Tag Archives: iubire

Uite de aia!

Jefferson Airplane – Somebody to love

Carevasazica e o noua zi in care avem ocazia sa iubim tot ce si pe cine apucam si/sau ne iese in cale, ca doar e miercuri… Faina resemnare asta: de ce iubesti, ba? Uite d-aia, ca-i miercuri!

From Desenele mele

Hai, BUNA DIMINEATA, oameni dragi din lumea mare, pofta buna la cafea, balaceala placuta in dragoste, sorbind impreuna din ea!

Cafea in culori

Mi-a rasunat un refren, in dimineata asta, legat de iubire. Nu-i de mirare, e miercuri… Iar in timp ce fredonam, ma gandeam fericita – multumesc pentru asta parintilor mei! – ca prietenii mei de cafea au toate culorile…

From Desenele mele

Iar eu iubesc lumea, tocmai pentru ca e atat de colorata si pentru ca la cafea, culoarea se vorbeste in aceeasi limba, iubirea.

Jackie DeShannon – What The World Needs Now Is Love

BUNA DIMINEATA, oameni dragi din lumea mare, pofta buna la cafea si pofta de amestecat calde culori, sorbind impreuna din ea!

“La țigani”

NOTA: Material documentat si scris de mine (Mădălina ROTARU) si aparut, din cauza unor probleme tehnice care nu au permis publicarea on-line, exclusiv in editia tiparita a ZIARULUI DE BACAU, joi, 21 iunie 2012. MULTUMESC pentru sprijin domnului Andre Muit, președintele Asociației Betania din Bacău, voluntarilor olandezi, copiilor de tigani din Izvoare si, desigur, colegilor mei de redactie

“La țigani” sau despre puterea vindecatoare a unei “vacante” petrecute la Casutele Sociale din Izvoare, cartierul blamat al Bacaului

“Vindecarea – în primul rând cea sufletească – poate veni când și de unde nu te aștepți. Pentru noi, vindecarea a venit din acest loc” – sunt cuvintele unui grup de olandezi, femei și bărbați, aflat de câteva zile în Bacău. “Acest loc” nu reprezinta însă, nici pe departe, orașul în sine, cu străzile lui asfaltate, trotuare noi, instituții de cultură, mall-uri, cinematografe, parcuri cu flori și oameni bine îmbrăcați și nu reprezintă nici frumoasele lui împrejurimi. “Acest loc” este cartierul Izvoare, “ghetoul” “Casutele Sociale”, un loc cât se poate de real, populat de adulți pentru care conceptul de “se poate mai bine de atât” este aproape în totalitate compromis și de copiii lor pentru care acest concept este o necunoscută. Despre rostul și – paradoxal – frumusețea vieții pe care le găsesc în “acest loc” câțiva olandezi – numiți “voluntari” aici, dar apelați ca “boschetari” și “narcomani” în țara lor și despre bănuiala unor copii a ideii de “mai bine” este vorba în toată această de mai jos aparent incredibilă, dar cât se poate de adevarată poveste a anului 2012.

From Jul 20, 2012

De câteva zile, “ghetoul “Căsuțele Sociale”, cartierul Izvoare, municipiul Bacău, România 2012, freamată. Printre gunoaie și mirosuri înțepătoare într-o parte, clowni caraghioși cu nasul roșu “se fac de râsul” zecilor de copii care nu doar că nu au mai văzut vreodată așa ceva, dar care n-au avut vreodată habar de asta, iar femei și bărbați care vorbesc pe altă limbă le descoperă farmecul jocului, le construiesc șotroane și-i învață să bată, a fericire, din palme. În altă parte, tot pe altă limbă, alți bărbați, hotărâți, lucrează de zor, umăr la umăr cu locuitorii sărăcăcioaselor căsuțe. Ridică noi încăperi, vopsesc pereți, construiesc adăposturi pentru purcei și găini. Casnicele, mai vesele ca niciodată, deretică în jur și nu se opresc să se tot minuneze de ceea ce li se întâmplă.

From Jul 20, 2012

Cam aceasta este atmosfera, în aceste zile, “în ghetou”. Cei de vorbesc pe alta limba sint 14-15 olandezi, iar gazdele lor, țiganii de la Căsuțe. Împreună descoperă sau redescoperă sensul propriilor vieți, olandezii – oaspeți și țiganii – gazde făcând deopotrivă parte din categoria persoanelor marginalizate la ele în țară. Concret, grupul de olandezi – aflat pentru a doua oară “în vacanță la Căsuțe”, cum ne-a mărturisit liderul, Barry Jansen – este alcătuit din “oameni ai străzii” și dependenți de droguri dintr-un orășel din Olanda. Iar viața lor bate, la fel ca și a locuitorilor din Izvoare, filmul: olandezii au venit în Bacău, la Căsuțele Sociale, pentru… recuperare. Metodă care se dovedește a fi de un real succes. Concomitent, locuitorii de la Căsuțe descoperă noțiuni ca “nediscriminare”, “munca în echipă”, “prietenie”, “auto-sprijin” sau “self-support”.

From Jul 20, 2012

“Văzând ce-i aici, îmi dau seama de cât de bogat sunt!”

Acestea sunt cuvintele rostite cu patos, dar și cu noduri în gât de către Theo, “timidul grupului” de olandezi, cum îl caracterizează Barry. Theo, în vârstă de 42 de ani, a ajuns în urma cu doar câteva luni, după câțiva ani de decadență psihică și dependență de alcool, beneficiarul unui inedit program de protecție socială tip “Self-support” și care în prezent este derulat în colaborare olandezo-română la inițiativa și sprijinul necondiționat al președintelui Asociației Betania din Bacău, Andre Muit. Povestea lui Theo, pe care el a acceptat să ne-o împărtășească pentru a o duce mai departe, nu este, culmea!, necunoscută pentru atâția alții din toată lumea, dar este, de buna seamă, impresionantă prin particularitățile ei.

“Am avut o soție pe care am iubit-o, am o fiică nemaipomenită, am avut o casă minunată și un serviciu foarte, foarte bun, în constructii (sudor, n.r.). Am avut însă un accident de muncă în urma căruia m-am ales cu o afecțiune la un genunchi. Nu am mai fost primit din această cauză, la slujbă. Toate acestea s-au întâmplat în urmă cu circa șapte ani. Am intrat în depresie, abandonându-mă, cu sticla de băutură în mână, televizorului. Inevitabil, a apărut divorțul și am ajuns în stradă”, ne-a povestit timid, îngândurat, dar cu deschidere, Theo. În urmă cu trei luni, olandezul a intrat în programul special de tip “self-support” pornit practic și derulat de… oameni ca el: oameni ai străzii și dependenți de droguri și care au pus singuri bazele unui adăpost de noapte, acolo, în orașul lor, Nijmegen, Olanda. “Pentru prima dată după mulți ani, am redescoperit la adăpost încrederea în mine, atâta deschidere și înțelegere și apreciere pentru cine și ce sunt nemaiprimind de ani, de la nimeni. Eram distrus psihic, intrasem într-o depresie cumplită și nu-mi înțelegeam menirea pe pământ. Știți– și buzele îi tremură – niciodată n-am avut, până la acești oameni de la adăpost, încredere în mine sau în cei din jur. Viața este foarte greu de înțeles atunci când, odată ce te-au adus pe lume, părinții nu te învață cum să-i faci față…”, ne-a spus Theo. Și a continuat, neașteptând întrebări, neîncercând să caute justificări sau vinovați pentru anii petrecuți în stradă: “Barry mi-a propus să vin împreună cu cei care au fost și anul trecut aici, la voi. Odată ce am călcat în acest cartier, cunoscându-i pe acești oameni și văzând ce-i aici, îmi dau seama, de fapt, de cât de bogat sunt. Mi-am regasit utilitatea, ajutând și înțelegând acești oameni. Aici mă vindec!”.

Da, incredibil, aici se vindecă Theo, aici, se vindecă 14-15 olandezi numiți la ei acasă, cu tenta peiorativă – cum sunt numiți de altfel, peste tot în lume, cei cu probleme similare – “boschetari” și “drogați”. Și da, incredibil, ei îi vindecă cumva pe locuitorii din cartierul de căsuțe sociale.

From Jul 20, 2012

“Self-support” sau drumul spre vindecare

Despre programul special de protecție socială în care se află în țara lor olandezii voluntari în țara noastră, ne-a vorbit, înainte de Theo, evident, Barry. Barry cel de 17 ani în stradă și care, în urma cu vreo trei ani, a simțit că trebuie să facă ceva pentru a găsi un rost. Un rost al lui și al câtorva “prieteni de trotuar”. “Ne-am «răzvratit» împotriva sistemului și ne-am zis: suntem mai mult decât niste boschetari. Dar cum să te pui cu societatea, cu autoritățile, când, odată ce ai ajuns în acest stadiu ești tratat ca paria? Era clar că trebuie să ne regăsim singuri resursele”, ne-a mărturisit Barry. Au căutat soluții și au găsit. O clădire dezafectată de la marginea orașului. Au început să lucreze umăr la umăr pentru a o transforma în adăpost de noapte. “După o vreme, autoritățile locale, văzând că se poate să ne autogospodărim, ne-au oferit un spațiu în centrul orașului, actualul adăpost de noapte al oamenilor străzii”, povestește Barry, administratorul însuși al centrului. La început au fost patru-cinci, au ajuns opt, iar acum se extind ca grup și beneficiari totodată ai propriului program, la 15-16 persoane. O persoană locuiește efectiv în adăpost, ne explică Barry. Ceilalți vin, pleacă, fiecare având atribuțiile sale specifice: unii se ocupă de curățenia adăpostului, alții de îngrijiri medicale – “știți, pentru oameni ca noi, sănătatea lasă de dorit” – orice ar face însă, fac împreunî și întru propriul sprijin. “Se numește «self-support». Ne autofinanțăm, desfășuram tot felul de activități, strângem bani pe care-i investim în alte activități și tot așa. Ne căutăm rostul, ne redescoperim. Așa am ajuns și aici. Pentru a ne ajuta, ajutându-i și înțelegându-i pe alții. Iar pentru asta îi mulțumim domnului Muit, cu care colaboram tare frumos”, ne mărturisește Barry.

From Jul 20, 2012

“La țigani”…

In Izvoare, la Căsuțe, parte din grupul de olandezi prezent acum (15 persoane care vor sta până la finele lunii iunie) a ajuns la inițiativa președintelui Asociației Betania Bacău, Andre Muit, prima data, anul trecut. “Am fost atât de impresionați de condițiile de trai și modul de viață ale acestor oameni, că ne-am regăsit puterea de a crede în noi înșine, prin nevoia de a-i ajuta pe ei. Suntem ca în vacanță aici, dacă vreti. În ciuda tuturor lucrurilor, acești oameni ne-au primit cu bucurie și s-au arătat fericiți să lucreze umăr la umar cu noi pentru a-și renova cât de cât adăposturile. Iar copiii… Copiii sunt adorabili. Politicoși, isteți, afectuoși. Nu avem probleme cu nimeni de aici. Ne-am împrietenit și suntem fericiți. Pentru că ne ajutăm pe noi și îi ajutăm pe ei”, ne-a mărturisit Barry cu toată sinceritatea și vădit mulțumit de el însuși, de prietenii lui olandezi și mai nou prietenii lor țigani din Izvoare.

From Jul 20, 2012

O lecție

Pentru această lecție, toate mulțumirile “personajelor” din poveste merg spre Asociația Betania din Bacău și voluntarii ei. “Faptul că cei care au simțit pe pielea lor ce înseamnă să fie marginalizați au arătat atâta deschidere în a se implica într-un proiect în care să lucreze tocmai cu oameni marginalizați, pentru mine este o mare realizare. Aplecându-ne asupra lor, persoane cu situații similare, deopotrivă copii și adulți, pot fi recuperate. Iar exemplele vorbesc de la sine. Sunt fericit că proiectul ia amploare și că deja pentru luna august s-a anunțat pentru ajutor la Căsuțe un al doilea grup de voluntari olandezi aici – persoane marginalizate acolo”, ne-a spus Andre Muit, președintele Asociației Betania Bacău. Acum, chiar acum, în Izvoare, la Căsute, olandezi și copii de țigani amenajează cu zâmbetul pe buze, bătând din palme și învârtindu-se în dansuri în pauze, un șotron. Pe care, împreună, vor învăța să-l joace. Pentru două săptămâni acum și alte două în august și poate și la anul și peste doi sau trei, pentru câteva ore pe zi, oameni aparent fără identitate din Nijmegen, un oraș din Olanda și din Bacău, România, trăiesc o lecție incredibil de banală de viață: aceea că oamenii, pretutindeni, sunt de fapt, la fel, toți cu aceleași lăuntrice nevoi: de a iubi, a fi iubit, a dărui.

Un sertar anume

Vali Sterian – Te port in gand

Am un sertar, anume l-am numit. E singurul sertar în care n-am făcut niciodată curățenie, pentru că e singurul, între toate sertarele palpabile și ne- din lume, din care, efectiv, nu am ce să arunc. Nimic nu se învechește în el, nimic nu se-alterează, nimic nu se împute în el, niciodată, de bună seamă, tocmai pentru că-i anume

From Diverse

Îmi place uneori să mă ascund, în sertarul anume, fără să-mi fie teamă că ar fi nevoie, vreodată, de-o explicație sau vreo justificare pentru asta. În sertarul anume miroase a praf de nori pentru preparat înghețată, a nuci prăjite cînd am chef, a toamnă cînd e primăvară, a ploaie cînd e soare sau invers, că-n sertarul asta ai voie orice, oricînd, oriunde și oricum.

N-am nici măcar nevoie de cuvinte pentru a mă defini, ascunsă în sertar, pentru că aici nu există nimeni care să aibă noțiunea de curiozitate asupra definiției mele. În acest ceva anume o să port mereu, pînă la adînci bătrîneți, ca-n povești, neîntinate, visarea, nostalgia, iubirea și fericirea a tot ce trăiesc zilnic, în formă pură, împreună cu toți palpabilii din jurul meu, adică Voi.

”Pîini” și Budapesta

– Hai mă, mai e mult?
-Oho! Mai avem cîteva pîini de mîncat!
Și tot așa, pîini cît pentru circa 800 km, distanța pe care o ai de parcurs din Bacău la Budapesta, într-o noapte (plecare la 02.30) și juma` de zi (16.30). Pîini, ceva mai multe decît ar fi normal, dar asta pentru că pe drumurile minunate ale patriei – pentru care plătim, plătim, plătim! – se circulă, din cauza craterelor – gropile sînt o iluzie frumoasă – cum se circulă.

Da` și cînd ai ajuns la destinație! Totul se uită instantaneu! Clădiri superbe, întreținute, oameni eleganți și extrem de primitori, hotel mai ieftin ca în țară, în buricul Budapestei. Unde mai pui că, din senin, un român -la ei, ungur – la noi (asta mi se pare puțin trist!) se oferă din proprie inițiativă – văzîndu-te că adulmeci pre limba ta un loc în care ai putea să-ți potolești foamea – să te îndrume spre cel mai potrivit loc cu putință, papa ieftin, papa bun!

În Budapesta, ca de altfel în multe alte orașe din țări străine, lucrurile nu sînt mai frumoase sau mai bune ca la noi. Sînt, însă, păstrate, îngrijite, prețuite. Popasul tău preț de cîteva zile acolo va sta cu siguranță, astfel, sub marca acestui tip de ”wow!”.

Am spus ”wow!” pentru ”expoziția” de reclame…

expo

…pentru Operă

opera

…pentru Iancu de Hunedoara din Piața Eroilor

eroi

…pentru părculețul cu lac de lîngă Zoo

parc

…pentru Sinagogă

sinagoga

…pentru feeria de lumini pe care ți-o oferă plimbarea cu bărcuța pe Dunăre

dunare

… pentru tot ceea ce găsești la Citadela, inclusiv în buncăr…

bunc

…pentru Basilica Sf. Ștefan (cel Drept)…

stefan

…pentru Castelul Buda (care, de fapt, e o imensă cetate)…

castle

…pentru pașii de lîngă cabaretul Moulin Rouge…

pasi

…pentru oaza de dragoste pe care o găsești într-un local sau altul…

love

…pentru tot ce vezi, simți și trăiești în Budapesta, preț de trei nopți și patru zile.

buda

Am spus ”wow!” de mai multe ori decît “pîini” am “mîncat” pe drum. Iar asta, pentru obiective mai puține decît toate gropile și kilometrii la un loc! Dacă te țin nervii, suie-te în mașină și mergi să vezi Budapesta. De te țin buzunarele si inima, ia, ma bine, un avion!