Ca după atunci când ai înțeles și-un alt folos al insomniei, acela de a-ți fi deslușit inexplicabile vise din nopți de mai demult dormite, cum ar fi, de exemplu, cel petrecut într-o noapte de aprilie 2014 când… am visat că mi-a explodat luna, iar a doua noapte, visul s-a transformat în diafilm: eram un amfiteatru, aveam în mine bănci, iar pe bănci erau trei cărți (cu chip!) deschise – ultime achiziții din realitate – care cântau un cântecel în varianta Frank Sinatra. Era liber la intrare și totuși, amfiteatrul doar pe sfert. ”It’s almost like being in love…”
E o întreagă simfonie în mine, iar fluturii dansează între stomac și piept. Doar că, doar că de data asta, intrarea-n amfiteatru se face… cu bilet.
Cu bilet
Leave a reply