…am şi eu momentele mele de vulgaritate. Le simt de dimineaţă, din prima clipă în care deschid ochii si-mi arunc privirea la mobil să văd cît e ora. Şi-mi spun: “e clar, azi sînt vulgară, ce zi de căcat!”

From Neverending Praga, aprilie 2011

Nu mă pieptăn, nu-mi dau cu cremă pantofii, îmi pun cureaua anume la pantaloni şi, dacă am, şi o cravată, gesticulez, stau şi merg “băieţeşte”. Si-a naibii de treabă, îmi vine să înjur. Birjăreşte. Si chiar înjur: Ce ….. mea! Problema e că n-am! Ce alge, ce ocean, ce vacă, ce cîine, caca maca la oraca!

Cînd sînt, însă, aproape de toiul vulgarităţii mele, pe marginea de apogeu, se găseşte mereu cineva să-mi dea un brînci. Şi pentru că aterizez mereu pe cîte o metaforă, buful nu-i chiar buf! Spun mulţumesc, îmi pun o muzichie şi m-apuc de visat…