Minte târfă,
Minte coardă,
Minte-ngrozitor de mult!
Crezi că-i oarbă,
că-i nebună.
)paranteze(
Merge strună,
Incomplet,
Lipsit de sens.
“Totul e că… integrez!”
Monthly Archives: September 2008
Pentru o imbratisare
Nu cu foarte mult timp în urmă, vorbeam cu un coleg de breasla despre demararea unei campanii de îmbrăţişări. Despre asta am mai vorbit şi aici, undeva, cred, prin luna martie. Pornise totul dintr-o nevoie acuta a mea de a darui aiurea, cate-o imbratisare. Ideea ma obsedeaza inca. Poate pentru ca, in naivitatea mea, inca mai cred ca putem da si primi, imbratisari aiurea. Si nu doar cand e vorba de un pahar de vin. Ci, oricand, oriunde, oricui. Si nu doar in momente de restriste. Ci, oricand, oriunde, oricui.
La tot pasul, suntem atrasi in fel de fel de campanii: impotriva fumatului, impotriva drogurilor, impotriva cancerului la san, impotriva poluarii, impotriva coruptiei si tot asa. La fel cum, in fiecare zi se sarbatoreste ceva: ziua mondiala antifumat, ziua internationala a varstnicilor, ziua mondiala a stratului de ozon si tot asa.
De ce n-ar exista si o Campanie de imbratisari sau o Zi internationala a imbratisarilor? As renunta bucuroasa la o tigara pentru o imbratisare. As merge intr-o zi pe jos pana ala serviciu si inapoi, pentru o imbratisare. As planta un copac, pentru o imbratisare… As oferi o imbratisare pentru o imbratisare. Asa, aiurea, nu doar in momente de restriste ci, oricand, oriunde, oricui. Si pana nu e prea tarziu…
Ballad of Lucy Jordan
As fi preferat sa scriu mai intai de minunea numita Leonard Cohen. Am s-o fac insa, mai tarziu.
De ieri, intruna, imi vine obsesiv in minte Balada lui Lucy Jordan…
At the age of thirty-seven she realised she’d never ride
through Paris in a sports car, with the warm wind in her hair.
So she let the phone keep ringing and she sat there softly singing
Little nursery rhymes she’d memorised in her daddys easy chair.
Ieri, Gina Baciu, colega de breasla, a implinit 37 de ani. La orele diminetii ambulanta parcase deja in fata Spitalului Judetean de Urgenta Bacau. Ea era eleganta, ca intotdeauna. Dupa elegantza, mi-am dat seama, de fapt, ca e ea. Eleganta, pierduta in scaunul acela cu rotile. Dupa cateva ore, era la Terapie Intensiva. Azi noapte, la 3 s-a hotarat sa-si ia zborul… Acum, sarbatoreste cu ingerii.
De ieri dimineata, obsesiv, imi fredonez in gand Balada lui Lucy.
Foaie verde citrice, mă laud cu diacritice!
Dar din dar se… păstrează limba română, aşa că, pentru doritori, dau şi eu mai departe instrucţiunile pentru instalarea diacriticelor 😀 http://www.starr.net/is/type/intl-add.html
Iar pentru cel de m-a ajutat:
http://www.yonkis.com/mediaflash/1000000.swf
George, chiar tu eşti? 😀
Rigu…hipiotul
Personagiul de fatza nu-i nici abandonat, nici chinuit, nici neiubit. Nici macar satul de tot pazit mioarele lui, colo, sus(?) la stana, nu-i. E doar, sa zicem, putin razvratit. Motiv pentru care a adoptat un look aparte, desi croitorul o tinea pe-a lui cum ca evazatii nu mai sunt la moda…
E Rigu-hipiotul. Dar, despre cum si-a luat el lumea-n cap, ne spune, poate, chiar stapanul 🙂 Daca nu, putem sa inventam noi o poveste 🙂
Iaca!
Uneori imi propun sa ma fac mica, mica, mica, sa ma incolacesc si sa ma bag in burtica la mama ca ea sa ma renasca, sa fiu apoi tot mica, mica, dar putin mai mare, dar nu foarte mare si apoi sa fiu nici prea mare, nici prea mica si-apoi mai mare atat cat sa nu fiu considerata mica si apoi sa fiu mare dar sa mi se zica mica si apoi…
Si ce daca
N-am sa scriu in seara aceasta. Am sa-mi afund nasul in sertarul meu cu ciocolata si-am sa degust amareala de cacao. Ma voi inchina apoi in fatza celei mai multe si mai mari si voi ruga cu narile amarate, un pic de ceara. Va trebui sa-mi epilez si eu gandurile mele sincere…
sa tot fi fost prin ’90 si ceva
Doamna Toamna
Într-o zi, nu oarecare,
printre ierburi, la plimbare,
ostenit de-a sa cîntare,
ieși Greierul să vadă
ce mai este prin livadă.
Și cînd colo, să nu crezi!
Pomii nu erau prea verzi,
iarba, galbenă și ea
sta pitită sub perdea
într-o umedă răcoare,
iar în jur… nici o mișcare!
“Vai, dar ce se-întîmplă oare?
Unde-i Coana Furnicuță,
Rînduneaua cea drăguță,
unde-i leneșul Bondar?!
Ce bizar să n-am habar!
Frunzele-n copaci, ciudate
cad, de parcă-s apucate
și ce palide-s la față,
galbene… pic de verdeață!
Și… O, Doamne! E cutremur?!
Ce-i cu mine, de ce tremur,
unde aș putea să strig?
Unde, cine…
Asta este!
Nu-i cutremur! Îmi e frig!
Iară tu, galbenă Doamnă,
tre’ sa fii vestita Toamnă,
gata! M-am elucidat,
nu mai e nimic ciudat!
Nu mă sperii chiar deloc
că-mi iau de la iarmaroc
și mîncare, și ghetuțe
și mănuși pentru lăbuțe,
ce, credeai că am să-îngheț?…
Uită-te c-am fost isteț
și-am schimbat în vară, treaba:
am cîntat! Dar… nu degeaba!”
Ma mai enervez si eu din cand in cand
Daca din cand in cand ai rasfoi dictionarele, s-ar putea ca, intamplator, sa-ti pice privirea peste un cuvant banal, gen “incompetenta”. Citind definitia – desi ai pretentia ca stii foarte bine semnificatia cuvantului – s-ar putea sa ti se intample ceva ciudat. Sa te regasesti brusc in acel banal cuvant, perimat, rasuflat, pervers etc. Regasindu-te, sa te sperii nitel si sa incerci sa iei atitudine.
Asta se va intampla insa, numai daca te cunosti suficient pe tine insuti si ai niscaiva pretentii de la tine… Daca nu, treci mai departe, la fel de ignorant ca si pina acum.
Dragi (anumiti) colegi jurnalisti, luati un dictionar! Undeva, la litera “i” este un cuvant: “incompetenta”. Spuneti drept, ce reactie ati avut citindu-i definitia?…
POST SCRIPTUM: mai aruncati un ochi si-aci
Parerea mea: Nu, nu am sa-i numesc incompetenti pe cei care nu sunt in stare sa-si gaseasca singuri subiecte. Am sa-i salut respectuos, insa, pe cei care reusesc, neasteptand vreun miraculos comunicat de presa. Asta, pentru ca ma cunosc suficient pe mine insami si am niscaiva pretentii de la mine…
Puteam sa jur!
Mi s-a intamplat de multe ori sa ma regasesc intr-o stare indusa de randurile scrise ale unui cineva (cunoscut ‘au ba), intr-o melodie, intr-un vers. Astazi insa, mi s-a intamplat ceva, ceva mai ciudat. Primind spre lecturare un text de la un prieten (nescris de acesta) am ramas surprinsa, pe masura ce-l citeam, nu de faptul ca ma regasesc in el (pentru ca nu m-am regasit, sincer) ci in stil, in maniera in care a fost scris, in cuvintele efectiv folosite pentru a descrie starile, in jocul lor, al cuvintelor, in gen, in semnele de punctuatie etc. Am avut vaga senzatie ca textul acela imi apartine. Nu, nu in sensul acela de apartinere.
E ca atunci cand recunosti dupa voce un cantaret, un poet dupa vers, un jurnalist dupa text. “Puteam sa jur ca eu am scris randurile astea”, am gandit…
Textul era scris de un el.