river's atelier

”free fall, flow river, flow…”

Archive for the ‘colţul meu de creaţie…’ Category

Aș vrea să mărturisesc că, de când mă știu, departe de mine a fost gândul că aș putea fi ”definită”, vreodată, ca scriitor. Nu sunt scriitor, nu asta e imaginea mea despre mine, nu am avut năzuințe în acest sens, nu-mi place să fiu numită așa. Pentru mine, a fi scriitor e un concept al Relativului. Cine, la o adică, dincolo de o catalogare a exteriorului, își poate asuma, la interior, eticheta asta? 🙂

Cu toate acestea, când am revoltă sau bucurie ori o emoție profundă, scriu și desenez. Mă liniștește asta și, cumva, pe undeva, e modul meu de evadare și e răspunsul meu pentru cinismul, ura și furia pe care le simt uneori venind agresiv dinspre exterior, spre mine. Mă fac mică, în acele momente în care sunt grozav de speriată, și versific, nasc rime. Mă joc. Găsesc rime la firul ierbii în care, copil fiind, trăiam, fără temeri, nemuriri. Împreună cu sora și verișoarele mele și gâzele.

Nu sunt scriitor, nasc, doar, din când în când, poezii pentru suflete de copii. Poeziile astea sunt copiii mei. Și-mi doresc pentru ele, ca mamă ce le sunt, să nu deranjeze pe nimeni, să nu rănească și să învețe, pe măsură ce vor fi crescând, să nu se lase rănite. Să se bucure de cei ce se bucură de ele, să fie demne și înțelegătoare față de cei care ar putea vreodată să dorească să le facă un rău sau care, pentru că e firesc să fie și așa, nu le pot iubi. Și, ca mamă ce le sunt, deși n-am eu așteptări de la ele, pentru că am învățat că trebuie să ne lăsăm copiii să-și înțeleagă propriile lor așteptări, mă bucur, totuși, de tot ceea ce frumos li se întâmplă.
Ca atunci când le descoperă cineva, cum ar fi o editură faină, care să le iubească suficient de mult pentru a-și dori să le vadă publicate într-o carte… Sau, citindu-le, altcineva să-și dorească să le ajute, printr-un suport sau altul, să ajungă cu adevărat la editură pentru a putea fi și tipărite…:)

În câteva zile, vor apărea, în volumul ”În Grădina de la moară”, câțiva copii ai mei, cu rime. Pentru asta, este deja rezervare la Bookfest, duminică, 28 mai, de la orele 11, la scena Bookfest Junior.
Ce vreau să spun este că, cu sau fără Bookfest, poeziile tot ar exista. N-ar exista însă, în forma tipărită, în volumul ”În Grădina de la moară”, fără editura pe care am îndrăgit-o de la primul autor pe care i l-am citit, Casa de Pariuri Literare București, editură căreia n-am cuvinte pentru a-i mulțumi, vă invit însă, pe voi, să-i citiți autorii! 🙂

Și n-ar exista fără oameni din afară care, fără nici cea mai mică ezitare, imediat ce le-am povestit despre ele, le-au ajutat: Colorex Paints Iași, Asociația Betania Bacău, Romchim Protect SA, Dendro Proiect SRL Bacău, Elitemob Bacău, Deșteptarea/Asociația ”D. Sechelariu” Bacău și Studio R Bacău.

Și n-ar exista fără zâmbetele voastre, oameni dragi și buni din lumea mea mare! 🙂

Nu sunt scriitor, sunt mamă și… m-aș bucura să vă pot prezenta copiii mei cu rime duminică, la București. 🙂

azi

Apr-28-2017 By river

Azi e despre zâne și uriași și despre toate acele povești în care, dacă nu ai fi înțeles că sunt tot atât de adevărate pe cât vrei tu, copil, să le vezi, n-ai avea cum tu, om mare, să crezi acum. Și să le dai mai departe.

Nimic altceva

Apr-22-2017 By river

răsărituri și apusuri și între ele orașe cu soare, ploi și noroi
ne vedem în/de zboruri că nimic altceva, nimic nu (tot ce) ne leagă
sunt distanțe plutiri între noi

Cum putem mânca Cerul

Apr-11-2017 By river


Nu știu cum se anunță vremea astăzi, din seninul meu însă, am să vă întreb dacă mai țineți minte gustul înghețatei din nori cu praf de soare ori stele pe care, în vreo copilărie, invitați prin cine știe ale cui castele de zâne ori zmei paralei, ați savurat-o. Eu mi-am amintit gustul acestei înghețate ieri când, din seninul ei, Elisa (6 ani) m-a întrebat prinzându-mă în ușoară bâlbâială:
– Mami, dar noi, oamenii, cum putem să mâncăm cerul?
– Ăăăăă… Păi…. Cerul nu prea putem să-l mân…
– Mamaaaaa! Ba da! Dar cum? Cum îl simțim când cade bucățele din el sau… sau firimituri?
-Aaaaa! Ai dreptate, Eli! Cred că putem mânca cerul când plouă sau ninge, iar noi încercăm, cu fețele în sus, să prindem pe limbă câte un fulg sau strop!
-Daaaaaa, știam eu mama că se poate, mama!

Cerneală

Apr-4-2017 By river


Era o dimineață ca aceasta,
iar cerul era o călimară,
la mijloc
răsăritul și noi
ne bălăceam proiecții pe cer
din fluturi de cerneală.

Doamna Toamna

Apr-3-2017 By river

38

Mar-31-2017 By river


Și mai cred că lumea, cu gândul, cu fapta și cuvântul în Iubire se străbate pentru ca ele, gândul, fapta și cuvântul să ajungă acolo unde nimeni și nimic nu te mai poate despărți de ceea ce iubești și de ceea ce ai înțeles (mereu în înțelegere) că ești…

Un(ul) Univers(ul)

Mar-24-2017 By river

Uneori, oricât ai ști că e așa,
pentru că, ți se spune, e LOGIC,
Îndoiala e deasupra corectitudinii unei operații matematice date
ca, de exemplu, 1+1=2.
Iar asta se întâmplă pentru că
nici unu, nici plus, nici unu, nici egal și nici doi
nu au un singur sens,
că dacă ar avea și cineva m-ar putea convinge vreodată de asta,
Îndoiala însăși
ori Uimirea
n-ar avea nici ele decât un singur sens.
Și ca să nu-mi fie rușine – că fost-am învățată de mică rușinea –
pentru îndoiala ori uimirea trezite uneori în mine de un banal exercițiu matematic,
nu o să recunosc niciodată fățiș
asta.
Cum că nu-mi explic, adică,
de ce 1+1=2
chiar dacă știu asta
pentru că, mi s-a spus, e LOGIC.

O mare grabă

Mar-2-2017 By river

Furnici pe o balustradă
Se aflau în mare sfadă:
”Dă-te, soro, la o parte
Trebuie s-ajung departe!”
Zise prima din furnici
”Hai, tulește-o de aici!”
”Ce să zic, ce nesimțită!
Dă-te tu! Și io-s grăbită!
Ești de-a dreptul caraghioasă!”
Spuse a doua, foc nervoasă.
Cea de-a treia, mai departe,
Dădu ambelor dreptate.
Nu se supără defel
Printre ele, cătinel,
Se strecoară fără grabă:
”Fetelor, eu chiar am treabă!”

comple(x)t de judecată

Jan-27-2017 By river

În fața sălii pline
Complet de judecată
Poetul transpira prin poezia sa

În era tehnologizată
în era mult politizată
în era dezumanizată
Poetul transpira

Elevi, studenți, profesori zâmbesc,
se socotesc:
”Nu ne mai condamnați la presiune!
Uitați,
domnule profesor,
studenții mei, uitați,
nu suntem robotizați,
nu suntem încuiați:
venim la Poezie!”

Oameni politici, alegători zâmbesc
și se socotesc:
”Nu ne mai condamnați de nepăsare!
Aleșilor, uitați
Uitați,
alegători,
nu suntem politizați,
nici simpli electori:
venim la Poezie!”

Șefi de instituții, subordonați zâmbesc
și se socotesc:
”Nu ne mai condamnați la șezătoare!
Uite,
șefu’,
uitați,
subordonați,
chiar suntem implicați:
venim la Poezie!”

În fața sălii pline
Poetu-a terminat

Complet de judecată
”Nu-l mai condamnați!
La ordine:
Aplaudați!”.

Psihoterapie:
Trauma
în poezie
s-a identificat

Hei… Dar am un gând
și-o să ți-l spun doar ție:
venind din Poezie,
Poetu-i transpirat.

Ce-a vrut
să-mi spună mie?