Cică de azi, Primăvara chiar vine. Porneşte cu o încălzire uşoară urmată de topirea zăpezii, urmată de ieşirea gândăceilor la suprafaţă, a melcişorilor şi alte drăguţe şi pişcătoare vietăţi, urmată de izbucnirea în râs a mugurilor, urmata de datul în floare al florilor, urmată de făurirea cuiburilor de către rândunici, urmată de instalarea, efectiv, a unei stări generale de euforie şi buna dispoziţie.
Iar de n-o fi așa, nu-i nimic, am pentru tine ceva:
Vremea buna, vremea rea,
hai la mine-n cafenea!
Fluturasi si buburuze
melcisori si-albine zuze
stau la vorbe calde, bune
pufuleti, si fulgi, si-alune,
frisca dulce la cafea,
ia un loc si dumneata!
Să ne facem de cap așadar, cum știm noi mai bine, cu o cafeluță, un cântecel și o urare strașnică de BUNA DIMINEATA, oameni dragi din lumea mare, pofta buna la cafea si pofta de întâmpinat primăvara, sorbind impreuna din ea!
Gâzele cam plictisite
de decorul din grădină
s-au unit, pe asfințite,
că vor nouă disciplină,
că-și doresc chiar cu ardoare
pentru vară, o schimbare.
Doar că… au și inhibiții:
nu sunt bani de investiții!
Ce să facă, cum s-o dreagă,
s-au sfădit și sfătuit
gâzele, o noapte întreagă.
Și-înc-o zi și-un asfințit,
s-au certat, s-au împăcat,
au și plâns, s-au și pupat
și-au spus vrute și nevrute
dar nu s-au lăsat bătute:
Din albastre floricele
de prin tufe de cicoare
si-au croit pe loc umbrele
sa le apere de soare,
iar din muguri din crenguțe
-le-a venit idee nouă! –
au zidit trei piscinuțe
să se scalde-n stropi de rouă.
Pentru gâze-bunicuțe
au montat frunze-băncuțe,
iar din flori de păpădii,
leagăne pentru copii.
Domnii n-au fost mai prejos
și, din ”Zona Mușețel”
și-au croit pistă de cross,
până-n ”Zona Pătrunjel”.
Astfel, preț de-o săptămână,
doar cu ce-aveau la-ndemână
gâzele au intrat în vară
fără-a banilor povară.
Și-n trei timpi și o mișcare
au schimbat grădinii fața
și cu firma de intrare:
Societatea ”Tu-ți faci viața!”
Sîmbătă, pe 5 martie 2011, după cum cei mai mulți dintre voi știți deja, am avut lansarea primului meu volum de versuri. ”La un pahar de rouă” se numește și este unul dedicat copiilor mici și mari, născuți sau nenăscuți încă. Poezioarele mi-au fost inspirate de desenele care le însoțesc în unele cazuri, iar în altele, ele mi-au fost sursă de inspirație pentru desene. Atît poeziile, însă, cît și desenele au ca sursă unică de inspirație ceea ce mă înconjoară și mă bucură cel mai mult pe lumea asta, adică exact ”copiii mici și mari, născuți sau nenăscuți încă”…
Visam – cu atît mai mult, aprecierile celor din jur m-au încurajat în visare – să le văd, într-o bună zi, publicate, prin aceasta simțind că îmi îndeplinesc una din menirile cu care voi fi fost trimisă pe pămînt. Nu sînt o persoană cu ambiție, de aceea poate, visul, încet, încet, l-am pus deoparte, transformîndu-l în doar simpla mea evadare dintr-o lume în care, uneori, abjectul primează. În momentele în care ajung, voluntar sau nu, pe culmile dezgustului, dezamăgirii, umilinței sau deznădejdii, îmi las visele să se dezlănțuiască, desenez și compun versuri…
În urmă cu o lună și un pic, mai exact pe 31 ianuarie, sună telefonul. Cosmin mă invita la o (nouă) lansare de carte a mamei lui. ”Vin, sigur că vin, îmi face plăcere deosebită!”,i-am spus, iar el, prin telefon, continuă: ”Dar tu cînd ai de gînd să publici?”. ”N-am bani pentru asta!”, i-am răspuns sec. Răspunsul a venit de la capătul firului, aproape brutal: ”Tu chiar ai senzația că toți cei care publică au bani?”. M-a bușit instantaneu plînsul, conștiezindu-mi ignoranța, în continuare însă, incapabilă să văd cui să mă adresez sau ce ar trebui să fac pentru a publica o carte. S-a lăsat seara, iar eu, cu un gînd amar dat de propria-mi neputință, dar cu sufletul deschis că voi lua o gură de aer proaspăt participînd la lansare, am pornit-o spre Muzeu. Acolo unde, viața mea avea să fie schimbată… Otilia, prezentă la lansare, mi-a spus, tot legat de visul meu: ”Iubita, nu-ți trebuie bani pentru a-ți împlini un vis. Trebuie doar să cunoști oamenii potriviți! Mîine dimineață, la opt, te așteptăm la o cafea”. M-a bușit, din nou, plînsul.
În mai puțin de o lună, am realizat cîtă dreptate aveau. În mai puțin de o lună, cu sprijinul lor și al multor alți “oameni potriviți”-prieteni de peste tot, “La un pahar de rouă” a devenit realitate pe 5 martie. Peste o sută de persoane au venit la lansarea lui, copleșindu-mă, pur și simplu.
Poate ar fi trebuit să am un alt discurs atunci. Probabil, din evocările mele, i-am uitat verbal, nu însă și sufletește, pe cei care au reușit să-mi scoată din sertar, la propriu, visul, pentru a mi-l transforma în realitate. Otilia Lupu și Cosmin Ștefan sau dacă vreți, Otilia de la Grafit Invest (Editura Grafit) și Cosmin de la The Stage Bacău. Fără cei doi oameni deosebiți din viața mea, care ”separat dar împreună” s-au mobilizat pentru mine, ”La un pahar de rouă” ar fi fost, probabil, încă multă vreme, un vis amînat.
De aceea, le mulțumesc aici și acum, așa cum simt, spunînd tuturor această poveste. Cu mențiunea că nu-i voi ”ierta” niciodată, nici pe ei, nici pe cei ceilalți peste o sută de minunați din viața mea, pentru emoțiile care, pe 5 martie, au pus stăpînire pe mine, pînă la a omite să le mulțumesc cum se cuvine, atunci, pentru tot.
”Șterge-ți ochii, treci la joacă
nu mai fi așa posacă
n-o mai fă pe îmbufnata
că, oricum, Vara e gata!”-
mă îmbie Toamna-n geam…
”Și-am deschis la Tobogan!
iar eu știu cît vrei călare,
pe frunze-alunecătoare!
Ai de gînd să te codești?
Tai bilet, să-mi și plătești!
Și de nu te miști odată,
zău, mă scutur toată, toată!”
Într-o seară – să vă spun!
sub o floare de căpșun,
se-adunară trei cochete
(fete mari, făr’ verighete!),
la o bârfă. Ca-ntre fete!
După-o lungă zi de trudă
era “musai” să se-audă
evident, și să mai vadă
care-i mersul în Livadă:
“Auzi, tu?, începu prima duducă,
o Albină cam năucă–
cică, Roza, asta mică,
mai la toamnă, se mărită!
Da’ pe cin’ ia de bărbat
iaca, încă n-am aflat!”
“Cum tu să nu știi chiar asta!-
spuse repede, albastra,
eleganta Libelulă–
parcă ai căzut din lună!
Lumea știe-ntr-o suflare
ca bărba’su nu-i tot floare!”
“Și-asta nu ar fi nimica –
se băgă iute, Furnica,
cea de-a treia sub căpșună.
Să vă spun una mai bună,
numa’ suflul să vă țină:
e și din altă Grădină!”
“Cum, e cetățean străin?
Doamne, stai că nu-mi revin!”
-se căina, nevoie mare
prima gâză -fata mare-
“Hai, spuneti-mi că e tot,
altfel, cred că e complot!”
“Ba, nu e complot defel,
toți, ca mine, știu la fel
și mai mult, soro, să mor!
E Greier la… Conservator!”-
adânci rana, prin sare, Libelula cârtitoare.
Cele noi fiind aflate,
jale mare-ntre surate
s-a pornit și, noaptea-ntreagă,
numa’ bocete-n Livadă
că… ”cu ce-am greșit noi, frate,
de-am rămas nemăritate?”
Până-n zori! Când, amețită,
de nesomn, o floricică –
de căpșun, să vă mai spun?-
le-a “trezit”, cu stropi de rouă:
“Ia sa vă zic eu vreo două,
Poate-ați fi gasit iubirea
de v-ați fi știut menirea
și, în loc de bârfă proastă
vă vedeați de traista voastră!…”