Încă o dată, concertul de aseară, pardon, concertele (Voltaj, Vama şi Zdob si Zdub) mi-au relevat faptul că, e mult mai bine în public decît în culise. Aveam de mult oarece bănuieli în legătură cu asta, am preferat însă, de fiecare dată, să ignor un astfel de gînd. În spatele scenei se dărîmă mituri. Ştiu, e cumplit de mult spus “mituri”… Este totuşi, motivul pentru care aleg să rămîn simplu spectator, deşi “legitimaţia” îmi permite acum, să trec dincolo de public.
În spatele scenei nu te întîlnesti cu artistul. Ci, cu omul aşa cum e el, nefardat. E dreptul lui, de altfel, ca în afara scenei să fie om. Care greşeşte, înjură, se bîlbîie, cască, se plictiseşte, strănută, tuşeşte, rîgîie şi tot aşa. După care brusc, pentru o oră sau două, pentru cîteva melodii şi cuvinte frumoase – aceleaşi, poate, rostite şi în faţa altui public, aceeaşi lecţie pe care un profesor o predă generaţiilor sale de învăţăcei – omul din spatele scenei devine artist.
Nu am gustat din plin, ieri, muzica celor de la Vama, nici pe cea a celor de la Zdob si Zdub deşi, ca de fiecare dată, au fost la înălţime. Nu am mai savurat ca altadată mişcarea scenică a artistului, nici atît de profund nu mi-a apărut mesajul de-a nu crede în aparenţe, nu am închis ochii şi nu mi-a venit să plîng sau să rîd sau să dansez ca altadată. Asta pentru că, “legitimaţia” permiţîndu-mi, am stat puţin, puţin de tot, şi-n spatele scenei.
Nu spun mai mult. Decît că, susţinătoare vehementă fiind a dreptului artistului de-a fi om, voi incerca să evit mental cel puţin, cît mai mult cu putinţă, de-acum înainte, culisele.
Background: Trupele Voltaj, Vama si Zdob si Zdub au sustinut joi, 9 octombrie 2008, (cîte) un concert extraordinar, cu ocazia “Zilelor Bacăului-Bacău 600”. La mai mare, băieţi!!! 🙂
Voltaj. Sunt cei care au dat startul unei atmosfere extraordinare in care Bacaul s-a scaldat pana dupa miezul noptii
Vama. Inconfundabili.
Tudor Chirila, in meditatia de dinainte de a urca pe scena. Recunosc, sunt mandra de pozica asta!
Zdubii, pe ale caror ritmuri s-au incins hore zdravene
Si cu asta ma mindresc, ce-i drept 🙂
Faine pozele, dar imi pare rau ca ai iesit din concert(e) traumatizata! Probabil, daca ai fi dus seara (noaptea) mai departe, alaturi de ei, ai fi ramas cu un gust mai… altfel. Am avut, odata, sansa de a continua, dupa spectacol(e), un interviu cu baietii de la Holograf, alta data, cu Iris-ii (era tot de “Zilele Bacaului, dar la prima editie, in ’97, parca”).
Sunt oameni ca noi toti, dar au si un “ceva” numai al lor. Nu cred ca baietii enumerati de tine ar fi mai prejos decat cei pomeniti de je.
Hai, c-am scris prea mult!
Sa traiesti si sa-ti revii! :))
ei, n-am iesit chiar traumatizata 🙂 a fost frumos, chiar frumos… tocmai pentru ca, dupa cum incercam sa insinuez in text, am stat putin in culise. Si am stat putin pentru ca ma simteam mai bine in public.
E posibil ca, de fapt, sa ma fi enervat alte chestii. Sau alti oameni din spatele scenei care nu erau artisti…
Mi-ar placea tare mult sa stau la o sueta, dupa 🙂 Mi s-a intimplat de altfel, dar cu artisti care faceau parte din cercul meu de prieteni, inainte de a deveni artisti ;))