river

Daca nu vrea si nu vrea, ne cocotam noi, si-l aducem!

O parte din noi ne-am învins
Greșeala, minciuna și groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Până-n zarea ce-și leagană oaza.
Generații secate se sting,
Tinerii râd către stelele reci -
Cine-și va pierde credința-n izbândă
Pe-aceste mereu mișcătoare poteci?
Cine din noi va muri
Înainte ca trupul să-i moară?
Cine-o să-și lepede inima-n colb -
Insuportabil de mare povară?
Ca un vânt rău, ori ca o insultă
Întrebarea prin rânduri trecu.
- Ascultă, ascultă, ascultă!
Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!

Nicolae Labiș

Într-o seară - să vă spun!
sub o floare de căpșun,
se-adunară trei cochete
(fete mari, făr’ verighete!),
la o bârfă. Ca-ntre fete!
După-o lungă zi de trudă
era “musai” să se-audă
evident, și să mai vadă
care-i mersul în Livadă:

“Auzi, tu?, începu prima duducă,
o Albină cam năucă-
cică, Roza, asta mică,
mai la toamnă, se mărită!
Da’ pe cin’ ia de bărbat
iaca, încă n-am aflat!”

“Cum tu să nu știi chiar asta!-
spuse repede, albastra,
eleganta Libelulă-
parcă ai căzut din lună!
Lumea știe-ntr-o suflare
ca bărba’su nu-i tot floare!”

“Și-asta nu ar fi nimica –
se băgă iute, Furnica,
cea de-a treia sub căpșună.
Să vă spun una mai bună,
numa’ suflul să vă țină:
e și din altă Grădină!”

“Cum, e cetățean străin?
Doamne, stai că nu-mi revin!”
-se căina, nevoie mare
prima gâză -fata mare-
“Hai, spuneti-mi că e tot,
altfel, cred că e complot!”

“Ba, nu e complot defel,
toți, ca mine, știu la fel
și mai mult, soro, să mor!
E Greier la… Conservator!”-
adânci rana, prin sare,
Libelula cârtitoare.

Cele noi fiind aflate,
jale mare-ntre surate
s-a pornit și, noaptea-ntreagă,
numa’ bocete-n Livadă
că… ”cu ce-am greșit noi, frate,
de-am rămas nemăritate?”

Până-n zori! Când, amețită,
de nesomn, o floricică –
de căpșun, să vă mai spun?-
le-a “trezit”, cu stropi de rouă:
“Ia sa vă zic eu vreo două,
Poate-ați fi gasit iubirea
de v-ați fi știut menirea
și, în loc de bârfă proastă
vă vedeați de traista voastră!…”

La un pahar de rouă, mai, 2010

Uau, și totuși cum fost în Vama? C-am văzut la televizor ce mizerie era pe plajă și pe unul dormind îmbrăcat în nisip și cîți bețivi și drogați! Să știi ca chiar ne-am gîndit la tine… Da, știu, așa se vede mereu de departe, de după ecranul ăla rece, de sticlă, pe care de-atîtea ori voi înșivă îl condamnați pentru că știți prea bine că nu tot ce v-arată e adevărat…

Nu știu alții, dar NOI refuzăm să fotografiem inutilul, mizeria și orice alte lucruri sau aspecte urîte - oriunde am fi - și care ni se aruncă, voit sau nu, în față. NOI am fost de 1 Mai într-o Vamă în care n-am avut timp decît de frumos. O Vamă frumoasă deci, îmbrățișată de oameni unii mai frumoși ca alții.

O Vamă în care cîteva mii de oameni frumoși și-au găsit, rînd pe rînd, colorat, locul…

…care și-au perindat apoi pașii, fiecare pe unde știa că-i drumul lui mai bun. Unii am ales, fără regret, mai noul The Stage! Aici, vineri noapte, 30 aprilie spre 1 mai, avea să se întîmple ceva nu mai puțin extraordinar ca-n alte părți, printre ore de dans pe ritmuri reggae și El Negro.

În Vama, am găsit apoi, distracție la maxim și prietenii de-o zi, într-un ”concert” ad-hoc de amiază…

…în deschiderea, parcă, superbei cîntări de noapte Trupa Veche la care ți se poate întîmpla chiar să te rătăcești pentru cîteva minute, printre niște sori…

În Vama, ne-am iubit, într-o altă dimineață, din priviri, cu marea…

…ne-am rătăcit pașii, aiurea, prin nisip…

…pentru ca în noapte să ne reîncălzim puțin…

…și-apoi, din nou, neprogramat, să ne împrietenim mai mult, cu Trupa Veche…

Știam că a doua zi, totul, lăsat în urmă, o să, de dor, ne doară!

Două zile și-alte două jumătăți plus trei nopți fără de două-trei ore am primit condamnare în Vama Veche. Una dintre cele mai frumoase condamnări pe care cineva, vinovat doar de faptul de a se fi născut într-o lume avidă de scadal, grotesc și mizerabil, ar fi putut-o, vreodată, pentru fapta sa, primi. Și cînd la condamnare îți sînt părtași alți vinovați ca tine, totul devine și mai frumos, incredibil de frumos…