Category Archives: evenimente

BACAUL ALTFEL, colţul meu de creaţie..., evenimente, Marturisiri, oaza de (in)cultură, ofurile mele, STRIGĂTE

Despre Zgomot. Fără Patimă. Din Iubire. Bacău Fest Monodrame 2019

Leave a comment

Ah, și dacă v-am greșit cu ceva, vă rog să mă iertați!

Mă aflu în zorii zilei precedate de încheierea a încă unei ediții a Festivalului Internațional al Recitalurilor Dramatice, Bacău Fest Mondorame, organizat de Teatrul Municipal Bacovia. A XXV-a ediție. Fără zgomot pe seama numărului și da, poate că e mai bine că-i așa, cum s-a exprimat și actualul manager al instituției, actrița Eliza Noemi Judeu, în sensul că ”dacă ar fi fost cu fast, ar fi însemnat că festivalul a luat sfârșit, ori așa, va continua”. Să dea Dumnezeu!

Mi-e greu să scriu. Și nu știu, iar, de unde să încep și cum să sfârșesc gândurile astea și nici cum să le încheg.

Așa că plec de la… zgomot, dacă tot m-a izbit (și lipsa zgomotului izbește, nu-i așa?) și am să dau gândului cuvânt, cu riscul de a nu mă face (poate, din nou) înțeleasă (știți voi, dacă m-aș putea întorce pe dos, dacă aș putea să aduc interiorul trupului la exterior, abia atunci aș avea convingerea că s-ar putea vedea și înțelege exact ceea ce simt și vreau să spun…). Că nici zgomotul nu are doar UN sens, dar dacă ar avea, oh, dacă zgomoul ar avea UN SINGUR sens, ce-ar spune el despre Auzul tău? La fel cum, dacă privirea ar avea un singur sens, ce-ar spune ea despre Văzul tău? La fel cum, la fel cum…

Dar conceptele nu au doar un sens. Din fericire sau din păcate, și aceasta cred că e o chestiune de alegere și asumare, mai mult decât de interpretare.

Nici mie nu mi-a lipsit zgomotul ca fast. Nu numărul ne dă relevanță, deși spune și el ceva (despre prezentul continuu, de exemplu, despre rădăcină, continuitate). Ci ceea ce, concret, în fapt, se petrece în jurul nostru.

Or, publicul băcăuan a lipsit aproape cu desăvârșire. Spre deosebire de alți ani. Și nu, nu, nu e o remarcă a mea, subiectivă. Cu atât mai puțin răutăcioasă. Ci o realitate constatată de înșiși regizorii, actorii, criticii, teatrologii invitați, unii dintre ei aflați pentru a nu știu câta oară la acest minunat eveniment. Și mărturisită. Cu semn de întrebare… ”Niciodată golul n-a sunat mai tare…”.

Ne-am întrebat unii dintre noi sau poate toți, de ce? Pentru că n-a fost mereu așa. Și am rămas cu întrebarea. Pentru că nici răspunsul nu poate fi doar unul, precum Sensul ființării și lucrurilor nu e doar unul. Și nu doar că am rămas cu întrebarea (care doare), dar aceasta a născut și altele.

*E dezinteresat publicul de teatru? Nu, nu e. Prezența acestuia la festival din anii precedenți infirmă dezinteresul.

*Sunt tinerii preocupați cu altceva? Nu. Prezența acestora în număr copleșitor, la ediții anterioare, o infirmă. La fel, ID Fest, festivalul tinerilor despre care tocmai am aflat că va avea loc pentru a nu știu câta oară în acest an…

*Au fost spectacolele și numele din recitalurile extraordinare de calitate îndoielnică? Despre ce vorbim sau despre cine? Maia Morgenstern, Rodica Mandache, Alexandru Repan, Marcel Iureș, Florin Piersic Jr să nu mai atragă? Exclus. Iar prezența copleșitoare a publicului la spectacolele lor din Bacău care au tot avut loc pe parcursul anilor infirmă și această ipoteză.

Cît despre ”nivelul scăzut” al recitalurilor din concurs… Întotdeauna s-a putut vedea, ca într-un concurs, evident, și calitate și doar… prestație. Au fost, în acest an, câteva recitaluri absolut minunate. Și chiar dacă n-ar fi fost, îmi permit să cred că nu ăsta a fost motivul ”lipsei de zgomot” din partea publicului. Nu poți stabili înainte de a vedea un spectacol că e prost sau bun, nu-i așa?…

*Au fost prețurile mari? Nu. Ca de fiecare dată, participarea publicului la recitalurile din concurs a fost liberă. Iar prețurile la recitalurile extraordinare nu au fost de natură să țină publicul deoparte. A se revedea mai sus…

*N-a fost mediatizare? Hmmm… Nici despre asta nu se poate vorbi hotărât în DA sau NU.

*N-a fost atractiv programul? Nu. Nici vorbă. Au fost ateliere și laboratoare, colocvii, lansări de carte, nume grele din lumea Teatrului, regizori, actori, critici, toți cu disponibilitate de a sta de vorbă cu Tine, spectatorul. Cu disponibilitate și apăsare, da, apăsare, mi-au mărturisit-o, că n-au avut cui vorbi… Iar despre actorii Teatrului Municipal Bacovia ce să spun? Că nu-i (mai) iubește publicul? NU. Un NU CATEGORIC. Publicul îi iubește și are nevoie de ei. Iar faptul că la reprezentația lor (EXCEPȚIONALĂ) ”Trei surori” (Cehov) născută în urma experimentului laborator, prezența publicului a fost ceva mai numeroasă, aplauzele în picioare, florile primite, îmbrățișările, au demonstrat-o.

Și-atunci? Atunci ce s-a întâmplat? Că CEVA s-a întâmplat. Și se întâmplă de ceva vreme… O ruptură între Teatru/Festival, ca instituție și Public s-a produs. O ruptură, de altfel, între Bacău și băcăuani. Că vrem sau nu să o recunoaștem, ea ESTE. Și doare.

Și da, mie, spectatorul mi-au lipsit mai mult ca oricând, în aceste zile, prietenii preț de un spectacol, da, da, acei trecători prin viața ta cu care, preț de un eveniment anume și atât pe an, să tai în carne vie nu pe cel pe care tocmai l-ai urmărit, că alții au menirea asta, și-apoi, noi, prietenii așa, preț de-un festival, o bere, o apă, o cafea, ne vom fi asumat oricum o singură calitate, pe aceea de simplu spectatori, fără pretenții de vreo specialitate.

Să tăiem în carne vie, spuneam, stările noastre, bucuria și/sau lacrima provocate de cineva, prin interpretarea sa sau de ceva din afara lui, poate mesaj sau altceva.

Nu e nostalgie. E doar o lipsă pe care, în orașul ăsta (nu știu cum o fi prin alte părți), o simți cu fiecare zi tot mai acut, tot mai adânc. Și e imposibil să nu te întrebi cui aparții în afară de tine. Și ce e aceea o Cetate. Și e dureros răspunsul care-ți vine instinctual. Pentru că știi, știi foarte bine că prietenii tăi preț de-un eveniment o dată-n an ar vrea, ar vrea să fie cu tine întru a-și diseca propriile stări, dar mai ales o stare a ta.

Dar chiar și așa, cu lipsa asta, cu întrebările astea, cu durerea asta, m-am lăsat Uimită. Și-s Fericită că am cunoscut Oameni înainte de a-i cunoaște ca profesioniști. Și că prin ei, am noi întrebări la care să caut răspuns. Și-s fericită că știu că oricare ar fi răspunsul, în mine e ascuns.

Și-i spun răspunsului, precum Alexandru Repan și-a încheiat mărturisirile din acest festival, IUBIRE. Că nici Iubirea nu are doar un sens, dar dacă ar avea, ce sens ți-ar da ea Ție?

Mulțumesc în mod special membrilor juriului din acest an, criticul de teatru Oltița Cîntec, regizorului Radu Nica și actorului Bács Miklós pentru toată disponibilitatea de a-mi răspunde întrebărilor legate de arta spectacolului, actorie, critică, regie.

Mulțumesc, de asemenea, tuturor actorilor cu care am interacționat, pentru sclipici. Mi-ati fost Licurici! MULȚUMESC! 🙂

365 respectiv 366 pentru anii bisecti, de semnificatii pentru "cafeaua de dimineata", colţul meu de creaţie..., Copilarii, evenimente, La un pahar de rouă - poezii pentru copii, Marturisiri, oaza de (in)cultură, raftul bibliotecii

Ibricul cu emoții

Leave a comment

De azi, tocmai pentru că e luni, pentru… așa… vreo două săptămâni, ibricul de cafea este umplut și-i cu arome de emoție făcut, iar pentru fiecare zori de zi, c-o linguriță de emoție în plus cafeaua îmi va fi. 🙂

Se vor revărsa, apoi, emoțiile toate în pahare de rouă colorate, pe 21 iulie, ora 18.00, în Hidden, București, prin lansări de carte cu rime și povești. Și te aștept cu drag, om bun din viața mea să-mpart cu tine toată emoția. 🙂

Lansare: ”Verde ca Pepenele și cele șapte mioare” și ”La un pahar de rouă”, editura Casa de Pariuri Literare, volume apărute cu sprijinul ColorEX Paints Iași

365 respectiv 366 pentru anii bisecti, de semnificatii pentru "cafeaua de dimineata", evenimente, La un pahar de rouă - poezii pentru copii, Marturisiri, oaza de (in)cultură, primite-n dar, raftul bibliotecii, STRIGĂTE

CHEIA

Leave a comment

În urmă cu un an, chiar pe 1 iulie, sub cod roșu de caniculă, îmi scoteam în lume, într-o emoție fără margini, copiii mei în rime din volumul ”În grădina de la moară”, printr-o lansare pe care nu-mi va fi dat vreodată s-o uit, ea însemnând pentru mine, drumul către o anume vindecare. Au urmat, cu aceeași emoție, la distanță de câteva luni, ieșirea de sub tipar a lui ”Verde ca Pepenele și cele șapte mioare” și o lansare la fel, vindecătoare, iar după alte câteva luni, ”La un pahar de rouă”, volumul meu la a doua ediție, revizuită și adăugită, de poezii dedicate tuturor copiilor născuți și nenăscuți încă. Toate, la editura CASA DE PARIURI LITERARE.

FOTO: ALIN LEANCĂ

Pe drumul acesta al vindecării, nu poeziile și poveștile au fost însă, medici. Ele sunt și vor rămâne, fără doar și poate, leacuri. Pe drumul acesta al vindecării, curanții mi-au fost și-mi sunt vorbele, îmbrățișările, încurajările tuturor celor care – mari și mici deopotrivă – și-au găsit răgaz să le citească. Adică… voi.

Spuneam în urmă cu un an: ”În toată nebunia asta numită ”În grădina de la moară” în care, precum Alice în Țara Minunilor m-am trezit peste noapte aruncată sau precum Dorothy în Țara lui Oz, că port în mine și voi continua să port, chipuri și zâmbete de Oameni. Călăuze dintotdeauna sau tovarăși de drum pe care uneori ți-i faci întâlnindu-i, într-o zi, pe aceeași cărare pe care tu mergi în acel moment. Și care îți vor rămâne în suflet mereu pentru că, împreună ați fost parte, culmea, neîntâmplător, dintr-o anume Întâmplare…”. La fel spun și acum.

Fără voi toți, călăuze, curanți, tovarăși de drum, crez și simțire, un licurici, pe care vi-l dedic acum, la împlinirea unui an, e posibil să fi rămas pentru totdeauna fără sclipire…

Vă mulțumesc în numele lui și… VĂ IUBESC! <3

BACAUL ALTFEL, evenimente, Marturisiri, oaza de (in)cultură, ofurile mele, raftul bibliotecii, STRIGĂTE

ANA BLANDIANA: Democrația nu înseamnă zece proști mai importanți decât un deștept sau zece hoți mai importanți decât un om cinstit

Leave a comment

ANA BLANDIANA:

Imperfectiunea democrației constă în faptul că majoritatea celor care o practică nu sunt pregătiți pentru ea. Ei au obținut dreptul de a alege, dar nu și știința de a alege în condițiile în care profesioniștii demagogiei fac tot ce pot pentru a-i împiedica să deosebească Binele de Rău, travestindu-le unul în altul (…)

Confuzia indusă sau nu de interese vinovate nu se petrece doar între Bine și Rău, ci, de exemplu, și între prostie și rea-credință. Niciodată, privind personajele care locuiesc peisajul politic al țării și al lumii, nu am știut dacă prostia sau reaua credință sunt prioritare, dacă felul în care distrug în loc să construiască și degradează tot ce ating, dovedește existența unui plan diabolic sau doar o jalnică incapacitate de a gândi un plan. În cazul nostru, prostia și răutatea se confundă simplu și pe înțeles cu egoismul și nepăsarea dusă până la crimă față de ceilalți.

Dar cum se poate explica faptul că o bună parte a populației – vedeți tinerii – nu se duc la vot, deși ei în mod evident urmează să fie beneficiarii sau victimele rezultatelor lui? Pentru că, de data aceasta, este vorba despre o nepăsare nu față de ceilalți, ci față de ei înșiși, față de propriul lor destin căruia îi opun o violentă și iresponsabilă formă de prostie izvorâtă din incapacitatea de a deosebi binele de rău. Ei renunță cu inconștiență sau, și mai grav, cu indiferență, la partea lor de putere sau de gândire care ar putea influența lucrurile, rămânând spectatori ai unui război în care nu le pasă că li se hotărăște soarta. Dacă sunt în stare să înțeleagă că este vorba despre un război…

Dar nu cumva nepăsarea se transformă în unitate de măsură a confuziei tocmai din cauza renunțării la a mai deosebi binele de rău după ce în atâtea rânduri au fost cu bună-credință și în mod catastrofal confundate? Poate că da, dar aceasta nu este o scuză, este cel mult o explicație.

Democrația nu înseamnă zece proști mai importanți decât un deștept sau zece hoți mai importanți decât un om cinstit. Democrația este valoarea supremă doar în măsura în care se exercită în sprijinul statului de drept. Statul de drept este construcția, fagurele în care se toarnă mierea democrației care, altfel, se împrăștie și se strică. O democrație care se opune statului de drept își pierde substanța și devine falsă, simplul rezultat al unei manipulări. Pentru că, asemenea libertății, democrația poate deveni toxică dacă este pusă în slujba răului. Dar tot ea este singura forță care poate duce popoarele înainte atunci când este lăsată să funcționeze corect, în numele Adevărului, al Dreptății, al Libertății și al Iubirii.

************************************************************************

Am asistat miercuri, 27 iunie, la Teatrul Municipal Bacovia la un dureros (altfel cum?) “Exercitiu de exorcizare” în anul Centenarului, propus de scriitoarea Ana Blandiana.

Pãcat cã cei cãrora le era adresat, pe de o parte, îl vor folosi în sensul continuãrii producerii de confuzie între Bine si Rãu în scopul travestirii Binelui în Rãu si invers, iar pe de altã parte, prea multi dintre destinatari au lipsit (prea putini tineri, mult prea putini). Oricum, o gurã de aer prilejuitã de Gala Bibliotecii Judetene ”Costache Sturdza” din Bacău, la 125 de ani de existenta, felicitãri organizatorilor!

365 respectiv 366 pentru anii bisecti, de semnificatii pentru "cafeaua de dimineata", BACAUL ALTFEL, colţul meu de creaţie..., Copilarii, evenimente, iaca, poznă!, M-am găsit într-un sertar, Marturisiri, oaza de (in)cultură, raftul bibliotecii, STRIGĂTE

Verde ca Pepenele și cele șapte mioare

Leave a comment

Și mă gândesc că nu întâmplător, chiar de Sf. Nicolae, am primit vestea că POVESTEA mea merge mai departe, prinsă cu Dragoste într-o carte…

Și n-am cuvinte iar și voi n-aveți habar ce-nseamnă asta pentru mine! Un nou prunc al sufletului meu, de săptămâna viitoare, iese din tipare. Un prunc la care nașa mare, ca ilustratoare, este Erika Marton, iar nașa cu ”fașa” este Claudia Clinc, Colorex Paints Iași! Nașa Mare întru editare – CASA DE PARIURI LITERARE. <3

POVESTEA…

V-am obișnuit cu poezii pentru suflete de copii, ”Verde ca Pepenele” nu e însă, poezie. E… exact așa cum scrie-n carte, o ”poveste dintr-o țară NU îndepărtată, ci IMAGINATĂ, dar tot atât de ADEVĂRATĂ pe cât ochii, mintea și inima voastră vor să o vadă, s-o priceapă și s-o ducă mai departe…”.

Verde ca Pepenele s-a născut într-o seară, imediat după ce Elisa mea m-a rugat să-i spun o poveste nouă. Am dat frâu liber imaginației și… a ieșit ce a ieșit, o poveste nescrisă, spusă într-o seară.

Peste câteva zile, am primit propunerea minunată de a încerca să scriu, pentru copiii de la Atelierul Masca, prof. coord. actor Stefan Alexiu, o piesă pe care ucenicii să o pună în scenă. Povestea, doar spusă într-o seară până atunci, a devenit scrisă și, la scurt timp, jucată chiar de copii, pe scena Teatrului Municipal Bacovia din Bacău.

Peste alte câteva zile, împărtășeam prietenei mele dragi, scenografa Erika Márton, visul de a vedea tipărită piesa de teatru, cu ilustrația ei…

Erika Márton este scenograf, grafician, absolvent al Facultății de Arte Plastice și Decorative Cluj-Napoca,secția grafică. A absolvit, de asemenea, Facultatea de Arte Târgu Mureș, secția scenografie. Are
în palmares colaborări cu mari regizori, printre care Radu Afrim, Sorin Militaru, Botond Nagy, Albu
István etc.

Peste câteva zile, Cristian Cosma, de la Casa de Pariuri Literare, descoperă piesa și-mi spune ”trebuie să vadă tiparul”…

Peste câteva zile, draga mea Claudia Clinc, în calitate de reprezentant al societății Colorex Paints din Iași, descoperă că ”Verde ca Pepenele” e musai să apară, iar pentru asta, mi-a venit în întâmpinare cu o sponsorizare.
Peste câteva zile, ”Verde ca Pepenele”, încercarea mea în zona dramaturgiei, iese din tipare…

”Verde ca Pepenele” a crescut din ”peste câteva zile”, într-un an, exact așa cum crește un fecior doar în poveste…

Și de v-o fi cu drag și de veți dori un volum pentru voi, pentru copiii care sunt prin preajmă și pentru copiii din voi, nu ezitați să mă contactați. 🙂

BACAUL ALTFEL, de moment, evenimente, iaca, poznă!, oaza de (in)cultură

Mușuroi artificial de furnici vii, unic în țară și gândaci gigant la Muzeul de Științele Naturii

Leave a comment

Sera Muzeului de Științele Naturii din Bacău, instituție situată în Parcul Cancicov, găzduiește, până la finele acestui an, o expoziție foarte interesantă, vernisată recent, dedicată… furnicilor. Mai mult, instituția băcăuană adăpostește, cu această ocazie, cel mai mare mușuroi cu furnici vii expus în scopuri didactice într-un muzeu de științe ale naturii din țara noastră.

Intitulată „Superorganismul – viaţa ascunsă a furnicilor”, expoziția poate reprezenta pentru vizitatori, atât pentru adulți, dar mai ales pentru copii, o călătorie fascinantă în ”țara furnicilor, la al cărei capăt vei fi aflat despre complexitatea comportamentului acestui grup de insecte, despre capacitatea lor remarcabilă de adaptare la mediu, dar și date mai puțin cunoscute despre coloniile de furnici despre a căror organizare socială se spune că este la fel de complexă precum cea a societății umane.

Expoziția este structurată pe trei niveluri, în prima parte fiind prezentate structura complexă a societăților de funrici și modalitățile variate de comunicare dintre membrii acestora, iar în ultima, diversitatea speciilor de furnici.

Cea mai atractivă parte a expoziției este, însă, cea în care este detaliat modul de viață al furnicilor, prin exemplul furnicilor roșii de pădure. Publicul are, astfel, șansa de a observa ”în direct” comportamentul insectelor, prin intermediul unei instalații artificiale de creștere – un mușuroi uriaș de furnici vii.

”Vizitatorul va putea afla despre existența furnicilor culegătoare de semințe, a furnicilor faraon care de multe ori creează disconfort prin instalarea coloniilor în pereții caselor, a furnicilor tăietoare de frunze și a celor țesătoare; de asemenea, în cadrul expoziției sunt expuse și un cuib de furnică dulgher – specie care sapă galerii lungi în trunchiul arborilor rășinoși și unul de furnică neagră de lemn, a cărui structură cu aspect spongios este confecționată cu o măiestrie inegalabilă în scorburile arborilor bătrâni”, a explicat dr. Gabriela Gurău, managerul Complexului Muzeal de Științele Naturii ”Ion Borcea Bacău.

Tot în aceste zile, Muzeul găzduiește și o impresionantă și atractivă expoziție temporară – Din lumea insectelor – unde vizitatorii vor putea vedea specii de insecte ”gigant”, cu ar fi gândacii Titan, Arlechin, Actaeon, Gândacul lui Hercule, gândacul Goliat sau insecta Frunză și Cosașul Gigant.

BACAUL ALTFEL, evenimente, oaza de (in)cultură

Soprana Gabriela Iștoc aduce Acasă, ”Omul de Zăpadă”

Leave a comment

Pentru că are nu doar o voce de aur, ci și o inimă la fel, în ciuda oportunităților pe care le are continuu de a alege să-și trăiască viața și să-și înalțe cariera în marile orașe ale lumii, soprana Gabriela Iștoc alege, totuși, să rămână Acasă. Mai mult, din acest an, și-a propus îmbrăcarea cu haina realității, a unui vis pe care îl are de demult: de a uni comunitatea băcăuană pentru că ”doar unindu-ne, putem face lucruri minunate”.

Și ce moment poate fi mai potrivit pentru asta decât Sărbătoarea Crăciunului, atunci când, la propriu și la figurat – cu gândul, dacă fizic nu e cu putință -, ne întoarcem cu toții, Acasă.

Pe 9 decembrie, la Teatrul de Vară ”Radu Beligan”, de la ora 16.00, soprana Gabriela Iștoc, președinte, de altfel, al nou înființatei organizații nonguvernamentale ”Mi-e drag acasă” ne invită la spectacolul Omul de Zăpadă, un eveniment la care a pus atâta suflet că, deși nu trebuie să fim prezenți, nevoia de a fi împreună ca într-o familie frumoasă, cum ne-adunăm, de sărbători, Acasă, ne va purta pașii cu siguranță.

Gabriela Iștoc:

Vreau să facem în Bacău ceva pentru comunitatea noastră. Iar dovada că am cu cine sunteți dumneavoastră. Cred și știu asta, că avem oameni foarte buni la suflet. Nu degeaba m-am întors acasă,ci tocmai pentru că Mi-e Drag Acasă! Cred că fiecare dintre noi am îmbrăcat nu o dată haina lui Moș Crăciun și cu toții cunoaștem senzația pe care ne-o oferă nu neapărat momentul primirii unui cadou, cât cel al dăruirii lui. Vreau să trezesc în Bacău o tradiție, simt că Bacăul are nevoie de ceva care să ne unească mai mult decât suntem și chiar cred că Omul de Zăpadă poate face acest lucru. Îmi doresc ca prin acest spectacol să ne promovăm unii pe alții, să le arătăm băcăuanilor că existăm și că putem face lucruri minunate doar unindu-ne

.

Proiectul, realizat în parteneriat cu ONG-uri, instituții publice și private din Bacău, are menirea nu doar a insuflării speranței că doar împreună putem reuși, ci, concret, și rolul de a oferi pentru 100 de copii proveniți din familii dezavantajate din punct de vedere socio-economic-cultural, ghetuțe, o masă caldă, un loc de distracție și alte surprize.

Gabriela Iștoc:

”Omul de zăpadă este spectacolul de Crăciun pe care l-am visat cu toții cel puțin o dată. Haios, plin de surprize, probabil e singurul Om de zăpadă care îndrăgește deopotrivă aventura și copiii. O feerie a gândului frumos, un simbol pentru bucurie pe care cu toții o resimțim odată cu Sfânta Sărbătoare a Crăciunului”

.

Vor încânta publicul:
– Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora”
– Dirijor: Maestrul Ovidiu Bălan
– Soprană: Gabriela Iștoc
– Prezentator: Daniel Buzdugan
plus mulți alți invitați speciali

Preț bilet: 30 lei
Biletele se pot procura de la Filarmonica „Mihail Jora” Bacău sau de la agenția Teatrului „George Bacovia” Bacău.

BACAUL ALTFEL, evenimente, Marturisiri, oaza de (in)cultură, ofurile mele, STRIGĂTE

Inimi deschise la Clubul de lectură și Terapie prin literatură

Leave a comment

Dincolo de rigorile criticii literare, de ce ne place o poveste/o poezie/un roman/o confesiune, de ce nu ne place, dar găsim că-i fascinant cumva și de ce ne îndrăgostim de autorul scrierii respective? Nu cumva, cartea aceea, pe care ai ales s-o deschizi, indiferent că ți-a plăcut ori ba, spune ceva despre Tine?

Împărtășind împreună, la o cafea sau un ceai, o Poveste, oamenii DEVIN. Așa ne place nouă să spunem, metaforic, dezvoltării personale, ”Devenire”. De asemenea, împărtășind împreună o Poveste, descoperim că literatura poate fi și… Terapie.

Plecând de aici, am ajuns la ideea Clubului de lectură și Terapie prin literatură. Un proiect prin care ne propunem, având aceeași pasiune – cititul, să Devenim, să ne dezvoltăm personal, să ne înțelegem emoțiile și să încercăm să aflăm cum să ni le gestionăm. Să facem, într-un anume fel, adică prin literatură, terapie de grup. 

Ce vom face la Clubul de lectură și devenire prin literatură? O dată pe lună:
*Ne întâlnim cu autorii pe care îi îndrăgim, îi citim, stăm de vorbă cu ei, luăm cărți și autografe
*descoperim noi lecturi și autori
* dezbatem povestea/cartea citită, vorbim despre personaje, întâmplări și contexte în care ne regăsim
*dăruim și primim opinii
*realizăm scenarii de viață

Ce câștigăm?
*Ne (auto)cunoaștem
*reflectăm, observăm și înțelegem comportamente (pe al nostru, individual și pe cele ale apropiaților noștri)
*descoperim emoțiile, semnificațiile lor și învățăm să le ”administrăm”
*căpătăm încredere în noi înșine
* ne înțelegem pe noi înșine, ascultându-l pe celălalt
* ne îmbunătățim viața personală

Organizator: CENASPER – Centrul Național pentru Sănătate Permanentă
Moderator: Mădălina Rotaru
Psiholog, psihoterapeut: Roxana Mihăilă
Durată: 3 h
Participare: 50 ron/persoană
Înscrieri: 0745259507

PRIMA ÎNTÂLNIRE: DUMINICĂ, 12 NOIEMBRIE, ORA 16.00, LA VILLA BORGHESE

 

BACAUL ALTFEL, evenimente, oaza de (in)cultură

Despre culori în Țara Orbilor

Leave a comment

Dupã un spectacol ca “Țara lui Gufi”, noua productie a Teatrului Municipal Bacovia, dupã Matei Visniec, regia Tapasztó Ernő, ai, de bunã seamã, mult de rumegat, proces îndelungat de digestie.

Ce sã spun? Probabil cã unii nu-l vor digera, câtiva dintre noi, însã, ne vom bucura de ochii nostri, de urechile noastre, de simturile noastre toate mai intens cu fiecare zi, cu fiecare constientizare a culorii, a sunetului, gustului, mirosului, atingerii. Aveam nevoie eu, personal, de un asemenea spectacol. Se cunoaste mâna regizorului, scenografia este grozavã, jocul actorilor – foarte bun, foarte bun, muzica- piesa perfectã de puzzle.

Subiectiv, desigur. Si tot subiectiv, au excelat în roluri Matei Bogdan, Ana Adelaida Perjoiu, Andreea Darie si Firuţa Apetrei!

Felicitãri din suflet, tuturor!

Un spectacol pe care îl recomand cu mare, mare drag! 🙂

 

Țara lui Gufi

adaptare după Matei Vișniec

DISTRIBUȚIE:
Iola – ANDREEA DARIE
Robderouă – ANA ADELAIDA PERJOIU
Gufi – EDUARD BURGHELEA/BOGDAN MATEI
Zeno – ELIZA NOEMI JUDEU
Bubi – FLORINA GĂZDARU
Marțafița – CORINA GORANDA
Țonțonel – MINODORA BROSCOI
Gârneață – DANIELA VRÂNCEANU
Firfirică – ANCA BUCȘĂ
Lulu – FIRUȚA APETREI
Macabril – MARLENE DUDUMAN
Stăjer – ALINA SIMIONESCU
Curtean – NINA IONESCU

Regia: Tapasztó Ernő
Asistent de regie: Alexandra Gîtlan
Dramaturg/Consilier artistic: LAJOS NÓTÀROS
Coregraf: FARKAS TAMAS
Scenografie: Tapasztó Ernő
Costume: PAPPJANÓ
Light Design: IOAN HORGA
Muzica Mihai Bălan

365 respectiv 366 pentru anii bisecti, de semnificatii pentru "cafeaua de dimineata", de moment, evenimente, Marturisiri, oaza de (in)cultură, primite-n dar

Doar trăiri

Leave a comment

Spuneam, într-o zi, că în dezordinea intrării lor în viața mea, atunci când nu mai am cuvinte pentru că n-au fost inventate, donez trăiri.

Fără cuvinte sunt, astăzi, pentru că ele n-au fost inventate pentru a fi rostite de mine, ci de niște copii, având însă menirea ele, cuvintele, să mă umple pe mine de trăiri la cea mai mare intensitate.
Am fost invitată, în urmă cu vreo trei săptămâni, ca azi, să vin să citesc copiilor de la clasa a III-a A, de la Școala ”Spiru Haret” din Bacău, câteva poezii. Am acceptat cu bucurie, desigur, netrecându-mi, nici măcar o secundă, prin gând, ce va fi să fie…

Grație, desigur, unui cadru didactic – doamna învățătoare Clemansa Mauca (vă mulțumesc, vă mulțumesc, vă mulțumesc!) – având ca menire, dincolo de profesie, să-mi elimine MIE frici și furii cu privire la acest sistem de învățământ mult încercat, copiii m-au așteptat nu pentru a le oferi eu ceva, ci pentru a-mi dărui ei, mie, culmea, printre cântece și rime semnate de mari autori (Blandiana, Arghezi ș.a.) – cu atât mai copleșitor pentru mine! – propriile-mi versuri. Din cărțile deja publicate și din afara lor. Rostite de ei așa cum au fost ele simțite de mine în timpul scrierii lor… Și, Doamne, ce Îmbrățișare!
Am plâns, desigur și le-am cerut copiilor îngăduință pentru lacrimile mele, iar ei au spus atât, ”nu aveți nevoie”, ca și cum cel mai firesc lucru din lume ar trebuie să fie, doar de emoție bucurie, recunoștință, Lacrima.

Nu am cuvinte. Nu am…Așa că vă cer îngăduință pentru lacrimi.

Și așa, cu lacrimi, vă MULȚUMESC încă o dată, vouă! VOI, cei care, zi de zi, într-un fel sau altul, mă ajutați, fără să v-o cer măcar, să devin! <3

Și… Mulțumesc editorului volumului ”În grădina de la moară”, Cristian Cosma, Casa de Pariuri Literare, azi, mai mult cu (ca) în fiecare zi, pentru crezare! 🙂