acela, un soi de dans sălbatic pe care, neinteresat, îl execuți periodic, neobosit, interesant și pentru care lumea te admiră și-ți spune: vai, ce vesel dans ai tu!, iar tu preferi să continui să iubești lumea asta, fără a i-o spune, dăruindu-te ei, convins fiind că o simte, oricum. Acelui ceva mai puternic decât cafeina i se mai spune din când în când și suflet, iar cafeaua aceea care creează dependență se cheamă și se soarbe “cu suflet”. Cafeaua asta este și nu este pentru oricine pentru că oricine și nu oricine o poate prepara, în mod cert însă, ea este, odată preparată, cea mai delicioasă cafea din lume.

Leapșă primită de la Cătălin care și el a primit-o de la cineva că altfel n-ar mai fi leapșă! Am să răspund, deși lepșele nu-s tocmai domeniul meu forte… La foarte puține răspund, dar asta să nu vă fie cu supărare, rogu-vă din suflețel!
Să purcedem:
1. Citatul preferat dintr-o poezie scrisă de Eminescu:
Nu e un citat, e o poezie întreagă, ”Atât de fragedă”. E, dacă vreți, pentru mine, una dintre definițiile conceptului ”sublim”, cred că am mai spus-o pe aici pe undeva.
2. Poeţi preferaţi, români ca naţionalitate:
Nichita Stănescu, Ion Minulescu, Marin Sorescu, George Bacovia, George Topârceanu (lista deschisă)
3. Poeţi preferaţi, străini:
Baudelaire, Apollinaire, Leonard Cohen (listă deschisă)
4. Poeţi contemporani preferaţi:
Ce vrea să însemne ”contemporani” aici? Mă rog! Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Ion Tudor Iovian etc. etc. etc.
5. Scriitori preferaţi:
Pentru că poeții sînt scriitori, am să-i nominalizez aici pe toți cei de mai sus, la care am să adaug și niscaiva prozatori, dramaturgi etc.: Mircea Eliade, Alessandro Baricco, Sylvia Plath, Nicolae Breban, Victor Ioan Popa, Sartre, Alexandru Vakulovski, mai nou Will Self, mă rog, mulți autori îmi devin preferați după ce-i descopăr, așa că….
6. Scriitorii contemporani preferaţi:
La fel ca la 4 și 6
7. Ultima piesa de teatru vazută:
La teatru efectiv sau prin alte surse? La teatru, ultima oara, adica acum aproapetrei ani, am fost in Bacau la premiera Requiem (Hanoch Levin) in regia lui Alexander Hausvater. La tv, ma uit ceva mai des, pe TVR Cultural
8. Ultimul spectacol de opereta vazut:
N-am văzut, deși mi-am dorit dintotdeauna
9. Cărţile preferate:
Of! Peter Pan, Mary Poppins, Castele de furie, Ocean Mare, Mătase (Baricco), Oameni și șoareci, Cartierul Tortilla (Steinbeck), Animale bolnave (Breban) si lista continuă
10. Cu ce scriitori, dacă unii dintre ei ar trăi şi azi, ţi-ai dori să fii prieten:
Cu J.M. Barrie (Peter Pan) si Nichita Stanescu. Cred.
11. Ce carte scrisa deja ţi-ar fi plăcut să fie scrisă de tine şi de ce:
În scriitura fiecărui autor (care devine preferat) ma regasesc cîte puțin. Poate tocmai asta și face ca un autor să (-mi) devină preferat.
Cam asta a fost… O dau mai departe, cui vrea s-o ia preia. E un exercițiu simpatic, oricum, merci Cătă!