Editorial 7 noiembrie 2013, Ziarul de Bacau

În urmă cu un an, viața unei familii oarecare din Bacău avea să se schimbe definitiv. În mod miraculos, că tot nu mai crede lumea în miracole, după alt aproape un an de când familia a deschis cu ușoară teamă, dar și încredere deplină, ușa Serviciului de Adopții din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău. Teamă, nu tradusă prin incertitudine, decizia fusese luată, de fapt, cu mulți ani înainte, încă de pe vremea în care soțul și soția erau doar prieteni, adolescenți îndrăgostiți, împărtășind, printre altele atâtea, și visul de a adopta un copil. Teamă, mai curând, pentru drumul pe care urmau să-l aibă, strict procedural, de parcurs până la a-și vedea visul împlinit. Teamă insuflată de cei din jur, de mulți alții care trecuseră deja prin situații similare, teamă insuflată de canalele media prin titluri prevestitoare, parcă, de cele mai cumplite chinuri în acest proces.

În ciuda birocrației, în ciuda unor modificări legislative care, deși anunțau ușurarea drumului n-au fost și nu sunt așa, dar cel mai mult în ciuda faptului că soțul și soția erau bombardați de sfaturi și povețe care mai de care mai “înțelepte”, legate în special de alegerea “culorii” copilului, drumul n-a fost, totuși, atât de anevoios. Iar asta pentru că la capătul lui, soțul și soția știau că îi așteaptă un miracol. Iar miracolul a venit într-o zi de 6 noiembrie 2012, atunci când, la câteva zeci de kilometri de Bacău, a avut loc marea întâlnire tradusă și prin cea mai puternică emoție și senzație de “fluturi în stomac” trăită atunci și de atunci încontinuu, nu în doi, ci în trei.

From Desenele mele

După un an de la descoperirea acestei mari emoții, soțul și soția, acum mama și tata, simt nevoia să dea niște răspunsuri tuturor celor care le-au fost, dar mai ales celor care nu le-au fost alături, precum și tuturor celor care s-au gândit și numai pentru o clipă, o singură dată în devenirea lor, la posibilitatea adopției unui copil:

“Suntem, la fel ca orice alți părinți, cei mai fericiți părinți din lume, firescul făcându-și loc în viața și în casa noastră. Procedural vorbind, a fost greu, epuizant pe alocuri din punct de vedere emoțional. Am urmat însă CU BUCURIE toți pașii legali, călăuziți cu devotament de o echipă de profesioniști de la DGASPC Bacău. Am știut din prima secundă, atunci când primul contact cu viitorul nostru copil a fost doar o fotografie, că el este, că el a fost dintotdeauna. După un an de la începerea procedurii, copilul ne-a fost încredințat în vederea adopției, iar după trei luni instanța a hotărât încuviințarea. De când suntem trei, lumea a devenit nu doar mult mai plină de sens, dar și nedescris de frumoasă. O emoţie continuă e lumea noastră, stoluri, roiuri de fluturi în stomac. Și știm că așa va rămâne, o emoție, cu toate grijile și temerile care, deopotrivă, se intensifică din secunda în care devii părinte, uneori până la blocare mentală în identificarea de soluții. Tot CU BUCURIE însă, trecem, de fiecare dată, peste blocaje. Și am vrea să vă mai mărturisim ceva pentru a fi înțeleși odată pentru totdeauna: în dragoste nu este loc de prejudecăți și de condiții. Dacă totuși ele vă bântuie, de preferat este să vă vindecați înainte de a trece pragul vreunui Serviciu de Adopții. Dacă nu reușiți definitiv, urmați-vă, totuși, visul și treceți acest prag. Copilul vă va vindeca!”.