Pe strada aceasta pe care locuiesc eu, din cartierul acesta, din acest oraş găzduit de această ţară, numite toate, strada, cartierul, oraşul şi ţara “oarecare”, betoanele veghează la buna ordine a lucrurilor. Zidurile cumpără oameni. Îşi pun termopane, uşi metalice cu cinci apărători, acoperiş de ţiglă, îşi montează centrale, se boiesc cu roşu, în verde, cu galben şi-albastru strident şi ies la strada mare. “Pe oamenii aceştia îi cumpăram, zic ziduri, sunt oameni de vânzare, ne ocupăm cu ei, le dăm, pentru avere, din colţ în colţ, ideea de mişcare“.

Şi-n tot acest timp în care zidurile se ocupă de bunul mers al lucrurilor de pe-o stradă oarecare, dintr-un oarecare cartier găzduit de-o ţară oarecare, din firul ierbii, privindu-i pe oameni în sus, râd în hohot, fascinate, furnici fără avere, în reală mişcare.