Ce bine e, din cînd în cînd, chiar să faci parte dintr-o poveste! Una pe care, cînd erai mic, mic, ai aflat-o, poate, dintr-o carte ilustrată, regăsită pe un raft al bibliotecii din casa bunicilor sau poate, pe care, cine-şi mai aminteşte(?), ai aflat-o din însăşi gura vreunui bunic, la ceas de seară. Sau poate că, pitit în aşternut, ai văzut-o redată fidel de cîţiva actori reuniţi într-o peliculă, ulterior celebră…
M-am trezit, ieri, pentru cîteva minute, personaj de poveste, într-un lan de maci. O poveste cu o fetiţă, un căţel pe nume Toto, un leu fricos, un om de tinichea fără inimă şi-o sperietoare de ciori fără minte… Şi un Vrăjitor…
Altădată, am făcut parte dintr-o poveste cu Peter Pan! 🙂
Chiar te invidiez… Ce bine este că mai poți visa… Bravo!
Gabi, visele ma ajuta, din cand in cand, sa nu vad mizeria de pe sosea… 🙂 Cand nu le am, le caut, le citesc, le fauresc chiar!
Ai ramas aceeasi frumoasa si incurabila romantica… pe care o iubim si o apreciem… Felicitari si tine-o tot asa!
ei, Ramonic, stiu eu ca, de fapt, suntem mai multi romantici incurabili pe lumea asta 😉
Așa este…din păcate mizeria de pe șosea devine sufocantă… Din păcate, noi am devenit minoritari într-o societate care are o scară a valorilor pe care eu nu pot s-o înțeleg. Îți doresc să-ți păstrezi puterea de a visa cât mai mult posibil!
in petalele fiecarui mac se ascunde o cate poveste. toate, fara exceptie, sunt povesti cu ilene cosanzene si feti frumosi. perechi alungate din lume in valtoarea dragostei dintre un barbat si o femeie. fiecare mac stie taina unei minuni smulse unei clipe de iubire, dar nu o poate destainui nimanui si, de aceea, roseste. si le ard obrajii-petale si, desi nu au gura sa le spuna, povestile zumzaie prin glas de albine si-s picurate in lume de pe aripi de randunici. astfel, invaluiti de nestiuta vraja, alte cosanzene si alti feti frumosi alearga printre macii care le-asculta povestile.
cand mor, macii-s tot rosii, atata doar ca nu se mai vad. iara toate minunile pe care le-au adunat in focul petalelor se-mprastie in lume, luand forma de seminte mici si negre. de aceea, oamenilor le plac cozonacii. cand sfar’ma-n dinti semintele de mac simt, fara sa stie, aromele povestilor ascunse. unii oameni, cunoscatori rosi de patimi, distileaza bobii de afion si le pufaie miresmele, iar opiumul ii poarta in valtoarea de foc a povestilor nespuse.
povestea asta nu s-a spus nicicand.
superba poveste, mac cel mic 😉 uite cum am mai zambit o data pe ziua de azi si, recitind-o, din cand in cand, voi mai zambi inca 🙂
ramonic, vezi? ce-ti spuneam eu?… 🙂
Mi-a placut povestea ta. A fost acel de-click de care aveam nevoie. 🙂
Mersi
Eu multumesc, Razvan si te astept oricand in “casuta” mea virtuala 🙂
Pingback: river » Blog Archive » Poveste nespusă