Tag Archives: Teatrul Municipal Bacovia

Despre Zgomot. Fără Patimă. Din Iubire. Bacău Fest Monodrame 2019

Leave a reply

Ah, și dacă v-am greșit cu ceva, vă rog să mă iertați!

Mă aflu în zorii zilei precedate de încheierea a încă unei ediții a Festivalului Internațional al Recitalurilor Dramatice, Bacău Fest Mondorame, organizat de Teatrul Municipal Bacovia. A XXV-a ediție. Fără zgomot pe seama numărului și da, poate că e mai bine că-i așa, cum s-a exprimat și actualul manager al instituției, actrița Eliza Noemi Judeu, în sensul că ”dacă ar fi fost cu fast, ar fi însemnat că festivalul a luat sfârșit, ori așa, va continua”. Să dea Dumnezeu!

Mi-e greu să scriu. Și nu știu, iar, de unde să încep și cum să sfârșesc gândurile astea și nici cum să le încheg.

Așa că plec de la… zgomot, dacă tot m-a izbit (și lipsa zgomotului izbește, nu-i așa?) și am să dau gândului cuvânt, cu riscul de a nu mă face (poate, din nou) înțeleasă (știți voi, dacă m-aș putea întorce pe dos, dacă aș putea să aduc interiorul trupului la exterior, abia atunci aș avea convingerea că s-ar putea vedea și înțelege exact ceea ce simt și vreau să spun…). Că nici zgomotul nu are doar UN sens, dar dacă ar avea, oh, dacă zgomoul ar avea UN SINGUR sens, ce-ar spune el despre Auzul tău? La fel cum, dacă privirea ar avea un singur sens, ce-ar spune ea despre Văzul tău? La fel cum, la fel cum…

Dar conceptele nu au doar un sens. Din fericire sau din păcate, și aceasta cred că e o chestiune de alegere și asumare, mai mult decât de interpretare.

Nici mie nu mi-a lipsit zgomotul ca fast. Nu numărul ne dă relevanță, deși spune și el ceva (despre prezentul continuu, de exemplu, despre rădăcină, continuitate). Ci ceea ce, concret, în fapt, se petrece în jurul nostru.

Or, publicul băcăuan a lipsit aproape cu desăvârșire. Spre deosebire de alți ani. Și nu, nu, nu e o remarcă a mea, subiectivă. Cu atât mai puțin răutăcioasă. Ci o realitate constatată de înșiși regizorii, actorii, criticii, teatrologii invitați, unii dintre ei aflați pentru a nu știu câta oară la acest minunat eveniment. Și mărturisită. Cu semn de întrebare… ”Niciodată golul n-a sunat mai tare…”.

Ne-am întrebat unii dintre noi sau poate toți, de ce? Pentru că n-a fost mereu așa. Și am rămas cu întrebarea. Pentru că nici răspunsul nu poate fi doar unul, precum Sensul ființării și lucrurilor nu e doar unul. Și nu doar că am rămas cu întrebarea (care doare), dar aceasta a născut și altele.

*E dezinteresat publicul de teatru? Nu, nu e. Prezența acestuia la festival din anii precedenți infirmă dezinteresul.

*Sunt tinerii preocupați cu altceva? Nu. Prezența acestora în număr copleșitor, la ediții anterioare, o infirmă. La fel, ID Fest, festivalul tinerilor despre care tocmai am aflat că va avea loc pentru a nu știu câta oară în acest an…

*Au fost spectacolele și numele din recitalurile extraordinare de calitate îndoielnică? Despre ce vorbim sau despre cine? Maia Morgenstern, Rodica Mandache, Alexandru Repan, Marcel Iureș, Florin Piersic Jr să nu mai atragă? Exclus. Iar prezența copleșitoare a publicului la spectacolele lor din Bacău care au tot avut loc pe parcursul anilor infirmă și această ipoteză.

Cît despre ”nivelul scăzut” al recitalurilor din concurs… Întotdeauna s-a putut vedea, ca într-un concurs, evident, și calitate și doar… prestație. Au fost, în acest an, câteva recitaluri absolut minunate. Și chiar dacă n-ar fi fost, îmi permit să cred că nu ăsta a fost motivul ”lipsei de zgomot” din partea publicului. Nu poți stabili înainte de a vedea un spectacol că e prost sau bun, nu-i așa?…

*Au fost prețurile mari? Nu. Ca de fiecare dată, participarea publicului la recitalurile din concurs a fost liberă. Iar prețurile la recitalurile extraordinare nu au fost de natură să țină publicul deoparte. A se revedea mai sus…

*N-a fost mediatizare? Hmmm… Nici despre asta nu se poate vorbi hotărât în DA sau NU.

*N-a fost atractiv programul? Nu. Nici vorbă. Au fost ateliere și laboratoare, colocvii, lansări de carte, nume grele din lumea Teatrului, regizori, actori, critici, toți cu disponibilitate de a sta de vorbă cu Tine, spectatorul. Cu disponibilitate și apăsare, da, apăsare, mi-au mărturisit-o, că n-au avut cui vorbi… Iar despre actorii Teatrului Municipal Bacovia ce să spun? Că nu-i (mai) iubește publicul? NU. Un NU CATEGORIC. Publicul îi iubește și are nevoie de ei. Iar faptul că la reprezentația lor (EXCEPȚIONALĂ) ”Trei surori” (Cehov) născută în urma experimentului laborator, prezența publicului a fost ceva mai numeroasă, aplauzele în picioare, florile primite, îmbrățișările, au demonstrat-o.

Și-atunci? Atunci ce s-a întâmplat? Că CEVA s-a întâmplat. Și se întâmplă de ceva vreme… O ruptură între Teatru/Festival, ca instituție și Public s-a produs. O ruptură, de altfel, între Bacău și băcăuani. Că vrem sau nu să o recunoaștem, ea ESTE. Și doare.

Și da, mie, spectatorul mi-au lipsit mai mult ca oricând, în aceste zile, prietenii preț de un spectacol, da, da, acei trecători prin viața ta cu care, preț de un eveniment anume și atât pe an, să tai în carne vie nu pe cel pe care tocmai l-ai urmărit, că alții au menirea asta, și-apoi, noi, prietenii așa, preț de-un festival, o bere, o apă, o cafea, ne vom fi asumat oricum o singură calitate, pe aceea de simplu spectatori, fără pretenții de vreo specialitate.

Să tăiem în carne vie, spuneam, stările noastre, bucuria și/sau lacrima provocate de cineva, prin interpretarea sa sau de ceva din afara lui, poate mesaj sau altceva.

Nu e nostalgie. E doar o lipsă pe care, în orașul ăsta (nu știu cum o fi prin alte părți), o simți cu fiecare zi tot mai acut, tot mai adânc. Și e imposibil să nu te întrebi cui aparții în afară de tine. Și ce e aceea o Cetate. Și e dureros răspunsul care-ți vine instinctual. Pentru că știi, știi foarte bine că prietenii tăi preț de-un eveniment o dată-n an ar vrea, ar vrea să fie cu tine întru a-și diseca propriile stări, dar mai ales o stare a ta.

Dar chiar și așa, cu lipsa asta, cu întrebările astea, cu durerea asta, m-am lăsat Uimită. Și-s Fericită că am cunoscut Oameni înainte de a-i cunoaște ca profesioniști. Și că prin ei, am noi întrebări la care să caut răspuns. Și-s fericită că știu că oricare ar fi răspunsul, în mine e ascuns.

Și-i spun răspunsului, precum Alexandru Repan și-a încheiat mărturisirile din acest festival, IUBIRE. Că nici Iubirea nu are doar un sens, dar dacă ar avea, ce sens ți-ar da ea Ție?

Mulțumesc în mod special membrilor juriului din acest an, criticul de teatru Oltița Cîntec, regizorului Radu Nica și actorului Bács Miklós pentru toată disponibilitatea de a-mi răspunde întrebărilor legate de arta spectacolului, actorie, critică, regie.

Mulțumesc, de asemenea, tuturor actorilor cu care am interacționat, pentru sclipici. Mi-ati fost Licurici! MULȚUMESC! 🙂

ANA BLANDIANA: Democrația nu înseamnă zece proști mai importanți decât un deștept sau zece hoți mai importanți decât un om cinstit

Leave a reply

ANA BLANDIANA:

Imperfectiunea democrației constă în faptul că majoritatea celor care o practică nu sunt pregătiți pentru ea. Ei au obținut dreptul de a alege, dar nu și știința de a alege în condițiile în care profesioniștii demagogiei fac tot ce pot pentru a-i împiedica să deosebească Binele de Rău, travestindu-le unul în altul (…)

Confuzia indusă sau nu de interese vinovate nu se petrece doar între Bine și Rău, ci, de exemplu, și între prostie și rea-credință. Niciodată, privind personajele care locuiesc peisajul politic al țării și al lumii, nu am știut dacă prostia sau reaua credință sunt prioritare, dacă felul în care distrug în loc să construiască și degradează tot ce ating, dovedește existența unui plan diabolic sau doar o jalnică incapacitate de a gândi un plan. În cazul nostru, prostia și răutatea se confundă simplu și pe înțeles cu egoismul și nepăsarea dusă până la crimă față de ceilalți.

Dar cum se poate explica faptul că o bună parte a populației – vedeți tinerii – nu se duc la vot, deși ei în mod evident urmează să fie beneficiarii sau victimele rezultatelor lui? Pentru că, de data aceasta, este vorba despre o nepăsare nu față de ceilalți, ci față de ei înșiși, față de propriul lor destin căruia îi opun o violentă și iresponsabilă formă de prostie izvorâtă din incapacitatea de a deosebi binele de rău. Ei renunță cu inconștiență sau, și mai grav, cu indiferență, la partea lor de putere sau de gândire care ar putea influența lucrurile, rămânând spectatori ai unui război în care nu le pasă că li se hotărăște soarta. Dacă sunt în stare să înțeleagă că este vorba despre un război…

Dar nu cumva nepăsarea se transformă în unitate de măsură a confuziei tocmai din cauza renunțării la a mai deosebi binele de rău după ce în atâtea rânduri au fost cu bună-credință și în mod catastrofal confundate? Poate că da, dar aceasta nu este o scuză, este cel mult o explicație.

Democrația nu înseamnă zece proști mai importanți decât un deștept sau zece hoți mai importanți decât un om cinstit. Democrația este valoarea supremă doar în măsura în care se exercită în sprijinul statului de drept. Statul de drept este construcția, fagurele în care se toarnă mierea democrației care, altfel, se împrăștie și se strică. O democrație care se opune statului de drept își pierde substanța și devine falsă, simplul rezultat al unei manipulări. Pentru că, asemenea libertății, democrația poate deveni toxică dacă este pusă în slujba răului. Dar tot ea este singura forță care poate duce popoarele înainte atunci când este lăsată să funcționeze corect, în numele Adevărului, al Dreptății, al Libertății și al Iubirii.

************************************************************************

Am asistat miercuri, 27 iunie, la Teatrul Municipal Bacovia la un dureros (altfel cum?) “Exercitiu de exorcizare” în anul Centenarului, propus de scriitoarea Ana Blandiana.

Pãcat cã cei cãrora le era adresat, pe de o parte, îl vor folosi în sensul continuãrii producerii de confuzie între Bine si Rãu în scopul travestirii Binelui în Rãu si invers, iar pe de altã parte, prea multi dintre destinatari au lipsit (prea putini tineri, mult prea putini). Oricum, o gurã de aer prilejuitã de Gala Bibliotecii Judetene ”Costache Sturdza” din Bacău, la 125 de ani de existenta, felicitãri organizatorilor!

Verde ca Pepenele și cele șapte mioare

Leave a reply

Și mă gândesc că nu întâmplător, chiar de Sf. Nicolae, am primit vestea că POVESTEA mea merge mai departe, prinsă cu Dragoste într-o carte…

Și n-am cuvinte iar și voi n-aveți habar ce-nseamnă asta pentru mine! Un nou prunc al sufletului meu, de săptămâna viitoare, iese din tipare. Un prunc la care nașa mare, ca ilustratoare, este Erika Marton, iar nașa cu ”fașa” este Claudia Clinc, Colorex Paints Iași! Nașa Mare întru editare – CASA DE PARIURI LITERARE. <3

POVESTEA…

V-am obișnuit cu poezii pentru suflete de copii, ”Verde ca Pepenele” nu e însă, poezie. E… exact așa cum scrie-n carte, o ”poveste dintr-o țară NU îndepărtată, ci IMAGINATĂ, dar tot atât de ADEVĂRATĂ pe cât ochii, mintea și inima voastră vor să o vadă, s-o priceapă și s-o ducă mai departe…”.

Verde ca Pepenele s-a născut într-o seară, imediat după ce Elisa mea m-a rugat să-i spun o poveste nouă. Am dat frâu liber imaginației și… a ieșit ce a ieșit, o poveste nescrisă, spusă într-o seară.

Peste câteva zile, am primit propunerea minunată de a încerca să scriu, pentru copiii de la Atelierul Masca, prof. coord. actor Stefan Alexiu, o piesă pe care ucenicii să o pună în scenă. Povestea, doar spusă într-o seară până atunci, a devenit scrisă și, la scurt timp, jucată chiar de copii, pe scena Teatrului Municipal Bacovia din Bacău.

Peste alte câteva zile, împărtășeam prietenei mele dragi, scenografa Erika Márton, visul de a vedea tipărită piesa de teatru, cu ilustrația ei…

Erika Márton este scenograf, grafician, absolvent al Facultății de Arte Plastice și Decorative Cluj-Napoca,secția grafică. A absolvit, de asemenea, Facultatea de Arte Târgu Mureș, secția scenografie. Are
în palmares colaborări cu mari regizori, printre care Radu Afrim, Sorin Militaru, Botond Nagy, Albu
István etc.

Peste câteva zile, Cristian Cosma, de la Casa de Pariuri Literare, descoperă piesa și-mi spune ”trebuie să vadă tiparul”…

Peste câteva zile, draga mea Claudia Clinc, în calitate de reprezentant al societății Colorex Paints din Iași, descoperă că ”Verde ca Pepenele” e musai să apară, iar pentru asta, mi-a venit în întâmpinare cu o sponsorizare.
Peste câteva zile, ”Verde ca Pepenele”, încercarea mea în zona dramaturgiei, iese din tipare…

”Verde ca Pepenele” a crescut din ”peste câteva zile”, într-un an, exact așa cum crește un fecior doar în poveste…

Și de v-o fi cu drag și de veți dori un volum pentru voi, pentru copiii care sunt prin preajmă și pentru copiii din voi, nu ezitați să mă contactați. 🙂

Despre culori în Țara Orbilor

Leave a reply

Dupã un spectacol ca “Țara lui Gufi”, noua productie a Teatrului Municipal Bacovia, dupã Matei Visniec, regia Tapasztó Ernő, ai, de bunã seamã, mult de rumegat, proces îndelungat de digestie.

Ce sã spun? Probabil cã unii nu-l vor digera, câtiva dintre noi, însã, ne vom bucura de ochii nostri, de urechile noastre, de simturile noastre toate mai intens cu fiecare zi, cu fiecare constientizare a culorii, a sunetului, gustului, mirosului, atingerii. Aveam nevoie eu, personal, de un asemenea spectacol. Se cunoaste mâna regizorului, scenografia este grozavã, jocul actorilor – foarte bun, foarte bun, muzica- piesa perfectã de puzzle.

Subiectiv, desigur. Si tot subiectiv, au excelat în roluri Matei Bogdan, Ana Adelaida Perjoiu, Andreea Darie si Firuţa Apetrei!

Felicitãri din suflet, tuturor!

Un spectacol pe care îl recomand cu mare, mare drag! 🙂

 

Țara lui Gufi

adaptare după Matei Vișniec

DISTRIBUȚIE:
Iola – ANDREEA DARIE
Robderouă – ANA ADELAIDA PERJOIU
Gufi – EDUARD BURGHELEA/BOGDAN MATEI
Zeno – ELIZA NOEMI JUDEU
Bubi – FLORINA GĂZDARU
Marțafița – CORINA GORANDA
Țonțonel – MINODORA BROSCOI
Gârneață – DANIELA VRÂNCEANU
Firfirică – ANCA BUCȘĂ
Lulu – FIRUȚA APETREI
Macabril – MARLENE DUDUMAN
Stăjer – ALINA SIMIONESCU
Curtean – NINA IONESCU

Regia: Tapasztó Ernő
Asistent de regie: Alexandra Gîtlan
Dramaturg/Consilier artistic: LAJOS NÓTÀROS
Coregraf: FARKAS TAMAS
Scenografie: Tapasztó Ernő
Costume: PAPPJANÓ
Light Design: IOAN HORGA
Muzica Mihai Bălan

Amphitrion ’38: Zeii au co(î)nvins!

1 Reply

După premierele stagiunii 2015-2016, ”Ich bin Ofelia”, ”Moara cu Noroc”, ”Prenumele” și ”Omul care a văzut moartea” – de departe cele mai bune producții ”pe bandă rulantă” după mulți ani! – , deschiderea oficială a stagiunii 2016-2017, la debut de noiembrie 2016, a Teatrului Municipal Bacovia – Secția Dramă, prin spectacolul ”Amphitrion ’38” vine să confirme că drumul spre inima publicului nu se face fără travaliu. Unul cu atât mai mare și mai dureros cu cât, în timp, dintr-un cumul de factori, încrederea spectatorului iubitor, de altfel, de teatru, a fost puternic zdruncinată. Toate spectacolele sus-menționate au darul de a readuce publicul în sală. Iar după ”Amphitrion ’38”, sentimentul care te va bântui odată ce vei fi ieșit din sala de spectacol este că, da, Zeii lucrează! E nevoie doar de (dar ce încărcătură în acest DOAR), SIMULTAN: text bun, regie bună, muzică, scenografie, tehnică, joc. În două cuvinte, viziune și echipă. La Teatrul Municipal Bacovia, Viziunea este. La echipă, de fapt la reînchegarea, din marea Echipă, a echipei de actori mai trebuie, însă, lucrat.

amfitrion

Ce pot spune EU despre ”Amphitrion ’38”?

SIMULTAN, excepțional: text (Jean Giraudoux), traducere (Doru Mareș), regie și adaptare (Horia Suru), scenografie (Cristian Marin), coregrafie (Spohie D), asistență regie (Alina Simionescu) și echipă tehnică.

Distribuție foarte bună, dar… echipă încă ne(re)închegată: Ana Adelaida Perjoiu (Alcmena), Bogdan Matei (Jupiter), Dumitru Rusu (Amphitrion), Ștefan Alexiu (Mercur), Viorel Baltag (Sosia), Florin Zăncescu (Gornistul), Ștefan Ionescu (Războinicul), Florina Găzdaru (Leda), Corina Goranda (Eclise), Nela Zare (Ecoul/Vocea cerească), Daria Coșa (Hercule/Umbra lui Dumnezeu), Maria Caba (Umbra Alcmenei), Ana Săndulache (Umbra lui Amphitrion).

Joc excepțional: Bogdan Matei, Ștefan Alexiu, Florin Zăncescu, Viorel Baltag, Corina Goranda.

Joc foarte bun: restul.

Mai trebuie DOAR niște… chimie. Pentru a se ajunge la un TOT SIMULTAN.

Mergeți la Teatrul Municipal Bacovia. Veți recunoaște, oricât de sceptici ați fi, că… Zeii lucrează întru totul simultan. 🙂

FOTO: Marian Adochiței

FOC

Leave a reply
From Muzele sustin!

Nu mi-am găsit cuvinte potrivite pentru a descrie la cald- cum se spune – ceea ce am trăit duminică seară, 15 noiembrie, la Teatrul Municipal Bacovia, o scenă pe care actorii Vali Braniște (Teatru de Cartier) și Neagu Alina Vasilica au oferit, in memoriam Colectiv, piesa FOC. Nu am găsit cuvinte pentru că le-am topit în emoții, aplauze și lacrimi.

Piesa a fost scrisă de Vali cu doar câteva zile înainte de a și fi pusă în scenă, iar prea puținul timp avut la îndemână de către cei doi actori pentru a învăța tot textul n-a făcut decât să facă piesa și mai ”adevărată”. Pentru trei sferturi de oră, a fost regie, un sfert de oră – lectură publică. Eu nici n-aș învăța textul, aș lăsa spectacolul exact așa, exact, exact așa. Pentru că ”exact așa” ne izbește printr-un mesaj puternic, foarte puternic: ”prea puțin timp”…

O ironie despre dezechilibrului sufletesc, cultural, economic, social, politic în care de ani ne aflăm – asta este spectacolul FOC. Și multă durere. Ne grăbim să cădem dintr-o extremă în alta, extreme ale furiei, urii și patimii, uitând că avem prea puțin timp la îndemână. Un timp pe care l-am putea trăi în iubire unii față de alții.

Valentin Braniște și Alina Vasilica Neagu nu au vrut aplauze. Nu s-au întors pe scenă odată ieșiți, lăsând o sală plină în picioare, în aplauze udate la propriu de lacrimi pentru EI. Pentru noi, Colectiv…

O colecție superbă de fotografii din cadrul spectacolului poate fi văzută la ALIN LEANCĂ

If you’re going to Bacău, be sure to…

4 Replies
From Muze peste tot

Acum vreo 20 de ani îmi trăiam adolescența cu prietenii ”La Paralele”, locul magic din Parcul Mare, ne adunam și din ghitare construiam sensuri pentru ”a fi”, iar printre toate sensurile, un sens anume al meu era ”să trăiesc o zi hippie”. Desigur, acum 20 de ani, aveam doar bănuieli despre ce înseamnă a fi hippie, poate că erau, însă, cele mai curate adevăruri despre ”a fi hippie” ascunse printre toate acele bănuieli. Pereții camerei îmi erau tapetați cu batice flower-power, iar pe geaca de blugi sora mea scrisese: Help In Producing Peaceful Individual Existence. HIPPIE. Iar tata, din când în când, cu zâmbet blând, fără nici un fel de dojană, intra în cameră și-mi spunea, după ce admira pereții: ”Hippie. Frumos. Ai grijă să iei din hippie doar ce e bun!”. Atât și ușa se închidea în urma lui.

Am înțeles mai târziu ceea ce era de înțeles. Dincolo de context, de istorie, de pretext.

După 20 de ani, ”să trăiesc o zi hippie” nu mai este, așadar, un deziderat. E o realitate a mea născută din buna intuiție pe care am avut-o încă din adolescență, legată de sensul ”hippie”. Nu mai am bănuieli. Trăiesc hippie în fiecare zi.

From Parteneriate cu Muze Colorate

Iar între 1 și 16 august 2015, îmi pun flori în păr, ie lungă și sandale, la fel ca-n fiecare zi, și mă duc la Theaterstock! Prima ediție! Mi-e inima ghem de emoție. Îmi iau bilet de vacanță în propriul meu oraș! În propria mea casă!

Și-i mulțumesc pentru asta Ancăi Sigartău. Care a îndrăznit să vină ca manager al Teatrului Municipal Bacovia și să tulbure atât de… hippie, liniștea urbei, prin inițierea și organizarea Festivalului Theaterstock, ”Woodstock-ul lumii teatreale românești” cum spune chiar ea:

“Aflat la prima ediţie, festivalul îşi propune să devină un spaţiu al întâlnirii artistice şi al exprimării libere, un spaţiu care valorizează calitatea indiferent de zonă, un spaţiu care reuneşte zona teatrală de stat, cu segmentul independent şi iniţiativa privată, cu arta stradală şi muzica. Este un festival orientat către public, pe care ni-l dorim în număr cât mai mare şi pe care cu siguranţă îl vom avea alături. Este un festival a cărui temă – umbrelă de anul acesta este “We are one”, în ideea în care cred cu tărie că toţi, indiferent de zona artistică din care provenim sau în care activăm, slujim frumosului şi suntem, în ultimă instanţă, modelatori de suflete. Cred în misiunea formatoare a actului artistic în general şi a teatrului în particular, cred că într-o societate aflată în continuă dinamică şi cu un sistem al valorilor zdruncinat cultura este cea care face diferenţa. Cred în puterea civilizatoare a artei, indiferent de forma ei de exprimare şi cred că teatrul este punct de plecare şi de permanentă raportare pentru orice comunitate. THEATERSTOCK a plecat de la ideea de liberă exprimare, de la ideea de a încuraja manifestarea artistică în diferitele ei forme. De aceea la acest festival aducem laolaltă teatre naţionale, companii de stradă, companii independente, artişti plastici, muzicieni, scriitori, toţi slujind împreună publicul. Public pe care îl invit cu drag şi pe care îl aştept, să ne bucurăm, suflet lângă suflet, de minunatele spectacole găzduite de festival”.

Theaterstock înseamnă peste 300 de ore de spectacol, 94 de companii invitate, peste 1600 de artişti din Franţa, Spania, Germania, Italia, Marea Britanie, Canada, Ungaria, Serbia, Israel, Portugalia, Belgia, Olanda, Republica Moldova şi Romania, 137 de producţii, 23 de spaţii de manifestare artistică și nu doar. Înseamnă trăiri din cele mai profunde date de spectacole de teatru ale momentului, de concerte de muzică clasică, rock, fado, spectacole de flamenco şi world-music. Înseamnă Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Naţional Cluj, Teatrul Naţional Timişoara, Teatrul German de Stat, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Bulandra, Teatrul Metropolis, Teatrul Elisabeta, peste 50 de companii din zona independentă, companiile internaţionale Compagnie Off, Les Commandos Percu, Deabru Beltzak, Concha Jareno, Compagnie Bilbobasso, Theater Tol, Amanitas Fire Theater, DivadloTeatr, V.O.S.A, Il Posto, Antagon Theater Aktion, Cie Karnavires, Grotest Maru, De factor, Long Vehicle Circus, Barcelona Gypsy Kletzmer Orchestra.

Așa că… If you’re come to… Bacău, be sure to wear some flowers in your hair…

Despre o speranță în Teatru

Leave a reply

Și au fost Zilele Porților Deschise la Teatrul Municipal Bacovia și au fost 12 spectacole în patru zile și a fost puhoi de lume și aplauze multe au fost și flori, au mai fost și cârcoteli și chestionare cu răspunsuri pertinente și niște oameni recunoscuți în lumea teatrului au fost și multă emoție, multă, multă emoție, iar peste toate, o speranță s-a lăsat. În Teatrul Bacovia, odată cu preluarea manageriatului instituției de către actrița Anca Sigartău, pare că, în sfârșit, ceva în mod real frumos se va petrece.

From Parteneriate cu Muze Colorate

”Slavă Domnului că Zilele Porților Deschise s-au întâmplat, că oamenii au venit, că publicul a umplut la refuz sălile! Publicul a urmărit foarte frumos spectacolele, inclusiv pe cele mai puțin convenționale. Am cunoscut aici, în Bacău, acasă, un public cu dragoste pentru teatru. Și vreau să cred că, prin ceea ce va urma, publicul își va arăta dragostea mai departe. Și am văzut TRUPA! Și am fost emoționată să văd oamenii cum funcționează pe scenă și în afara ei. Ceea ce s-a întâmplat este cu mult peste așteptările mele. Am găsit aici o TRUPĂ, iar pentru mine, acesta a fost un cadou”. Sunt cuvintele Ancăi Sigartău spuse în cadrul unei conferințe de presă, duminică, 10 mai, în Sala Studio a Teatrului. Cuvinte pe care le-am găsit sincere pentru că AM FOST și la spectacole și la conferință. Cu mâna pe inimă vă spun, cuvintele Ancăi Sigartău au fost sincere.

Ca și cele ale invitaților ei, oameni cunoscuți în lumea teatrului și actoriei. Și când spun asta, spun regizori, muzicologi, critici. Adi Tamaș (regizor, Teatrul Tineretului Piatra Neamț), Manuela Cara (muzicolog), Puiu Șerban (regizor, profesor UNATC), Andrei Munteanu (regizor, Teatrul Evreiesc de Stat), Marius Gâlea (actor, regizor, profesor UNATC)

”Am văzut toate spectacolele din aceste zile. Am fost realmente surprins și nu am nici un interes să mint. Recunosc, am venit aici pentru că Anca mi-e prietenă și m-a rugat. Am fost sceptic. Am găsit însă, o trupă foarte interesantă, cu multă energie și am descoperit că se poate lucra foarte bine cu ei, cu actorii. M-a impresionat tare publicul. Un public cu răbdare, care știe să asculte, iar modul în care au reacționat spectatorii demonstrează că aici este iubire pentru teatru. În oarșele mai mari, publicul nu mai are răbdare… De asemenea, am remarcat oamenii din spatele scenei. Tehnicul! Am descoperit cu bucurie un serviciu tehnic foarte bun, foarte prompt! Premisele sunt foarte bune” – Puiu Șerban, regizor, profesor UNATC.

”O surpriză realmente plăcută!– a spus și Adrian Munteanu, regizor, Teatrul Evreiesc de Stat. Am văzut aici o dorință foarte mare de lucru, o trupă neuniformă, dar foarte interesantă din toate punctele de vedere, cu abilități, o trupă cu care se poate lucra. Am fost impresionat de Valentin Braniște și sper ca această politică de a folosi oamenii să continue. Degeaba suntem talentați dacă nu suntem cunoscuți!”.

Prezența oamenilor de teatru, în aceste zile, la Teatrul Municipal Bacovia a fost nu pentru a critica și analiza spectacolele. Ci, pentru a cunoaște actorii și echipa în ansamblu. A fost, pentru ei, se pare, revelatoriu…

Și să vedeți numai ce va urma! Musicaluri, teatru de repertoriu școlar, agrement, comedie, dramă. Actorii noștri, cam într-un an, lucrând cu regizorii și oamenii de teatru amintiți mai sus și nu numai, vor fi aplaudați nu doar în urbea noastră. 🙂

Mulțumesc personal Ancăi Sigartău că mi-a pus la îndoială iubirea față de actorii mei. Îi mulțumesc pentru că și-a luat răgazul să-i cunoască. Să-i înțeleagă și să se întrebe, ca mine, simplul spectator, de ce actorii mei și de ce Teatrul meu sunt o necunoscută dincolo de granițele acestui județ. Și-i mulțumesc pentru că a început să-i iubească și să-i crediteze!

A! Să nu uit! ”Cine știe să investească în cultura locală, aduce bani în comunitate!” (Puiu Șerban). 😉

Doișpe ori patru, hai la Teatru!

1 Reply
From De-ale jurnalistilor

Unu, doi și trei și patru,
Hai de 12 ori la Teatru
Gala Star e, de bonton,
Urmată de… Maraton! 🙂

Și iacă poznă, la Teatrul Municipal Bacovia nu suntem lăsați decât să fim! Nu bine s-a dizolvat gustul frumos al lui ”a fi” prin Gala Star, că, iată, alt gust, tot despre ”a fi” ni se prepară. Între 7 și 10 inclusiv mai, pentru prima dată de când știu eu cel puțin, Teatrul Municipal Bacovia își deschide altfel porțile: printr-un maraton de spectacole jucate pe scena acestuia, în regii autohtone, naționale și internaționale, destinate publicului băcăuan de toate vârstele. Mai ales că… intrarea, la toate cele douăsprezece reprezentații este liberă. Frumoasă lecție despre prietenie, nu-i așa? 🙂

Unu, doi și trei și patru
Hai de 12 ori la Teatru
Să privim, cu bucurie,
Teatrul în noua regie!…

From Gala Star 2015

Minunata idee a unui maraton teatral aparține noului manager al Teatrului Municipal Bacovia, actrița Anca Sigartău (pentru care eu am o ANUME îmbrățișare), care ne spune așa: „Vor fi prezenţi în aceste zile în Bacău, la spectacolele noastre, mari regizori ai scenei de teatru, pentru a cunoaşte trupa, în vederea unor viitoare colaborări. De asemenea, invit şi tineri actori din întreaga ţară, pe care îi aşteptăm apoi cu propuneri de proiecte independente. «Ziua Porţilor Deschise la Teatrul Municipal «Bacovia» este un prim pas către un dialog permanent pe care dorim să îl avem cu nume importante ale lumii teatrale româneşti şi internaţionale, cu instituţiile de cultură şi de învăţământ teatral din ţară dar şi cu tinerii actori, care, pe viitor, ar putea face parte din trupa artistică a Teatrului din Bacău şi, bineînţeles, cu publicul nostru”.

From Diverse

Unu, doi și trei și patru
Hai de 12 ori la Teatru!

Vă invit, cu bucurie, să urmărim „Unchiul Vanea”, de Anton Pavlovici Cehov, în regia Luminiţei Ţîcu (Chişinău), „Angajare de clovn”, de Matei Vişniec, în regia lui Gheorghe Balint, “Vârciorova. Carantină”, de Matei Millo și Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija, “Regele mincinoşilor”, un spectacol de Gheorghe Balint, „Opt femei sublime”, de Robert Thomas, în regia lui Dumitru Lazăr Fulga, “Valentine’s Day în familie”, de Sergiu Vâlcu, în regia lui Adrian Găzdaru, “Nora”, de Henrik Ibsen, în regia lui Dumitru Lazăr Fulga, “Piatra din casă”, după Vasile Alecsandri, în regia Firuţei Apetrei, “Călin (povestea modernă)”, de Hannah Wolf şi Horia Suru, după Franz Xaver Kroetz şi Mihai Eminescu, în regia lui Horia Suru, „Prâslea cel voinic… la minte”, după Petre Ispirescu, adaptarea şi regia – Cornelius Pavaloi, „Procesul”, de Franz Kafka, un spectacol de Geirun Ţino (Viena), şi „Nunta lui Figaro”, de Beaumarchais, în regia lui Dumitru Lazăr Fulga!

Programul pe zile, AICI!

Gândurile mele despre Călin, aici.
Gândurile mele despre Regele mincinoșilor, aici.

Lipsurile și lipsirile de la Gala Star

1 Reply
From Gala Star 2015

Am promis (nu, nu am promis ci, mi-am promis) că preț de cinci zile (s-au dovedit a fi și patru nopți) am SĂ FIU la Gala Star. Și… AM FOST.

Tare grele sunt revenirile după. Grele mi-au fost anii trecuți, grele îmi sunt, însutit, anul acesta. A zecea ediție a Festivalului Internațional al Recitalurilor Dramatice – Gala Star One Man Show, manifestare (organizată de Teatrul Municipal Bacovia și Primăria Bacău, co-organizator UNITER) despre care nu se știe cine știe ce în țară, dar pe care noi, parte din locuitorii acestui aparent mort oraș ne-am adjudecat-o (unii fizic, alții doar verbal), s-a încheiat. Și nu oricum ci, pentru prima dată (așa cum am resimțit-o eu), cu speranța că de-abia de acum încolo, Gala Star va trece granițele Bacăului, rămânând a lui, dar inspirând realitate peste ce-i al lui.

Gala Star este o stare. V-am povestit, în cotidianul Deșteptarea (vezi mai jos!), despre asta. V-a povestit și Ionuț Avram, pe a sa Fermă Politică. Au transmis-o, în felul lor, autentic mai mult sau mai puțin, mulți alții, pe rețele de socializare, pe bloguri, în ziare sau, pur și simplu, la cafele, între spectacole.
Este o stare atât de frumoasă și atât de intensă că nu poate fi tradusă prin cuvinte. Dar, trăită de unii pentru prima dată, confirmată! (Îți mulțumesc, Cătălina Chifu, că mi-ai dat, în sfârșit, crezare! 🙂 )

N-am vrut să vorbim (noi, câțiva) despre lipsurile și lipsirile Galei. Nu înseamnă că nu le-am văzut, că nu le-am simțit, că nu ne-au amărât. Le-am ținut însă în ”stand by”, dacă vreți, din egoism, pentru că nu am vrut să ne ieșim din STARE! 🙂

Și din partea mea, în ”stand by” rămân pentru că… tot din egoism. În toată poveste asta, în fond, a fost vorba despre MINE!

Prima mea zi de Gala Star
A doua mea zi de Gala Star
A treia mea zi de Gala Star
A patra mea zi de Gala Star
A cincea mea zi de Gala Star

PREMIILE GALA STAR

(Foto, eu: Florina Găzdaru și Bogdan Matei, gazdele manifestării)