Category Archives: STRIGĂTE

Verde ca Pepenele și cele șapte mioare

Și mă gândesc că nu întâmplător, chiar de Sf. Nicolae, am primit vestea că POVESTEA mea merge mai departe, prinsă cu Dragoste într-o carte…

Și n-am cuvinte iar și voi n-aveți habar ce-nseamnă asta pentru mine! Un nou prunc al sufletului meu, de săptămâna viitoare, iese din tipare. Un prunc la care nașa mare, ca ilustratoare, este Erika Marton, iar nașa cu ”fașa” este Claudia Clinc, Colorex Paints Iași! Nașa Mare întru editare – CASA DE PARIURI LITERARE. <3

POVESTEA…

V-am obișnuit cu poezii pentru suflete de copii, ”Verde ca Pepenele” nu e însă, poezie. E… exact așa cum scrie-n carte, o ”poveste dintr-o țară NU îndepărtată, ci IMAGINATĂ, dar tot atât de ADEVĂRATĂ pe cât ochii, mintea și inima voastră vor să o vadă, s-o priceapă și s-o ducă mai departe…”.

Verde ca Pepenele s-a născut într-o seară, imediat după ce Elisa mea m-a rugat să-i spun o poveste nouă. Am dat frâu liber imaginației și… a ieșit ce a ieșit, o poveste nescrisă, spusă într-o seară.

Peste câteva zile, am primit propunerea minunată de a încerca să scriu, pentru copiii de la Atelierul Masca, prof. coord. actor Stefan Alexiu, o piesă pe care ucenicii să o pună în scenă. Povestea, doar spusă într-o seară până atunci, a devenit scrisă și, la scurt timp, jucată chiar de copii, pe scena Teatrului Municipal Bacovia din Bacău.

Peste alte câteva zile, împărtășeam prietenei mele dragi, scenografa Erika Márton, visul de a vedea tipărită piesa de teatru, cu ilustrația ei…

Erika Márton este scenograf, grafician, absolvent al Facultății de Arte Plastice și Decorative Cluj-Napoca,secția grafică. A absolvit, de asemenea, Facultatea de Arte Târgu Mureș, secția scenografie. Are
în palmares colaborări cu mari regizori, printre care Radu Afrim, Sorin Militaru, Botond Nagy, Albu
István etc.

Peste câteva zile, Cristian Cosma, de la Casa de Pariuri Literare, descoperă piesa și-mi spune ”trebuie să vadă tiparul”…

Peste câteva zile, draga mea Claudia Clinc, în calitate de reprezentant al societății Colorex Paints din Iași, descoperă că ”Verde ca Pepenele” e musai să apară, iar pentru asta, mi-a venit în întâmpinare cu o sponsorizare.
Peste câteva zile, ”Verde ca Pepenele”, încercarea mea în zona dramaturgiei, iese din tipare…

”Verde ca Pepenele” a crescut din ”peste câteva zile”, într-un an, exact așa cum crește un fecior doar în poveste…

Și de v-o fi cu drag și de veți dori un volum pentru voi, pentru copiii care sunt prin preajmă și pentru copiii din voi, nu ezitați să mă contactați. 🙂

ORBI, un roman cât un coridor. De fapt…

Am citit, în aceste zile, cu noduri în gât, cu stomacul ghem, volumul Orbi  (Editura Herg Benet) al Petronelei Rotar. Am lăcrimat de ușurare că nu m-am identificat în drama pe care personajul principal o trăiește. Am lăcrimat de neușurare însă, pentru că asta nu mă face mai puțin oarbă în ceea ce privește, uneori, exteriorul meu și, de multe ori, interiorul meu.

Nu știu să fac recenzii de carte. Niciodată n-am știut. Eu citesc o carte cu sau fără noduri în gât și stomacul ghem. Uneori, de atâtea trăiri simultane, până la starea de vomă

Romanul Orbi al Petronelei a fost una dintre acele lecturi…

Un roman cât un coridor până la o cameră de terapie. Un roman în care, chiar dacă nu te vei regăsi – ce bine ar fi! -, îți vei regăsi – ce dureros! – cel puțin un prieten, un amic, un cunoscut, un vecin… Orbi este o carte pe care, așa cum autoarea însăși a spus, după ce o vei fi citit, vei simți nevoia să o dăruiești. În special, acelor oameni dragi din viața ta cărora, poate, deși ai vrea, îți e atât de greu să le vorbești.


Romanul Orbi este, de fapt, mai mult decât un coridor. Este o cameră de terapie. Și, sunt convinsă, cu noduri în gât, de vei dori să VEZI și să (te) ASCULȚI, așa-ți va apărea și ție, cititorule. Ai curaj! Bate la ușă!  O să găsești, odată intrat, atâția ca tine, de lângă tine, cum poate, din teamă, nu ți-ai imaginat…

Așa arată recenziile mele. Cu noduri în gât și stomacul ghem. Uneori, de atâtea trăiri simultane, până la starea de vomă.

Inimi deschise la Clubul de lectură și Terapie prin literatură

Dincolo de rigorile criticii literare, de ce ne place o poveste/o poezie/un roman/o confesiune, de ce nu ne place, dar găsim că-i fascinant cumva și de ce ne îndrăgostim de autorul scrierii respective? Nu cumva, cartea aceea, pe care ai ales s-o deschizi, indiferent că ți-a plăcut ori ba, spune ceva despre Tine?

Împărtășind împreună, la o cafea sau un ceai, o Poveste, oamenii DEVIN. Așa ne place nouă să spunem, metaforic, dezvoltării personale, ”Devenire”. De asemenea, împărtășind împreună o Poveste, descoperim că literatura poate fi și… Terapie.

Plecând de aici, am ajuns la ideea Clubului de lectură și Terapie prin literatură. Un proiect prin care ne propunem, având aceeași pasiune – cititul, să Devenim, să ne dezvoltăm personal, să ne înțelegem emoțiile și să încercăm să aflăm cum să ni le gestionăm. Să facem, într-un anume fel, adică prin literatură, terapie de grup. 

Ce vom face la Clubul de lectură și devenire prin literatură? O dată pe lună:
*Ne întâlnim cu autorii pe care îi îndrăgim, îi citim, stăm de vorbă cu ei, luăm cărți și autografe
*descoperim noi lecturi și autori
* dezbatem povestea/cartea citită, vorbim despre personaje, întâmplări și contexte în care ne regăsim
*dăruim și primim opinii
*realizăm scenarii de viață

Ce câștigăm?
*Ne (auto)cunoaștem
*reflectăm, observăm și înțelegem comportamente (pe al nostru, individual și pe cele ale apropiaților noștri)
*descoperim emoțiile, semnificațiile lor și învățăm să le ”administrăm”
*căpătăm încredere în noi înșine
* ne înțelegem pe noi înșine, ascultându-l pe celălalt
* ne îmbunătățim viața personală

Organizator: CENASPER – Centrul Național pentru Sănătate Permanentă
Moderator: Mădălina Rotaru
Psiholog, psihoterapeut: Roxana Mihăilă
Durată: 3 h
Participare: 50 ron/persoană
Înscrieri: 0745259507

PRIMA ÎNTÂLNIRE: DUMINICĂ, 12 NOIEMBRIE, ORA 16.00, LA VILLA BORGHESE

 

Mic tratat despre rădăcină

Și dacă se întâmplă uneori să te trezești dezrădăcinat brusc de încrederea în tot ce te înconjoară, încredere pe care, ironic, ai investit-o asiduu toată viața ta de până în acel moment, și, trezindu-te astfel dezrădăcinat constați că nici măcar nu știi unde și cui ai putea cere un ajutor în caz de nevoie, aceasta ți se întâmplă, probabil, pentru a-ți reaminti că ți-ai neglijat, prin stropi continuu de neîncredere în tine însuți, propriile rădăcini. Și te gândești că-i vremea, chiar dacă e greu și dureros, să începi să lași buruienile rădăcinilor care nu-ți aparțin acolo unde cresc ele, pentru a te putea îngriji de ale tale…

Om-omenie -Umanitate

From Muze peste tot

Mă surprind adesea reflectând pe marginea unor cuvinte ale căror sensuri sunt atât de diferite, deși simpla proununție a cuvântului în sine duce aproape invariabil la o singură, asumată, interpretare. Zilele tecute, nu în afara unui context bine conturat, mi-au venit în minte, aproape obsesiv, termenii „omenie” și „umanitate”. Ambii generează un același sens, în același timp, pentru grăitor/ascultător: bunătate, generozitate etc.

Te poți opri aici sau poți merge mai departe, „a merge mai departe” neînsemnând însă întotdeauna – ba, chiar dimpotirvă! – parcurgerea unui traseu (de sine) și ajungerea la o destinație liniștitoare. Eventual, doar, la destinație definită, cumva, ca „resemnare”…
Dacă „omenia”, bunăoară, este invariabil tradusă și asumată ca sens de grăitor (dicționar)/ascultător (cititor)ca fiind „un complex de calități proprii unei persoane/care fac pe om să fie cinstit și iubit de semenii săi/atitudine respectuoasă, purtare blândă, înțelegătoare” ș.a.m.d. (DEX 98, DEX 09, DLRLC 1955 – 1957 etc.), nu același sens este dat de aceleași dicționare (deși, rarerori el este perceput și diferit) termenului ”umanitate”.

Avem astfel ”umanitatea” definită ca sinonim al ”omeniei” (DEX09) și percepută, constat, mai mult așa, deși definiția primă a ”umanității” este, în dicționare mai vechi cu precădere, ”omeniRe”, ”neamul omenesc”, ”totalitatea oamenilor”, ”colectivitate de oameni” (Dicționarul limbii românești 1939, DN 1986, DEX 98 etc.)

Ajungând aici, odată ce ai îndrăznit să mergi mai departe de simpla, aparent întâmplătoarea, dar totuși repetitiva apariție în gândurile tale a unor termeni (precum ”omenie”, ”umanitate”), ajungând aici, spuneam, adică la îndrăzneala de a deschide niște cărți în speranța că vei găsi ”acel ceva” care va pune capăt unor (nesăbuite, banale) frământări interioare, te trezești nu doar că acestea nu s-au dus, ci că ele devin tot mai apăsătoare. Ca niște chei care se întorc în infinite uși pentru a deschide ușa potrivită.

Am lămurit-o (?) cu ”omenia” și ”umanitatea”. Și m-au ajuns, împotriva voinței mele (inconștient generate), noi, repetitive gânduri, alunecări dintr-un sens în altul. Umanitate… Omenie… OM.

Și-am (re)deschis dicționarele la OM și după ce am parcurs definiții – prin parcurgere înțelegând nu doar trecerea cu privirea peste litere, ci, concomitent, reluarea, cu gândul, a unui traseu pornit pe undeva prin anii de liceu prin scriituri tematice de anvergură -, am trântit copertele groase și am închis – speriată – ochii. OM-ul are de-a face cu umanitatea dintotdeauna. Cu omenia, însă, DINTOTDEAUNA, mai puțin. Dar știam asta, ce chei mai caut???

De parcă definiția lui OM n-ar fi aceeași pentru noi toți, piese de joc de puzzle numit umanitate – prima definiție din toate dicționarele lumii – ” Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat”.

OM –UMANITATE, iar pe undeva pe acolo, rătăcită… OMENIA!

Resemnare.

Lumină de sfârșit de vară

O să vă (mă) întrebați, pesemne, de ce, periodic, scriu despre Asociația Lumina. Pentru că da, postarea asta este din nou despre organizația amintită. Și-am să răspund simplu, simplu, simplu de tot: pentru că știu că la Asociația Lumina lucrurile se petrec atât de frumos și cu atâta sinceritate, de ani!, că devine o nevoie lăuntrică scrisul despre ele…

Lumină, așadar, (și) de sfârșit de vară!

From Muzele sustin!

În luna august 2015, echipa Asociației Lumina din Luncani, Județul Bacău – organizație care se ocupă de oferirea de îngrijiri paliative pentru câteva sute de copii și tineri cărora medicii le-au dat verdictul unor boli limitatoare de viață – a intrat într-o nouă etapă în implementarea curajosului proiect ”Îngrijiri paliative-măsuri integrate pentru incluziune socială”. Etapa ”job shadowing”. Asta înseamnă că grupele de specialiști în domeniul asistenței sociale din toată țara care, în prima etapă a proiectului, au participat la sesiuni de training în îngrijirea paliativă, au revenit în Bacău, pentru a trece de stadiul de teorie, adică pentru a vizita și vedea efectiv ce înseamnă, cum se oferă îngrijirea paliativă și ce efecte poate avea. Vizitele s-au petrecut chiar la Casa ”Lumina”, centru rezidențial care înseamnă ”acasă” pentru 22 de tineri cu dizabilități fizice și psihice severe, precum și la Hospice Casa Albert de la Luncani, acolo unde, numeroși copii și tineri (cu boli incurabile și care primesc îngrijiri paliative la domiciliu) din județ și localități învecinate, beneficiază, pentru câteva ore pe zi de activități recreative menite a le menține echilibrul emoțional în lupta cu boala.

From Muzele sustin!

S-au prezentat, astfel, participanților la sesiunile teoretice de training, desfășurate în cadrul proiectului până în luna august 2015, metode practice de terapie și terapii alternative pentru bolnavii cu boli limitatoare de viață. Printre ele, una dintre cele mai de succes furnizate de Asociația Lumina, în parteneriat cu CSE DECEBAL Bacău, este terapia asistată cu cai.

From Muzele sustin!

Metodologia de lucru pentru asistenţii sociali a fost trimisă către 23 de Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din ţară, pentru studiu şi feed-back. În perioada următoare vom începe acţiunie de lobby şi advocacy pentru promovarea metodologiei, acţiuni care cuprind întâlniri cu reprezentanţi ai DGASPC Bacău, Neamţ, Vaslui, ai prefecturilor din Bc, Nt, Vs, ai Consiliului Naţional al Asistenţilor Sociali din România şi ai Asociaţiei Naţionale de Îngrijiri Paliative. DGASPC-urile din toate judeţele ţării au fost informate despre proiect şi peste 650 de persoane şi-au exprimat dorinţa să participe la programul de formare. De asemenea, DGASPC Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinţi a trimis o invitaţie pentru a ne deplasa noi acolo, având în vedere numărul mare de specialişti dornici să participe la training, anume 50 de persoane. Suntem fericiți de tot ce se întâmplă în cadrul proiectului,
toți ne-au felicitat pt ceea ce facem, unii ne-au mulţumit pentru că facem, iar alţii ne-au spus că şi-au dat seama că pot comunica mult mai bine şi că pot fi mult mai atenţi la cei din jurul lor. Participanţii de la sesiunea de job shadowing ne-au spus că după participarea la training, în luna iunie, sunt mai atenţi la nevoile beneficiarilor lor şi au mai multă răbdare
”, a spus Mara Matei, PR Asociația Lumina.

Vă reamintesc, proiectul ”Îngrijiri paliative-măsuri integrate pentru incluziune socială” este derulat de Asociația Lumina în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău în perioada martie 2015 – aprilie 2016, având ca arie de acoperire, practic, județele Bacău, Neamț și Vaslui. În cadrul proiectului, teoretic, 300 de persoane care activează în domeniul serviciilor sociale beneficiază de un program integrat de formare în furnizarea serviciilor de îngrijire paliativă, pregătire pe care, ulterior, o vor materializa în acordarea efectiv de astfel de îngrijiri copiilor și adulților aflați în faze terminale ale unor boli. Practic, numărul înscrierilor la sesiunile de formare a depășit numărul 600 de cereri!

Proiectul are o valoare de 758.890,66 lei, din care 683.017,79 lei finanțare prin Programul RO10-CORAI”, program la rândul lui finanțat de Granturile SEE 2009 – 2014 și administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.

Nu ezitați să susțineți, să donați!

Alergăm pentru/din solidaritate cu Betania

From Muzele sustin!

Cum spuneam și zilele trecute și cum o spun de douăzeci de ani încoace de când ființează, pe echipa de la Asociația Betania din Bacău nu ai cum să fii invidios. N-ai timp de invidie, pentru că îți dorești să fii parte din ea, din echipă. În felul tău. Cu câte o donație, cu câte un articol, cu câte o vorbă bună cel puțin. Sau, cum o poți face la sfârșitul acestei săptămâni, mai exact pe 20 iunie 2015, de la orele 9.30, alăturându-te Ștafetei Solidarității!

În acest an, știți deja, Asociația Betania împlinește 20 de ani de activitate. Iar după o Zi a Porților Deschise despre care v-am mai povestit, iată, Betania organizează și invită comunitatea, la Ștafeta Solidarității, prin centrul orașului, între Palatul Administrativ și Primărie, pentru a purta mesajul simplu ”împreună, dincolo de ideologii și doctrine, putem face lucruri bune, lucruri care să conteze pentru semenii noștri. Împreună alergăm pentru a demonstra că nu ținem cont de diferențe, că ne înțelegem aproapele și dorim să-i fim alături. Împreună putem să reușim acolo unde nimeni nu a oferit vreo șansă”.

Vor purta acest mesaj frumos și de bun-simț, echipe formate din reprezentanți ai mediului politic și administrativ, oameni de afaceri, beneficiari ai proiectelor Asociației Betania și reprezentanți ai organizației.

Hai și tu! 🙂

Betania înseamnă, în 20 de ani, mii de beneficiari ai proiectelor Centrul de Integrare a Tinerilor, Centrul ”Delfinul” pentru Copiii cu Autism, Centrul Multifuncțional și Centrul de Recuperare, dar și beneficiari ai unor investiții concrete din partea Betania în educație, cultură, economie.

Rușine!

From Muze peste tot

Într-o zi, aparent fără motiv, un om mare a izbucnit, în plină stradă, în plâns.

Deodată, trecători copii necunoscuți l-au înconjurat și, cu dojană, i-au spus: Eeeei, dar un om așa de mare și plânge! Uite, ce urât ești! E rușine ca un om așa de mare să plângă! De ce îi superi și-i faci de rușine pe copiii tăi? Vaaai, ce rușine! Un om așa mare și să plângă!

Atunci, atunci ceva s-a întâmplat! Uitându-se la copiii aceia mulți, necunoscuți, care-l certau, neștiind ce să facă cu atâta rușine și de atâta rușine, omul mare, uitând aparent motivul pentru care a izbucnit în plină stradă în plâns, a început și mai tare să plângă. Să urle, să zbiere, să se rostogolească de atâta plâns…

Vești bune de la Asociația Lumina

From Muzele sustin!

Am avut marea, foarte marea bucurie de a participa marți, 19 mai 2015, la Hotel Decebal, la un eveniment pe care, cu toată sinceritatea v-o spun, îl așteptam de ani. Prietenii mei de la Asociația Lumina din Bacău, singura din județul Bacău și printre puținele din zona Moldovei care asigură servicii de îngrijiri paliative pentru copiii, tinerii și adulții aflați în faze terminale ale unor boli, au reușit, grație profesionalismului și dedicării lor, să ”pună mâna” pe o finanțare frumoasă, pentru implementarea unui proiect unic până acum. Proiect pe care l-au lansat marți.

Este vorba despre ”Îngrijiri paliative – măsuri integrate pentru incluziune socială”, implementat de Asociația Lumina în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, proiect ce se derulează în perioada martie 2015 – aprilie 2016, având ca arie de acoperire județele Bacău, Neamț și Vaslui.

Pe termen lung, rezultatele implementării proiectului se vor vedea în creșterea gradului de acces la îngrijiri paliative a persoanelor diagnosticate cu boli incurabile, după ce, în perioada de implementare a proiectului, 300 de persoane care activează în domeniul serviciilor sociale vor urma un program integrat de formare în furnizarea serviciilor de îngrijire paliativă. De asemenea, prin proiect, 500 de studenți, viitori lucrători în domeniul serviciilor sociale, vor fi implicați în campanii de informare și activități de tipul ”Ziua Porților Deschise”. Concomitent, vor fi vizați 888 de copii și tineri cu boli în faze terminale, precum și familiile acestora.

Parcurgerea fiecărei etape din proiect va însemna, în final, cel puțin așa se speră, dezvoltarea unei metodologii privind furnizarea de servicii din sfera îngrijirilor paliative, metodologie care să poată fi implementată la nivel național.

Proiectul are o valoare de 758.890,66 lei, din care 683.017,79 lei finanțare prin Programul RO10-CORAI”, program la rândul lui finanțat de Granturile SEE 2009 – 2014 și administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.

Vă rog, nu-mi mai loviți copilul!

Poate că aşa e, poate că nu am niciun drept să intervin în educația dată copilului său de un părinte. Cred, părinte fiind la rândul meu, că dreptul fiecăruia de a aplica metodele (considerate, asumate ca fiind) cele mai eficiente pentru pregătirea pentru viață a propriilor copii trebuie respectat. Am obligația, cel puțin morală însă, de a interveni atunci când educația pe care unii părinți o dau copiilor lor are consecințe imediate și pe termen lung asupra educației copilului meu. De aceea spun, vă rog, nu-mi mai loviți copilul!

Pentru mine – aşa am fost educată şi le mulţumesc părinţilor mei pentru asta! – principiul ”bătaia este ruptă din rai!” nu este valabil. Nu a fost niciodată. Consider că cel mai mare rău în devenirea cuiva este abuzul fizic și verbal la care a fost supus în copilărie, chiar dacă, poate, numai în primii trei-patru ani de viaţă. Nici măcar cu ”micile” urecheli sau ”pălmuțe” peste ”funduleț” sau peste mânuțe nu sunt de acord. Și mai cred că, de fapt, în sine, fără a o recunoaște, niciun părinte nu e de acord cu ele. Mi-e lesne să înțeleg, totuși, cât de greu este, ca părinte, să te abții de la mici urecheli și pălmuțe. Iar asta, tocmai pentru că sunt părinte. Și pentru că, cu durere și vină o recunosc, nu mi-a fost dat, vreodată, până la a fi părinte, să ating în anumite momente un asemenea grad al furiei încât să mă simt dominată de cele mai agresive porniri. La fel cum, la extreme, până la a fi părinte, nimeni, niciodată, nu a reușit să mă urce pe culmile fericirii… Cu greu, în anumite momente, cu greu, cu vină o recunosc, mă abțin din vreo ”urecheală” sau ”pălmuță”.

Iar acest ”cu greu” este tocmai ceea ce cer altora să respecte. Este modul meu de a-mi educa micuțul și… de a mă autoeduca. De aceea spun, vă rog, nu-mi mai loviți copilul!

From Neverending Praga, aprilie 2011

Pentru că: lovindu-vă copilul pentru motive pe care le găsiți întemeiate (eu zic că nu, nu sunt, nimic nu justifică un act de violență asupra a nimic și asupra nimănui!) în prezența copilului meu, mi-l loviți. Orice apostrofare a copilului dumneavoastră prin utilizarea unor cuvinte precum ”prost”, ”tâmpit”, ”nebun”, “gura mă-tii de copil!” etc. în prezența copilului meu este o jignire a celui din urmă. Nu mă înțelegeți greșit. Dar, dacă eu, ca părinte spectator la astfel de moduri de educare a copiilor mă simt lovită și abuzată verbal, un copil educat că ”nimeni, niciodată, nu are voie să te lovească, nici măcar mama și tata nu au voie!” cum se simte? După privire, după gesturi, spectator la un astfel de mod de ”educație” a unui alt copil, copilul meu se simte, la rându-i, bătut și jignit.

Nu intervin în modul nimănui de educare a propriului copil și am pretenția ca nici alții să nu intervină în modul meu de educare a copilului.

De aceea vă cer, nu vă rog, vă cer: încetați să-mi mai loviți și să-mi jigniți copilul!

Editorial, 31 iulie 2014, Ziarul de Bacau