Poate că uneori, pentru unii, depinde de ”uneori” și ”unii”, conștiința/conștiența eu-lui e văzută drept resemnare.
Nu e, însă, așa. Resemnarea nu are de-a face nimic cu ajungerea la acea liniște interioară numită conștiința/conștiența eu-lui.
Și mi-s liniștită, și mi-s fericită că am înțeles că nimeni din afara mea nu mă conduce. Sunt propriul meu conducător, mă aleg, mă votez și mă asum. Și pentru că în mine e democrație, respect dreptul fiecăruia din afara mea la calea de acces spre conștiința/conștiența sinelui. N-am să-mi urăsc, așadar, niciodată exteriorul pentru că la interior el se asumă altfel decât mine…