Toţi ai mei dragi nepoţei,
trei năzbîtii – prichindei
Victor, Tudor, Măriuca
au zbughit-o ca năluca
auzind că în grădină
se dezbate-o mare vină:

“Ce-i cu atîta tărăboi
jos, în iarbă, la trifoi?”

“Ce să fie, ce să fie…
-spuse tuşa Ciocîrlie-
Astăzi, dis de dimineaţă
am surprins o oaie creaţă
dînd tîrcoale, pe furiş
la trifoi şi la măcriş.
Şi-apoi… ştiţi care e treaba,
că, în toată verde-ograda,
deşi plină de trifoi,
unul singur e de soi
şi-are patru, nu trei foi…
Şi văzîndu-l gras şi verde,
zicînd: Las’ că nu mă vede
nimeni la această oră
că se dănţuie în horă,
Oaia hoaţă, scai în laţe
a dat ‘foiul să-l înhaţe!
Eu, de sus, am fluierat
şi grăbită-am alertat
să veniţi urgent încoace
să vedem ce-avem a face!”

Şi-astfel, desluşind pricina,
vinovatul şi cu vina
începu proces de soi,
între oaie şi trifoi:

(www.openclipart.org)

“Ascult, Oaie, ce-ai de spus
la acuzele de sus?
-spuse aspru Victoraş-
Astăzi nu plec în oraş
pîn’ nu aflu de la tine
că mai ai pic de ruşine!
Haide, sincer, recunoaşte
că trifoi ai vrut a paşte!…”

“Dar… n-am vrut să-l pasc defel,
ci, să-l pun la piept niţel,
să-mi aducă norocel”
-zise oaia îndrăzneaţă.
“-Vezi? De ce eşti nătăfleaţă,
un trifoi, un firicel
(zise şmecher, Tudorel)
ar putea noroc s-aducă?…
Norocel ţi-aduce o nucă!”

“Da, dar nuca este tare,
aş putea s-o mestec oare?…”
-spuse oaia salivînd
şi în sec tot rumegînd…

“Deci aşa! Ăsta ţi-e gîndul
că norocul…. fu ca vîntul
dacă nu-i bun de păpat
iute, repede-a zburat!
-chicoteşte şi Maria.

“Gata cu bazaconia:
eşti o oaie vinovată!
haide, fugi, pleacă de-ndată!”

Şi… oiţa pofticioasă,
creaţă şi cam mincinoasă
de acum… tot neamul ştie
nu mai vine-n ani o mie
în livadă pe la noi.
Nici măcar pentru-un trifoi!