river's atelier

”free fall, flow river, flow…”

Archive for the ‘colţul meu de creaţie…’ Category

Tic-tac de inimă nomadă

Sep-19-2017 By river

M-am trezit amuzată de ideea asta a situării cuiva ”împotriva curentului”, cum definim pe cineva ca fiind astfel și ce înseamnă, de fapt, a fi împotriva curentului? Până să aflu, mi-am reamintit că ideea asta a maturizării este o iluzie și că îmi doresc mult, mult de tot o rulotă și nu doar pentru gândurile mele nomade…

***
m-au convins
– trecând prin inimă
și de acolo direct în burtă –
stoluri de fluturi
să le iau gândurilor rulotă.
am gânduri nomade
ducă-se (de)la tine!

(era o vreme când credeam că am toate mințile acasă)

***
Gândurile mele toate în rulota cu iubire înrolate. Plecarea e la Pace şi întru Libertate! Se fac, la prezentul continuu, de minţi deschise recrutãri. Vii cu mine pe aceste cãrãri? 🙂

***
Că în rulota numită inima mea pot călători oriunde cu pasul nu îndrăznesc atunci când într-un loc nu mă mai regăsesc… Și în ea, în rulota mea, cu oricine pot, de simt așa, în Drumul meu să mă însoțesc: ”Bună dimineața, oameni dragi din rulota mea!”, strigă-n răsărit de toamnă, nomadă, inima.

***
Într-o noapte am avut un vis în franjuri, iar a doua după, visat-am poezii nescrise pe hârtii, plimbându-se pe stradă la braț cu inimă nomadă. Neînchipuite (fără de chip adică, visul vrea să zică) vorbeau de visu-mi dinainte cu-o noapte franjurat. Dansau, de mână se țineau. Trei poezii în rochii roz, cu rochii bleu și rochii stacojii.

***
Inima nomadă întreabă: Ce zi e azi?
Rulota îi răspunde: Toamnă!
Inima zâmbește, râde, hohotește: E toamnă zici? Prea bine, doamnă! Să punem, dară, de-o cafea! Și să cântăm de toamnă așa, poftă bună, toa(m)nă bună, oriunde ai fi, oriunde m-aș afla!

***
Călare pe răsărit, inima nomadă la colindat pământul a pornit. Și încă odată, ca să fie clar, pentru inima nomadă nu există radar…

***
Și din rulota ei, inima mea nomadă din când în când îmi spune: ”hei, m-am rătăcit!”, iar eu îi pun repede un cântec și-i răspund: ”zăludo, ești nomadă, inimii i se poate întâmpla, eventual, cărarea să n-o vadă”. ”Ai dreptate – din rulota ei îmi spune – sunt nomadă, n-am nevoie de o cărare anume. În colindul meu prin lumea mare, de nu este una, eu însămi voi pava cărare”.

***
Rulota pe din afară atât de colorată nu lasă lumii să vadă că pe dinăuntru, o inimă nomadă chiar, uneori, nu are chef să bată.

***
Rulota-i colorată
inima nomadă
rulota-i și-o cată

***
Inima-i nomadă rulota-i un pahar cu gheață-n limonadă.

***
Și inima nomadă îi spune rulotei: ”știi, ca niciodată, acum nu mi-e de toamnă…” Rulota, cu vorbele la ea, scârțâind din uși și din ferestre (uneori, rulota crede cã-i sunt aripi), îi răspunde așa: ”ești inimă nomadă, cum altfel, cum altcumva? dar uite, chiar de nu îți este, următoarea stație e toamna!”. Și inima, rulotei, îi cântă chiar așa: ”oh, era doar tânguire, am să cobor un pic din tine și o să mă împac cu toamna mea!”

***
Se joacă toamna în ploaie deocheată, în ceașca de cafea, toamna a intrat deodată. Înghițitură cu înghițitură, de inimă nomadă nouă aventură…

***
Stau de vorbă cu toamna asta intrată-n ceașca de cafea deodată, îi zic, ești ușor cam deocheată, dar nu fi supărată, să nu fii foarte supărată, inima nomadă te iubește chiar dacă încă nu arată.

***
Și-mi șoptește toamna (pitită-n ceașca de cafea): iubește-mă că dans de frunze îți voi da, iubește-mă și vei putea din trotuare înfruzite să-ți faci drumuri aurite, iubește-mă și voi cânta pentru nomadă inimă a ta! Bine, mărturisesc! Am reînceput să o iubesc.

***
Și oricât, în ocolul ei prin lume, în rulota sa, inima nomadă din când în când ar mai obosi, un cântec de inimă simplă să audă, să cânte tot va găsi. E un fel acesta al inimii nomade de a fi…

***
Și pleacă iar. Inima nomadă, inima nebună-i pe cântec călare, un cântec îngână, lumea toată în rulotă și-adună.

***
(Des)cântec de cafea pentru, nomadă, inima mea. (Des)cântă inima așa:
În goana ei prin lumea mare, inima nomadă scoate din (nici ea nu mai știe care) sertare tot felul de ceasuri să-i ticăie printre popasuri… Îi place infinitul ăsta de senzații cu fiecare ticăit atât de diferit.

***
Azi e gând anume pentru cel puțin trei ceasuri bune, dezlănțuiri de toamnă în toamnă, la volan, în rulota ei, călătoare – inima nomadă.

***
1 decembrie
Și dacă m-am trezit fredonând așa, este pentru că nu întâmplător unii sărbătoresc o zi națională. Granițele lumii mele nu mai există însă de multă vreme, le-am desființat odată cu regăsirea-mi într-un singur ținut, o lume mare în Iubire fără de hotare. În rulota ei, inima nomadă are o singură rădăcină, Iubire se numește, de ea am grijă, ea mă hrănește, mă ramifică, mă împlinește. Acolo e țara mea, pământul meu, unde sămânța-mi de Iubire, prin Iubire, întru Iubire, la prezentul continuu, va zbura. Din însămânțare, în însămânțare, fără uniforme, parade și onoruri militare…

***
Da, mi-e inima nomadă: Bună dimineața, oameni buni din lumea întreagă!

***
Dar chiar și pentru o inimă nomadă, în aceste zile, destinația-i aleasă. Se numește, desigur, Iubire. Înseamnă, pe indicator, Acasă

Pentru că se apropie 1 iunie, Ziua Copilului și pentru că pe 2 iunie este Ziua Națională a Adopției, și pentru că aceste două zile, comparativ cu orice altă zi de celebrare/marcare a ceva, au profunde semnificații pentru mine, lansarea cărții mele, ”În grădina de la moară”, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest 2017, am ales, cu mulțumire fără margini pentru editura Casa de Pariuri Literare, să fie fără autografe. 🙂
Această primă lansare am simțit să o dăruiesc, la propriu, tuturor copiilor mari și mici, cu gândul și cu inima înainte de orice. Fizic, nu avem însă, cum cuprinde toți copiii din lume, așa că, mi-am îndreptat atenția, de data aceasta, spre copiii care, mai puțin ca alții, au acces la educație, la carte, la parte, din motive știute de noi toți.

Așa se face că, fără autografe, am înțeles să dăruiesc copiilor prezenți la acest prim eveniment din cadrul lansării ”În grădina de la moară”, moriști și fluturași, iar pentru 27 de copii beneficiari ai programelor Asociatiei Betania din Bacău, și care nu au prilej prea des sau poate niciodată, să participe la astfel de acțiuni, am înțeles să dăruiesc cartea.

Autografe, moriști și fluturași vor fi la următoarele popasuri pe care, împreună cu editura Casa de Pariuri Literare, le vom face în perioada imediat următoare. Primul, pe 10 iunie, în București, la Un Teatru, de la orele 16.00. Vă așteptăm cu mare bucurie și emoție.

N-aș vrea să închei aceste gânduri înainte de a mulțumi unor oameni care, așa cum am spus și la Bookfest, mi-au venit în întâmpinare, cu inima deschisă, prin sponsorizări și gânduri bune pentru ca această cărticică să poată vedea lumina tiparului: Colorex Paints Iași, Asociația Betania Bacău, Romchim Protect Bacău, Elitemob Bacău, Dendro Proiect Bacău, Cotidianul Deșteptarea/Asociația ”Dumitru Sechelariu” Bacău și Studio R Bacău.

Astazi, 30 mai, cartile au ajuns la copiii beneficiari ai Asociatiei Betania

Foto> Un Cristian

Aș vrea să mărturisesc că, de când mă știu, departe de mine a fost gândul că aș putea fi ”definită”, vreodată, ca scriitor. Nu sunt scriitor, nu asta e imaginea mea despre mine, nu am avut năzuințe în acest sens, nu-mi place să fiu numită așa. Pentru mine, a fi scriitor e un concept al Relativului. Cine, la o adică, dincolo de o catalogare a exteriorului, își poate asuma, la interior, eticheta asta? 🙂

Cu toate acestea, când am revoltă sau bucurie ori o emoție profundă, scriu și desenez. Mă liniștește asta și, cumva, pe undeva, e modul meu de evadare și e răspunsul meu pentru cinismul, ura și furia pe care le simt uneori venind agresiv dinspre exterior, spre mine. Mă fac mică, în acele momente în care sunt grozav de speriată, și versific, nasc rime. Mă joc. Găsesc rime la firul ierbii în care, copil fiind, trăiam, fără temeri, nemuriri. Împreună cu sora și verișoarele mele și gâzele.

Nu sunt scriitor, nasc, doar, din când în când, poezii pentru suflete de copii. Poeziile astea sunt copiii mei. Și-mi doresc pentru ele, ca mamă ce le sunt, să nu deranjeze pe nimeni, să nu rănească și să învețe, pe măsură ce vor fi crescând, să nu se lase rănite. Să se bucure de cei ce se bucură de ele, să fie demne și înțelegătoare față de cei care ar putea vreodată să dorească să le facă un rău sau care, pentru că e firesc să fie și așa, nu le pot iubi. Și, ca mamă ce le sunt, deși n-am eu așteptări de la ele, pentru că am învățat că trebuie să ne lăsăm copiii să-și înțeleagă propriile lor așteptări, mă bucur, totuși, de tot ceea ce frumos li se întâmplă.
Ca atunci când le descoperă cineva, cum ar fi o editură faină, care să le iubească suficient de mult pentru a-și dori să le vadă publicate într-o carte… Sau, citindu-le, altcineva să-și dorească să le ajute, printr-un suport sau altul, să ajungă cu adevărat la editură pentru a putea fi și tipărite…:)

În câteva zile, vor apărea, în volumul ”În Grădina de la moară”, câțiva copii ai mei, cu rime. Pentru asta, este deja rezervare la Bookfest, duminică, 28 mai, de la orele 11, la scena Bookfest Junior.
Ce vreau să spun este că, cu sau fără Bookfest, poeziile tot ar exista. N-ar exista însă, în forma tipărită, în volumul ”În Grădina de la moară”, fără editura pe care am îndrăgit-o de la primul autor pe care i l-am citit, Casa de Pariuri Literare București, editură căreia n-am cuvinte pentru a-i mulțumi, vă invit însă, pe voi, să-i citiți autorii! 🙂

Și n-ar exista fără oameni din afară care, fără nici cea mai mică ezitare, imediat ce le-am povestit despre ele, le-au ajutat: Colorex Paints Iași, Asociația Betania Bacău, Romchim Protect SA, Dendro Proiect SRL Bacău, Elitemob Bacău, Deșteptarea/Asociația ”D. Sechelariu” Bacău și Studio R Bacău.

Și n-ar exista fără zâmbetele voastre, oameni dragi și buni din lumea mea mare! 🙂

Nu sunt scriitor, sunt mamă și… m-aș bucura să vă pot prezenta copiii mei cu rime duminică, la București. 🙂

azi

Apr-28-2017 By river

Azi e despre zâne și uriași și despre toate acele povești în care, dacă nu ai fi înțeles că sunt tot atât de adevărate pe cât vrei tu, copil, să le vezi, n-ai avea cum tu, om mare, să crezi acum. Și să le dai mai departe.

Nimic altceva

Apr-22-2017 By river

răsărituri și apusuri și între ele orașe cu soare, ploi și noroi
ne vedem în/de zboruri că nimic altceva, nimic nu (tot ce) ne leagă
sunt distanțe plutiri între noi

Cum putem mânca Cerul

Apr-11-2017 By river


Nu știu cum se anunță vremea astăzi, din seninul meu însă, am să vă întreb dacă mai țineți minte gustul înghețatei din nori cu praf de soare ori stele pe care, în vreo copilărie, invitați prin cine știe ale cui castele de zâne ori zmei paralei, ați savurat-o. Eu mi-am amintit gustul acestei înghețate ieri când, din seninul ei, Elisa (6 ani) m-a întrebat prinzându-mă în ușoară bâlbâială:
– Mami, dar noi, oamenii, cum putem să mâncăm cerul?
– Ăăăăă… Păi…. Cerul nu prea putem să-l mân…
– Mamaaaaa! Ba da! Dar cum? Cum îl simțim când cade bucățele din el sau… sau firimituri?
-Aaaaa! Ai dreptate, Eli! Cred că putem mânca cerul când plouă sau ninge, iar noi încercăm, cu fețele în sus, să prindem pe limbă câte un fulg sau strop!
-Daaaaaa, știam eu mama că se poate, mama!

Cerneală

Apr-4-2017 By river


Era o dimineață ca aceasta,
iar cerul era o călimară,
la mijloc
răsăritul și noi
ne bălăceam proiecții pe cer
din fluturi de cerneală.

Doamna Toamna

Apr-3-2017 By river

38

Mar-31-2017 By river


Și mai cred că lumea, cu gândul, cu fapta și cuvântul în Iubire se străbate pentru ca ele, gândul, fapta și cuvântul să ajungă acolo unde nimeni și nimic nu te mai poate despărți de ceea ce iubești și de ceea ce ai înțeles (mereu în înțelegere) că ești…

Un(ul) Univers(ul)

Mar-24-2017 By river

Uneori, oricât ai ști că e așa,
pentru că, ți se spune, e LOGIC,
Îndoiala e deasupra corectitudinii unei operații matematice date
ca, de exemplu, 1+1=2.
Iar asta se întâmplă pentru că
nici unu, nici plus, nici unu, nici egal și nici doi
nu au un singur sens,
că dacă ar avea și cineva m-ar putea convinge vreodată de asta,
Îndoiala însăși
ori Uimirea
n-ar avea nici ele decât un singur sens.
Și ca să nu-mi fie rușine – că fost-am învățată de mică rușinea –
pentru îndoiala ori uimirea trezite uneori în mine de un banal exercițiu matematic,
nu o să recunosc niciodată fățiș
asta.
Cum că nu-mi explic, adică,
de ce 1+1=2
chiar dacă știu asta
pentru că, mi s-a spus, e LOGIC.