river's atelier

”free fall, flow river, flow…”

Archive for the ‘primite-n dar’ Category


Unul dintre cele mai prețioase cadouri pe care, acum niște ani, l-am primit de ziua mea din partea unor prieteni dragi a fost (și a rămas, fără nici o ironie, un cadou de suflet) volumul semnat Dan Puric, ”Omul frumos”. Prețios pentru că lectura lui a fost revelatorie din multe puncte de vedere. Nu-l citisem până atunci pe Dan Puric (nici de atunci până în prezent, decât pasager, pe rețele de socializare, citat în statusuri ”motivaționale”), auzisem despre potențialul autorului, despre ”furia” cu care atrăgea încă de pe atunci grămezi de oameni, întru ”fermecare”. Și… revelația s-a produs. Mai mult, s-a produs oarecum ”rușinos” – că fost-am de mică, de sistem învățată rușinea -, pentru MINE.

De la primele cuvinte ale autorului, până la ultimele. De la prima pagină, până la ultima. Revelatoriu. Dan Puric nu a stârnit nimic magic în mine. Doar revelația irelevantului. Mâhnirea nedescoperirii nici măcar a unui potențial literar-artistic. Definirea banalului și a mediocrității. Neputința de a citi în tine tradusă prin nevoia de agățare de exterior întru câștigarea unor validări – validări, traduse și ele, în lumea virtuală, prin ”like-uri”. Mai mult, pericolul asumării unor principii cu totul nesănătoase, în numele unei credințe confundată greșit cu vreo religie și care poate duce – cum o duce, de altfel, de secole – la alienare, la justificare de războaie (de orice fel) în numele Păcii, la justificare de minciuni în numele Adevărului, la justificarea Urii și a Judecății aproapelui în numele Iubirii. La extremism în toate formele lui.

Revelatoriu. O întâlnire cu Dan Puric costă, în aceste zile, 100 lei… Iar sălile sunt pline. Și întâlniri cu mulți alții ca el, la fel…
În tot acest parcurs, în librării, un Steinbeck, un Nabokov, o Nora Iuga etc. costă 10 lei.

From Muzele sustin!

Au trecut deja câteva zile de la ”Ziua Porților Deschise” a Asociației Betania din Bacău, iar dacă n-am scris până acum despre asta este din simplul motiv că… mi-a fost greu.Îmi este, de fapt, așa cum îmi este de fiecare dată atunci când ceva anume are așa un impact emoțional asupra mea încât orice cuvânt scris mi se arată ca ineficient, o denaturare de sens. Pentru că, am spus-o și o repet, anumite întâmplări e suficient să fie trăite și atât.

Și totuși… Recunoștința, dincolo de ceea ce transmiți prin simțiri, e nevoie să se manifeste și rațional. Cum ar fi, în cazul de față, cuvintele.

Anul acesta Asociația Betania din Bacău împlinește 20 de activitate. Douăzeci de ani care, cu maximum de bun simț, au fost cuprinși într-o zi de vineri, 5 iunie 2015, într-o Zi a Porților Deschise. O zi atât de frumoasă că de la 9 dimineața până pe la orele 13, mi-am luat ”la revedere” de la echipa Betania și de la oaspeți de vreo trei ori. Iar asta din simplul motiv că a fost atât de frumos, că nu mă puteam da dusă.

From Muzele sustin!

De la Betania, odată ce ai intrat, ți-e greu să mai pleci. Pentru că te simți ca acasă. Tot ce se petrece acolo zi de zi, de treci de poarta Betania și mai apoi de pragurile fiecărui centru în parte (Centrul de Integrare a Tinerilor, Centrul ”Delfinul” pentru Copiii cu Autism, Centrul Multifuncțional și Centrul de Recuperare), te face să te simți binevenit, ca acasă. De fapt, Betania definește ceea ce ar trebui să însemne ”acasă”. Armonie totală…

From Muzele sustin!

De douăzeci de ani, echipa Betania, prin olandezul considerat mai băcăuan și mai român decât băcăuanii și românii, Andre Muit, convinge. Cu seriozitate, coerență, prin implicare, perseverență, transparență și… rezultate. Cum am spus-o de fiecare dată, Betania nu este o echipă de invidiat ci una căreia vrei, în orice clipă, să i te alături.

From Muzele sustin!

Până că și albumul ”20 de ani Asociația Betania” vorbește despre fair-play, decență, seriozitate. Am fost impresionată (și nu, nu doar eu, ci toți cei care am răsfoit albumul) de cât de puține pagini a fost nevoie pentru a cuprinde munca unei echipe de 20 de ani. Și de modul în care echipa (în cazul de față jurnalistul Emilian Berceanu, în prezent PR al Asociației Betania și Andre Muit) a ales ca, în acest album, să-și reflecte activitatea: un jurnal, practic, o colecție de pasaje din materialele jurnaliștilor care, în 20 de ani, au scris despre proiectele Betania. Am primit acest album, fără să cer vreodată asta, regăsindu-mi textele, ca pe un mulțumesc.

Și eu, mulțumesc, Betania! Pentru fiecare răgaz pe care mi l-ați oferit, fără nici o presiune, în toți acești ani, de a vă cunoaște. Și de a vă iubi.

La mulți ani! 🙂

Ziua Porților Deschise în imagini, 20 de ani cu Betania, aici.

From Muze peste tot

Aveam cu adevărat nevoie – am realizat pe parcursul ÎNTÂMPLĂRII și nu înainte – de experiența ”11even experiences”, eveniment național, organizat la nivel local pentru al doilea an de Asociația Mutatis Mutandis în parteneriat cu agenți economici privați, instituții de stat și voluntari liceeni și petrecut miercuri seară, 27 mai 2015, pe scena Teatrului Municipal Bacovia. N-am avut speranțe (din motive obiective) prea mari să ajung, totuși, vorba ceea, ”Universul a lucrat” și iată-mă părtașă unei experiențe pe care, deși aparent am mai trăit-o la prima ediție a evenimentului, am surprins-o în unicitatea și autenticitatea ei.

Am ajuns în Sala Mare a Teatrului Municipal Bacovia cu două-trei minute înainte de ora anunțată pentru începerea ”11even”, costumată, poate, necorespunzător pentru un astfel de eveniment, în blugi și cămașa hippie (printre atâtea ținute de gală) pe care n-am reușit să le mai schimb din simplul motiv că de dimineață n-am mai apucat să ajung acasă. Mi-am făcut chiar câteva probleme, m-am simțit cumva nelalocul meu, neadaptată contextului. Contextul însă, mi s-a dezvăluit, odată cu debutul, cu o jumătate de oră întârziere, a serii și odată ce publicul – nu foarte numeros, nu cum mă așteptam, dar, conform așteptărilor, cald, luminos, prietenos – și-a ocupat locurile în sală.

Gong!

Bogdan Matei, actor al Teatrului Bacovia, speaker în 2014 la ”11even” a urcat pe scenă pentru a dezvălui, în calitate de prezentator de această dată, câte ceva din propria-i experiență trăită anul trecut. Un tăvălug de emoții, eu.
M-am regăsit în povestea lui din 2014 trăită dincolo de scenă, în culise, împreună cu Teatrul Gâșteni, coordonat de SirBlues Vali Răcilă, teatru ai cărui membri sunt persoane cu dizabilități. ”Totuși sunt ca voi”…

Final exploziv anul trecut la #11even Bacau! Anul acesta ne revedem cu un nou eveniment cu #oamenifrumosi, pe 27 mai de la ora 17:00, la Teatrul Municipal Bacovia.

Posted by 11even events on Friday, May 22, 2015

Gong!

11 oameni cu notorietate din diferite domenii de activitate au urcat apoi, rând pe rând, pentru câte 11 minute de proprie poveste. Despre sine, despre cine sunt, eu ce fac acum cu viața mea, care mi-i rostul? Povești despre oameni care, după cumpene, au dat crezare trezirii sinelui lor, nu al părinților, nu al societății. Și care, odată dând crezare sinelui lor, urmându-și visul, au ajuns la liniște interioară și dezvoltară armonioasă pe toate planurile, în societate.

From Muze peste tot

Au vorbit, nu în această ordine, Iolanda Stăniloiu – Federația Fundațiile Comunitare din România, Cristian Nicolae – Asociația Română pentru Coaching, Camelia Popescu – Destine Holding, Mirela Retegan – Gașca Zurli, Alina Perșa – Colegiul Psihologilor Satu Mare, Cristina Trepcea – mass-media, Mihaela Feodorov – Yourway Life& Carrer Counseling, Cătălina Popescu – DPD România, Radu Gabriel Ichim – singurul preot care slujește pentru surdo-muți din Bacău și Constantin Amâiei – arhitect și, s-a dovedit, menestrel.

Au mai vorbit și absenții fizic ai evenimentului, Anca Sigartău și Călin Goia de la trupa Voltaj, dar prezenți prin mesaje puternice și motivaționale.

Am râs cu speakerii, am lăcrimat pe alocuri, m-am emoționat, m-am înfuriat, am iertat, am compătimit, am iubit, am împărtășit, n-am propovăduit, am trimis îmbrățișări, iar toate, absolut toate, au avut legătură CU MINE! Cu ceea ce sunt, cu cămașa mea hippie și blugi ușor evazați, cu sandale fără toc, cu pietre la gât, fără machiaj la un eveniment în care norma ar cere poate, altceva. Am avut cu adevărat nevoie de 11even 2015, pentru a-mi confirma încă dată că sunt ceea ce sunt, că mă asum așa și că mă găsesc astfel, tot cum zice cartea, ca ”cea mai bună variantă a mea”. La prezentul continuu… 🙂 Acolo, pe scenă, a fost multă lumină.

From Muze peste tot

Și-am plâns, la propriu, cu liceenii de la In The Spot pe scenă. Noi tăvăluguri de emoție care, se pare, n-au fost doar ale mele. Pentru că acești tineri, necondiționat, au ridicat sala în picioare!

11even experiences este un eveniment cu scop caritabil. În Bacău, banii strânși de pe biletele achiziționate de public urmează, au anunțat organizatorii, să fie direcționați către programul ”suport psihologic pentru grup de peste 30 de copii și tineri rămași, independent de voința lor, fără părinți sau care au părinții departe”, program parte din proiectul Centrul de Resurse și Urgențe Psihologice al Asociației Mutatis Mutandis.

Povestea asta m-am hotărât să v-o spun imediat după ce am ieșit de la salon. Mărturisesc că sunt un client extrem de năzuros când vine vorba despre intervenții din exterior asupra corpului meu. Și că și în acest salon am pășit, ca de obicei, neîncrezătoare…

From Lenuta Marcu Cosmetica

Povestea nu începe cu ”a fost odată ca niciodată…” ci, ca multe alte povești de altfel, cu… ”n-am crezut niciodată că pot face asta”. Eroina poveștii este o tânără din Bacău, soție și mamă a doi copii fericiți care, până acum doi ani, habar nu avea – mi-a mărturisit-o chiar ea – că menirea ei este să contribuie la înfrumusețarea sufletelor, generarea stărilor de bine și creșterea încrederii de sine ale celor din jur și ale ei însăși. Cum? Prin acordarea de servicii de înfrumusețare… la exterior.

From Lenuta Marcu Cosmetica

Totul a început cu un răspuns

Lenuța Marcu este cosmetician atestat, de doi ani. Până atunci era doar un căutător de răspunsuri pentru sine, într-o lume în care e greu încă să crezi că poți realiza ceva frumos pe cont propriu. După ani de zbucium în încercarea de a-și asigura un trai decent când în afara țării, când aici, după dezrădăcinări de casă și eforturi de reînrădăcinare acasă, Lenuța Marcu aproape că abandonase ideea că ”se poate”. Că se poate, adică, să-ți găsești liniștea interioară și un echilibru financiar, făcând ceea ce îți place cu adevărat. În cazul ei, servicii de cosmetică.

”N-am crezut niciodată că voi face asta. De fapt, pasiunea pentru ceea ce fac acum, pe cont propriu, mi-am găsit-o destul de târziu, plecând de la mine însămi, primind apoi, de la prietene, solicitări de a le ajuta să-și înfrumusețeze aspectul exterior prin epilări, prin pensări și masaje faciale. Toate îmi spuneau că se simt bine cu mine. Am realizat, atunci, pentru prima oară, că și eu mă simțeam bine în postura asta. În postura de a ajuta, adică, pe cei din jur, făcând ceea ce fac”.

From Lenuta Marcu Cosmetica

Investiții: ”Niciodată nu voi înceta căutările mele pentru a face cât mai bine ceea ce fac”

Încă neîncrezătoare în ea însăși, dar cu încurajări vehemente din partea prietenilor și a familiei ei, Lenuța Marcu a hotărât, în cele din urmă, să… investească în ea. S-a înscris și a urmat cursuri de specializare pe care le-a absolvit cu brio, dar nu s-a rezumat la atât. Fascinată de tot ce descoperea în acest domeniu, a continuat și continuă să se informeze prin toate mijloacele, despre asta. S-a transformat într-un mic explorator al domeniului frumuseții, cu alte cuvinte. Își ia cărți de specialitate, studiază tot ce se poate pe net în acest sens și participă cu drag la workshop-uri și întâlniri pe temă. De doi ani are și un micuț spațiu în care, după ce a investit – ”mi-a trebuit mult curaj!” – în aparatură de specialitate, prestează servicii de cosmetică.
Doi ani în care, grație calității serviciilor oferite, portofoliul de clienți fideli a crescut treptat.

”Sunt încă la început și, de fapt, așa consider că voi fi mereu. În sensul că niciodată nu voi înceta căutările mele în a face cât mai bine ceea ce fac. Cred că niciodată nu poți spune despre ceea ce oferi că e… perfect. Dar sunt de principiul, pe de altă parte, că, fără a atinge poate, vreodată, perfectul, suntem perfectibili. Îmi place foarte mult ceea ce fac, iar zâmbetele pe care le văd pe chipul clienților mei la părăsirea salonului precum și faptul că cei mai mulți dintre ei revin sunt tot atâtea motive pentru a nu-mi înceta căutările de a performa în acest domeniu”.

From Lenuta Marcu Cosmetica

Comunicare: ”Oamenii au nevoie să știe ce li se întâmplă!”

Unul dintre atuurile Lenuței Marcu este – dincolo de calitatea serviciilor pe care le oferă – comunicarea. Odată ce ai pășit în micuțul, dar prietenosul salon în care-și face în prezent meseria (”visez, desigur, la un spațiu mai mare, deocamdată însă, mă simt bine aici!”) ești întâmpinat cu un zâmbet cald și cu invitația de a te face mai întâi comod… Lenuța Marcu stă de vorbă cu tine, te întreabă despre tine, încearcă, fără a-ți încălca intimitatea, să te cunoască la interior, pentru a-l putea pune în armonie cu exteriorul…

”Îmi place, da, să stau de vorbă cu clienții. Le dau sugestii în ceea ce privește îngrijirea corporală, dar nu fără a le asculta mai întâi preferințele și nu înainte de a le intui felul de a fi. Folosesc aceleași tehnici, desigur, că e vorba de pensat, epilat sau masaj facial, dar le explic clienților pas cu pas ceea ce fac și am observat că ei sunt încântați de asta. Ca în orice alt domeniu, oamenii au nevoie să știe ceea ce li se întâmplă. Pun întrebări, îmi dau sugestii, iar eu sunt foarte în acord cu asta. Comunicăm!”

From Lenuta Marcu Cosmetica

Concurența: ”Dintotdeauna, oamenii și-au căutat frumusețea”

Lenuța Marcu, cea aflată mereu la început de drum, după cum a mărturisit, nu se teme de concurență. De fapt, ea nu prea crede în concurență. E plină lumea de cosmeticieni, e adevărat, dar, spune ea, e plină lumea de doctori, de proiectanți, de scriitori, de zidari, de agenți vânzări etc. Unii au succes, alții eșuează.

”Este loc sub soare pentru toți. Atâta vreme cât faci cu pasiune și nu pentru că trebuie ceva, ajungi la un echilibru. Sufletesc și financiar. Nu m-am gândit nici o clipă, atunci când m-am hotărât să-mi dedic viața profesională domeniului cosmeticii, că mai sunt atâția alții care o fac. Pentru prima oară, în acest domeniu, m-am regăsit. Ca să-ți iasă bine ceva, singurul TREBUIE este pasiunea. Am lucrat, până la a mă decide să investesc în ceea ce-mi place cu adevărat, unde nici cu gândul nu poți ajunge. Am fost plecată în străinătate unde am făcut inclusiv curățenie în hoteluri, am fost agent vânzări și am lucrat într-o firmă mare în domeniul medical. Am muncit mult, crezând că banii sunt tot ceea ce-mi trebuie. Pînă când am ajuns aici. Să-mi descopăr, adică, pasiunea lucrului pe care-l fac în prezent. Acum, repet, singurul TREBUIE pe care îl urmez este pasiunea. Dintotdeauna, oamenii și-au căutat frumusețea, iar eu am descoperit că pot face ceva pentru ei, cu drag, în acest sens. Nu cred în concurență pentru că îmi știu limitele”

.

From Lenuta Marcu Cosmetica

O oră jumătate pe mâinile Lenuței Marcu

Lenuța Marcu oferă, pe bază de programări, servicii cosmetice diverse, de la pensat și/sau vopsit gene, tradițional și cu ața – o tehnică pe care o stăpânește grozav, extrem de rapidă și nedureroasă, până la epilat (mustață – de asemenea, cu ceară și ață, axilă, brațe, picioare, inghinal) și tratament facial complex. Prețurile sunt pentru toată lumea, iar produsele pe care le folosește sunt de maximă calitate. Bunăoară, ceara pe care o utilizează este cu particule de aur și e de unică folosință.

”Ceara nu se reîncălzește, ea se folosește o singură dată și se aruncă. Este un produs bun și foarte căutat de altfel”.

În ceea ce privește tratamentul facial – iar aici, Lenuța Marcu și-a asumat niște riscuri legate de percepția generală – acesta îl face cu produse cosmetice românești (Gerovital), gama ”profesional” pe care o recomandă, de altfel, tuturor.

”Sincer, când am decis să lucrez cu produse românești, mi-am asumat faptul că foarte mulți vor fi reticenți. Am lucrat cu produse de firmă strănie – renumite, de asemenea-, am hotărât apoi, că produsele pe care le folosesc acum sunt mult mai eficiente din toate punctele de vedere. Noi, românii, suntem reticenți la produsele noastre deși, se știe că exact produsele pe care le folosesc eu, precum și altele românești, sunt la mare căutare în străinătate. Cred că încet, încet, lumea va înțelege însă că un produs de calitate nu trebuie să te și usuce la buzunare. Sunt foarte mulțumită de gama Gerovital, o folosesc eu însămi, o recomand tuturor, iar cei care au beneficiat de tratament facial complex la mine cu astfel de produse, în proporție de 90% nu doar că au revenit, dar mi-au mărturisit că au început și acasă să le folosească”…

From Lenuta Marcu Cosmetica

O oră jumătate cu Lenuța Marcu a însemnat pentru mine, unul dintre cei mai dificili clienți ai saloanelor de cosmetică – mi-au zis-o cosmeticienii și hair-styliștii din saloane! – o oră jumătate de balsam sufletesc. De lumină pe chip după și o lingură zdravănă de încredere de sine. Am intrat reticentă, reticentă tare în salon, am ieșit însă cu o poveste… Povestea mea și a Lenuței Marcu…

Pentru o zi de tihnă la interior și exterior, programările la Lenuța Marcu Cosmetică se fac la numărul de telefon 0748.012934, de luni până sâmbătă inclusiv, între orele 9 si 20.

Am avut fericirea, reala fericire de a reuși, în acest an, să particip la a 14-a ediție a conferinței internationale ”The Power of Storytelling”, eveniment organizat cu bună înverșunare de Decât o Revistă. Din nefericire, n-am spus prezent (sper să nu se mai întâmple!) decât întâlnirii de vineri, 17 octombrie, un prezent însă din care am făcut parte cu toate simțurile acasă. Iar când zic asta, știu bine ce zic! Și cred că și ceilalți participanți știu.

From power of storytelling

N-am interacționat, n-am ”socializat”, am preferat să fiu, de data asta, observator. Să ascult, adică, să ASCULT, așa cum Jacqui Banaszynski (ne)mi-a spus. Să fiu cu toate simțurile și simțirile acolo. Să înțeleg ceea ce știam deja, că suntem stări, iar pentru a înțelege o stare trebuie să conștientizezi că ești una. Prelegerea lui Jacqui, ”The Gift of Listening: How To Hear True Stories” a fost revelatorie. Pentru mine cel puțin, a fost, de departe, cea mai. Ascultă, atinge, privește, gustă, miroase, fii emoție și vei putea transmite o poveste, indierent dacă ești jurnalist, scriitor sau altceva. ”Stories, told with compassion and care, are one of the ways human beings can know ourselves and each other. They teach us where we came from and give us a sense of possibility about where we are going. They have the ability to transport us intro another s experience, to reveal a new perspective, to offer a sens of possibility. At their most basic, they archive our existence. At their most sublime, they reflect our humanity”.

From power of storytelling

O prelegere interesantă a susținut, după Jacqui, Leigh Hafrey, care ne-a purtat – i-a purtat, pentru a fi cinstită, pe cei interesați de tot ce mișcă în domeniul afacerilor – într-o călătorie în lumea poveștilor ”business”. Tema, deși de actualitate, nu m-a acaparat, prelegerea în sine mi s-a părut puțin prea didactică (am înțeles, totuși, de ce), am reținut însă mesajul conținut de o vorbă spusă de Chimamanda Ngozi Adichie (scriitoare nigeriană, autoare a volumelor Purple Hibiscus și Half of a Yellow Sun – Wikipedia), citată de Hafrey, ”When we realize that there is never a single story about any place, we regain a kind of paradise”.

From power of storytelling

Toată admirația mea s-a îndreptat, apoi, spre Kelly Benham, cel de-al treilea speaker al zilei de vineri, 17 octombrie, profesor la Universitatea din Indiana, câștigătoare, în 2013, a premiului Pulitzer pentru povestea ei, ca mamă. O poveste emoționantă, despre supraviețuirea unui copil născut prematur și pentru care șansele la viață sau o dezvoltare normală au fost minimizate de cadrele medicale. O poveste despre care Kelly spune că a reînvățat-o să scrie despre oameni, despre viață. ”I thought I knew how to tell a story until I tried to tell my own”… O poveste cu râsete, lacrimi, emoție. Ca toate poveștile spuse cu râsete, lacrimi și emoție.

From power of storytelling

Jonah Sachs, Amy O’Leary și Wendell Steavenson ne-au oferit, la rândul lor, motive temeinice de a fi numai ochi și urechi, (re)amintindu-ne că poveștile se spun bine odată ce ai înțeles că ele încep înainte de a ”deschide gura”, indiferent de epoca (digitală, acum) în care se află naratorul, că o poveste se transmite prin imagine, prin sunet, prin text, fie el și unul scurt – via rețele de socializare, e-mail etc. etc., că, a apreciat Wendell, ”one is information, one is communication”.

From power of storytelling

Tot vineri, la The Power of Storytelling – Decât o Revistă, am ascultat și povestea lui John Smith, spusă de Lisa Pollak. Un singur nume, șapte persoane diferite. Mi-am amintit de dealu’ Moisoaia dintr-un sătuc dintr-o comună din județul Bacău unde cei câțiva locuitori rămași poarta același nume. Moisei. Unul dintre cele mai dragi materiale la care am lucrat de-a lungul timpului.

From power of storytelling
From power of storytelling

Ziua a fost încheiată, la fel de fascinant precum deschiderea lui Jacqui, de Chris Jones. Nici nu știu cum aș putea să rezum cele câteva zeci de minute în care am ținut-o, împreună cu el, într-o emoție continuă, reală, cu treceri bruște de la râs la plâns și iarăși râs și… APLAUZE. Chris Jones a fost, cred, alături de Jacqui definiția sincerității. A ceea ce suntem, revin, adică stări. Iar nevoia de a scrie, oriunde, oricând îți vine, cum îți vine, depășindu-ți teama că n-ai avea nimic de spus, este una dintre ele… Parafrazându-l pe Chris Jones, ”dă-i naibii de critici (ei sunt cei mai fricoși), dă-le un șut în fund, așează-te naibii în scaunul ăla și SCRIE!”

From power of storytelling

Multumesc, Fundatia Comunitară Bacău! 🙂

Ce bine! :)

Mar-19-2014 By river

Cred ca am sa fac o categorie aparte, pe blog, “De nedescris”. Acolo sa trec doar data si locul in care ceva ce mi-a taiat rasuflarea s-a petrecut, iar pentru ca mi-a taiat rasuflarea n-am fost capabila sa scriu despre.

Una dintre postari ar fi, cu siguranta,
NICU ALIFANTIS, concert 40 de ani de activitate, Bacau, 14 martie 2014, ora 19.00, Casa de Cultura “Vasile Alecsandri”. De nedescris.

Ce bine ca esti, si-a inceput spovedania prin cantec, de doua ore, artistul. Spovedanie, da, asa am inteles eu sa ascult cantecele sale, ca pe o spovedanie. Nu una a pacatelor insa, eventual, pe alocuri, a unor regrete fata de cuvinte nerostite la timpul lor, rostuite insa, prin cantec acum, dupa 40 de ani de activitate. Un concert marturisire-manifest a iubirii fata de cantec si fata de oameni in toate culorile lor (Mozaic). Cantece vechi, acorduri noi, Alifantis ne-a plouat in luna lui marte, ne-a acoperit inimile cu ceva, ne-a nins in luna lui decembre, ne-a calatorit in ani printre generatii si natii. Nicu Alifantis, dupa 40 de ani de cantec, ni s-a spovedit, ne-a si binecuvantat.

“Tu-ti dai seama ca eram in facultate cand ne-am cumparat casetele audio cu Nicu Alifantis 25?” – imi sopteste sotul. Ne strangem de mana. Ce bine ca esti!

Despre o anume dibacie

Jan-11-2013 By river

Uneori, am senzația că suferința este o abilitate. “Dibăcia” pe care o au unii în a căuta, asuma pentru a-și iubi și poate duce, apoi, suferința este, pur și simplu, uluitoare.

From Diverse

Iar uneori ea se transforma în poezie. Una tulburătoare. Cum tulburătoare este poezia Evei Precub în “Aici nu mai locuieste nimeni”, volum apărut la Editura Casa de pariuri literare, pe care mi l-am dorit foarte mult, pe care l-am primit cadou și pentru care mulțumesc editurii încă o dată.

Dacă o găsiti pe Eva Precub în librării, răsfoiți-o, este un profesor al materiei “asumarea suferinței” foarte bun!

Tu cum simti Craciunul?

Dec-12-2012 By river

În urmă cu un an, în drum spre Iaşi, pe înserat fiind, un orăşel ornat până la refuz de beculețe țiuitoare și strident luminoase, colorate, de Crăciun, ar fi rămas pentru mine un orășel banal, dacă prin geam n-aș fi zărit un om cu o pungă albă de un leu, cu portocale, făcându-și cale prin mulțime și zăpadă, cu ajutorul unui baston alb… Am realizat, în acea secundă, că atât de ”enervantele” pentru unii dintre noi ”melodii – țiueli” ale beculețelor luminoase care ornează iarna orașele, pentru alții sunt fiorul Sărbătorilor de Iarnă. Unii simt cu ochii, alții cu auzul, pentru alții mirosul este simțul suprem, iar pentru unii, atingerea… De atunci, acel orășel a devenit pentru mine un Punct turistic. Plecând de aici, de aveți răbdare și fior de sărbătoare, vă invit, în cele de mai jos, să citiți o mică poveste…

(Mari BUCUR, Cutiute)

Nu-l pot vedea pe Moș Crăciun, nu pot vedea luminițele și globurile care le ornează casa, școala, orașul. Crăciunul, cu toate ale lui calde și sfinte, îl pot totuși… auzi. Aceasta însă, și cu ajutorul nostru, pentru că veniturile foarte modeste ale familiilor lor nu-i poate lăsa pe micuți să simtă bucuria, cu adevărat, a Crăciunului. Este povestea lui Fernando si a Corinei, doi copii nevăzători, extraordinar de frumoși, deștepți și ambițioși, din comuna Nicolae Bălcescu, județul Bacău.

(MARI BUCUR, Tablouri de iarna, Panze)

Ei au opt ani și sunt elevi în clasa întâi la Centrul ”Norocelul” din cadrul Asociației ”Sprijin pentru Părinți” Bacău, coordonat de un om minunat, psiholog Adriana Roșu. Zi de zi, ei fac naveta pentru a nu rata nimic din cele ale învățăturii, părinții, deși cu o situație financiară extrem de modestă, știind cât de importante sunt ”de-ale învățăturii” pentru copiii lor. Iar lor, copiilor, le place învățătura.

(Mari BUCUR – Felicitari, 3 dimensiuni,A5, DL, A6)

Văzându-i zi de zi, zi de zi, artista plastică Mari Bucur s-a îndrăgostit de ei. Și mi-a scris, într-o zi, un e-mail… Cum că ar vrea tare mult să-i ajute, simțind nevoia de a le dărui, de Crăciun, acestor copii absolut minunați ceva care să-i bucure cu adevărat. Și să ne sfătuim, cumva, cam cum ar trebui să procedăm și care ar fi acel dar care i-ar face pe micuți să simtă, din plin, că e Crăciun…

(Mari BUCUR – Felicitari)

Cu sprijinul doamnei Adriana Roșu, am descoperit: copiii sunt îndrăgostiți de povești și de muzică – firește, nu-i așa? Iar câteva materiale audio, în acest sens, ar fi un cadou minunat pentru ei. Atâta doar, copiii nu au la ce să asculte un CDDouă aparate radio-CD și niște CD-uri cu povești/colinde ar fi, am ajuns noi la concluzia, cadourile pe care acești copii minunați, Fernando și Corina le merită! Pentru aceasta, însă, avem nevoie de ceva mai mult sprijin. Astfel ne-a venit ideea:

(Mari BUCUR, Tablou de iarna – panza)

Mari își pune la bătaie tablourile si felicitarile realizate din dragostea ei pentru copii, iar Mădălina, adică eu, – poeziile pentru copii. Dacă găsiți că povestea lui Fernando și Corina, atât cât am putut eu să v-o spun aici, în câteva cuvinte, se poate transforma într-un vis frumos de Crăciun pentru ei și pentru voi, vă mulțumim! Și dacă vă plac și tablourile lui Mari și poeziile mele pentru copii, vă propunem un târg: să le cumpărați, iar noi, cu banii, cu dovezi la vedere, vom achiziționa pentru Corina și Fernando aparatele de radio cu CD, plus CD-uri cu povești și muzică, în funcție de fondurile strânse.

O cutiuță fermecată de-a lui Mari este 180 de lei si poate fi achizitionata de la Galeriile Frunzetti din Bacau, la alegere. Un tablou de iarna – panza costa 200 lei, iar preturile felicitarilor sunt 2 lei – 5 lei – 7 lei.

O cărticică La un pahar de rouă, 20 lei. Mai am zece volume pe care îmi doresc, astfel, să le transform în cadouri de Crăciun pentru Corina și Fernando.

Dacă vreți să fiți alături de noi în această campanie, ne puteți contactata aici sau printr-un mesaj pe FB, până pe 21 decembrie, pe mine pentru carticele, pe Mari, pentru minunile ei… 🙂

Vă mulțumim! 🙂

Vă mai amintiti de Square, adica ”locul de întâlnire cu lumea” al lui Mari Bucur? Dacă da, atunci veți înțelege mai bine de ce sunt fericită, privind imaginile de mai jos. Dacă nu, nu-i bai, citiți mai întâi povestea ”pătratului” atât de bine creionată de Laura, iar apoi priviți din nou, imaginile de mai jos!

From Diverse

Ei bine, o fărâmă din lumea poveștilor lui Mari a intrat în casa mea. Din nou. Pentru că, în urmă cu ceva ani, să tot fie vreo opt, așa, o altă fărâmă din lumea lui Mari a intrat în casa mea. De atunci m-am îndragostit de ea, de lumea lui Mari, adică și de Mari mai târziu, odată cu privilegiul pe care l-am avut de a o cunoaște personal. De atunci, și nu mint și nu exagerez, cred că Mari Bucur a devenit pentru mine artistul plastic băcăuan preferat.

From Diverse

Am vrut neapărat să vă împărtășesc puțin din dragostea asta a mea, aparte, pentru lumea poveștilor lui Mari. Asta pentru că se apropie Moș Neculai, Moș Crăciun, Anul Nou și mi-a cășunat că o cutiuță ca cea din imagine -frântură de poveste!! – poate reprezenta pentru oamenii speciali din viața noastră, un cadou deosebit.

Cutiuțe multe, colorate, care mai de care mai frumoase și mai ochioase pot fi văzute la Fondul Plastic – Galeriile Frunzetti din Bacău, str. N. Bălcescu nr.12, de unde se pot și cumpăra, la un preț mai mult decât rezonabil. Cutiuțe pot fi admirate, de asemenea, și pe pagina de FB a lui Mari care, dacă-i dați un mesaj vă va spune mai multe despre ce înseamnă ele pentru ea și ce-ar putea însemna pentru voi! Pentru mine, o cutiuță de-a lui Mari a fost detaliul care a transformat o cameră frumoasă, într-o cameră de poveste… 🙂

Poveste nespusă

Mar-22-2011 By river

”În petalele fiecărui mac se ascunde o câte poveste. Toate, fără excepție, sunt povești cu ilene cosânzene și feți frumoși. Perechi alungate din lume în vâltoarea dragostei dintre un bărbat și o femeie. Fiecare mac știe taina unei minuni smulse unei clipe de iubire, dar nu o poate destăinui nimănui și, de aceea, roșește. Și le ard obrajii-petale, macilor și, deși nu au gură să le spună, poveștile zumzăie prin glas de albine și-s picurate în lume de pe aripi de rândunici. Astfel, învăluiți de neștiuta vrajă, alte cosânzene și alți feți frumoși aleargă printre macii care le-ascultă poveștile.

Când mor, macii-s tot roșii, atâta doar că nu se mai văd. Iară toate minunile pe care le-au adunat în focul petalelor se-mprăștie în lume, luând forma de semințe mici și negre. De aceea, oamenilor le plac cozonacii. Când sfar’mă-n dinți semințele de mac simt, fără să știe, aromele poveștilor ascunse. Unii oameni, cunoscători roși de patimi, distilează bobii de afion și le pufăie miresmele, iar opiumul îi poartă în vâltoarea de foc a poveștilor nespuse.

Povestea asta nu s-a spus nicicând.

(2 iunie 2009)

mac

Povestea asta – replică unui post de-al meu, semnată mac cel mic – am ales s-o dau astăzi, mai departe. Să vă încînte!

”Povestea asta nespusă” a fost singura replică – printre atîtea altele, pe blog – la care Poe, drag prieten, a ales să se semneze altfel… Noi îi știam oricum poezia, chiar dacă el încerca, poate, s-o ascundă… 🙂

Disney – Wizard of Oz

Asculta mai multe audio diverse