Prietenilor mei, personajelor mele…

PROLOG
Păpuşile, aşa cum le ştiu eu din copilărie, n-au sex. Au “în acea zonă” doar plastic, puţin rotunjit. Interesant, însă, parte dorsală au.
Recunoșteam, în copilărie, păpuşile, după modul în care erau coafate sau îmbrăcate. Se întîmpla uneori însă, să mă contrazic în privinta sexului unei păpuşi cu vreun nebun care zicea altfel decît mine. Argumente, practic, nu aveam nici unul, nici altul. Că, ce-ar deosebi mai bine un el-păpuşă de o ea-păpuşă, dacă nu sexul. Adică organul genital.
Or, păpuşile, aşa cum le ştiu eu din copilărie, n-au sex.

DOR DE NAŞTERE
M-am lepădat de coaja mea de ou în prima zi a primei săptămîni de viaţă. Mi-am spălat trupul cu lapte a doua zi, iar pe seară mi-am propus un vis frumos. Se făcea că a treia zi am muşcat vîntul şi am mîngîiat un strugure. A patra şi a cincea zi, am vînat un fluture. Mi s-au strepezit dinţii, iar mîinile s-au decojit a şasea zi. Remuşcări puternice a şaptea zi. A opta zi a primei mele săptămîni de viaţă m-am întors în coaja mea de ou.

FUGA
Dezordinea din mine a strigat: Hei, ce faci?
Îmi pieptăn degetele ciufulite, am încercat să-mi plămădesc copaci cu scoarţa verde şi frunze maro. Cu unghii prăfuite mi-am curăţat, apoi, ochii şi ceafa.
Şi Viermele din mine a strigat: Hei, şi-acum unde mai pleci?
Mai plec să-mi perii tălpile, s-au ars cînd căutam Oceanul. Băusem prea multă ţărnă şi-mi era sete de sare.
Şi Aberaţia din mine a strigat: Și-acum, acum, unde alergi?
Alerg să-mi culeg dinţii din stînci, am muşcat cu patos din pietre, voiam să-mi simt gura mai dulce. Cu buzele învineţite, am sărutat şi focul, că melcii îmi răciseră limba.
Mai fug, apoi, să-mi culeg mintea şi sandalele din iarbă şi mă întorc acasă!
Gîfîi.

SETEA
M-am ridicat în cele două aripi mergătoare ale mele şi m-am îndreptat spre Stîncă. Auzisem eu de la melci că apa de Stîncă e mai dulce.
Stînca m-a întîmpinat cu un rînjet, era hidoasă Stînca melcilor şi secase şi ea.
„Un flutur’, doar un flutur’ e necesar!”, îmi strigară melcii. „Adu un flutur’ galben şi aşează-l pe Stîncă!”
Setea mea era, însă, mai puternică decît voinţa de-a zări un flutur’.
„De unde să iau eu un flutur’?”
Au secat apele, a secat Stînca, fluturele galben nu mai zboară, melcii urlă.
„Urcă-te, copilă, într-un brad, adu-mi un ac şi înţeapă-mi pîntecul!”, îmi strigă Stînca. „Şi-am să izvorăsc mai limpede ca cerul.”
Mi-am ridicat ochii spre brad, dar bradul rămase nud.
„De unde să-ţi iau eu un ac de brad?”
Setea mea era mai crudă ca oricînd. Îmi ardea carnea, iar funinginea-mi se împrăştia în aer.
„Un deget, taie-ţi un deget…”, şopti, secată, Stînca.
S-a oferit o mătrăguna să mă muşte.
„Dar unde-s mîinile tale?”
„Nu mai am degete, Stînco, Melcilor, mă sfîşie setea! Mai bine, mai bine mă retrag!”, am zis şi setea mea mi-a dat sfîrşitul.
Cu apă dulce, după ce-am murit, am fost stropită.
Izvorîse dintr-o stîncă pe vîrful căreia se aşezase un fluture galben pe antena căruia era un ac de brad pe tulpina căruia stăteau melcii în cochilia cărora atîrna mătrăguna în veninul căreia erau degetele mele.

TAIFAS
Fluturele galben şi melcul melancolic plecară dis-de-dimineaţă să mă colinde. Voiau să-şi bea cafeaua pe tîmplele mele plictisite de prea mult soare şi să mai bîrfească un pic.
Pe tîmpla stîngă, se instalase fluturele, iar pe cea dreaptă, melcul. Spuneau ceva despre o păpădie amorezată de un cal, dar calul voia s-o pască. Şi mai era ceva despre un cărăbuş de s-a grăbit crezînd că-i primăvară şi şi-a luat zborul spre stîncă, dar stînca era acoperită cu greaţă şi nici nu s-a sinchisit de el.
Da, şi mai era şi o poveste cu un copil de floare care, cică, şi-ar fi găsit tatăl spînzurat în brad şi pe maică-sa strîngînd în mînă o cireaşă.
În ăst timp, tîmplele mele zvîcneau îngrozitor.
Pînă cînd, din cer, mi le-a izbit o piatră.
Fluturele melancolic şi melcul gălbejit filosofau, la o cafea, pe nasul unei statuete: “Ai auzit tu, că…”

DESFRÎU
Visase Păpuşa, într-o toamnă, s-ajungă la Stîncă, să-nfulece Înălţimea. Dar drumul era lung, era în noapte, iar ea, distrata, îşi uitase-n zori, caleaşca in livadă.
Şi-a scos şosetele şi a strigat la Sturzul Cântător: „Mă iei în zbor pînă la Stîncă? Vreau să-nfulec Înălţimea, dar am tălpile goale.”
Dar Pasărea era, deja, în lumea caldă.
Şi-a dezbrăcat naiva, cămaşa de noapte şi a început să roage la Melc: „Mă urci în casa ta pînă pe Stîncă? Uite, n-am cămaşă!”
Dar Melcu’ dăduse în melancolie, neimpresionat de forme.
S-a lepădat, nervoasă atunci, de păr, de unghii şi de suflet. Şi a cerşit la Flutur’: „Am capu’ chel, unghiile smulse şi pieptul despicat. Hai, du-mă la Stîncă!”
Dar Fluturul tocmai înghiţea o portocală.
Resemnare:
Îşi păstrase dinţii.
S-a tîrît căpoasa, în toamnă, şi a început să roadă la trotuar.
„Ştii? – mi-a spus – e mai dulce ca Stînca! Da! Da! Mai dulce ca Stînca…”.

MURA
Păpuşa mea cu ochii prea rotunzi şi gura deformată s-a fost făcută odată, uitată într-o grădină.
Mi-a declarat în şoaptă că pleacă să admire lumea la umbra unui rug de mure. Sub mure s-a întîlnit cu-n flutur’ galben şi cu-n melc dreptaci cu care, cică, se mai vazuse o dată, la o barfă, pe o tîmplă plictisită.
Stricata de Păpuşă, nestricată atunci, a ascultat cu atîta suflet un zvon despre un măgar care-şi băgase coada într-un borcan cu maioneză, că ochii i s-au bulbucat peste măsură. Şi tot atunci, naiva şi-a deformat şi gura că, iritaţi de atîtea hohote de rîs, fluturul a trîntit-o de soare şi melcu’ a scuipat-o în obraz.
De-atunci, Papuşa mea (stricata!) vede prea multe, mănîncă numai mure și se bîlbîie îngrozitor.
Resemnare:
Chiar şi aşa, cu ochii bulbucaţi, cu gura deformată, stricata s-aseamăna cu mine. Ba, un puf de păpădie, sincer, ne-a şi recunoscut…

DE CE ŞI-A BĂGAT MĂGARUL COADA ÎN MAIONEZĂ
Măgarul, beat de-ndrăgostit,
se poticni în drumul său spre locul de peţit
de-o straşnică idee:
„Ce-ar fi, zicea Măgarul,
să am un chip mai strălucit
cînd o peţesc pe-a mea femeie?
Aaa…păi…am să-mi fac o freză…”
Şi, dîndu-şi ţanţoş ochii peste cap,
îşi băgă splendida-i coadă
într-un borcan cu maioneză.

POVESTE TRISTĂ
Mi-a amintit Păpușa de o poveste tristă cu un Hoinar îndrăgostit și o Copilă amorțită că nu-i mai ieșeau odată aripile pentru zbor. Nu se mai știe, cică, dacă plouase în acea vară, nici dacă era seară sau zi, cu lună, fără lună, cu stele, fără stele, cu soare prin perdele.
E o poveste, doar, legată de un fir de ață, pînză de păianjen și gîndac scîrbos.
Hoinaru’ îndrăgostit alunecase din Senin în albia unui rîu, Copila amorțită se chinuia să zboare. Și s-au iubit așa, el încercînd să nu se-nece, ea încercînd să prindă zbor, pîna-ntr-o zi cînd, de pe firul de ață, păianjen și gîndac scîrbos au înghițit pe nesimțite făptura crisalidă și-au strîns de gît Hoinaru-ndrăgostit.
Povestea asta este tristă.

COȘMAR DE PĂPUȘĂ
Înainta.
Începură a i se scoroji degetele de la picioare. Călca cu precizie nisipul deși scoicile i se împleteau dureros prin tălpile goale.
Soarele, nu la fel de galben ca altădată, reușea, totuși, să o pocnească drept în cap. Ochii începură a i se dizloca din orbite, iar gura respira firele de nisip cu o nesăbuită îndîrjeală, în timp ce gîndurile își mutară obsedant poziția din creier în tălpi. Și o usturau și-i sîngerau tîmplele. Degetele mîinii stîngi deveniră insuportabil de transparente, iar mîna dreaptă uită definitv de ale ei.
…
Subit, mărul lui Adam fu înghițit de o veșnic nesătulă Evă. Și, înainte de inconștient, doar glasul Evei l-a mai auzit: “Mai ai unul?”.
Bob Dylan, în surdină.

IMAGINE
“Auzi, tu?” îmi zice Stricata într-o seară pe cînd eu încă împleteam cu grijă o coadă de cal și fredonam un cîntec cu Make Love.
“De azi nu mai dorm cu tine!”.
Îngîn(d) : …imagine all the people…
“Și lasă naibii calu’ ăla-n pace! Chiar crezi că dacă-i atîrni salbă și cireșe la urechi e primăvară? Ascultă cînd îți zic: de azi nu mai dorm cu tine!”
…sharing all the world…
Bate iritată din picior: “Ar trebui să-ncetezi să mai crezi în fantasme! Ai devenit ridicolă și mă dezguști!”
…imagine there’s no heaven…
Și-mi aruncă, dramatic, o cărămidă-n falcă.
Umilită și uimită zic: “Ce-ai tu? Ai înnebunit? Ce bați cîmpii acolo? De ce nu mai dormi cu mine?”
Regretabil, Naiva începe să se smiorcăie: Am crescut tu, nu vezi? îmi zice instinctu’ că… gata! Tre’ să plec!”
„Ce-ai tu?” zic, din ce în ce mai uluită
„Păi, cum tu – se vaicără Stricata – chiar nu vezi în jurul tău? M-arată aștia, tu, cu degetu’ pe stradă. Că, cică – hohotește – m-am făcut Păpușă mare și că nu trebuie să mai cred în basme. Și… și… și că nici ce vise nu mai am să-ți port! Așa că… așa că… hotărîrarea-i luată, în noaptea asta plec!”
…and no religion, too…
Și-și ia Gârbovita poveștile-n spinare – Melcu’ pe umăr, Fluturu’ pe tîmplă și Stînca în dinți- și pleacă: „Tu chiar mai crezi în minuni, nu-i așa?”, îmi strigă îmbufnată și trîntește ușa.
Eu…
Eu mi-am luat ghitara-n brațe și-am cîntat la coada de cal.
”Se-ntoarce ea…”.

Zvon:
Am aflat din ziare, a doua zi, că o Păpușă desfrînată a fost, de mult prea multă visare, arsă pe rug. Abandonata, isteric, am început să rîd.
…living life in peeeaaaceee…

EPILOG
Ațipisem cu capul pe o buturugă. Știam, în sinea mea, că nu-i nici o pădure prin apropiere și totuși buturuga mea era acolo, sub capul meu, rece, umedă, bătrînă.
S-au apucat să-și paseze unul altuia țeasta mea imediat după ce-au catadicsit să-mi rîdă în nas că uite, au avut voie, încă o dată, să o facă.
Lovitura nu fusese puternică deși, corpul meu, acum separat, simțise ura cu care fusese aplicată.
Știu că-n dimineața acelei zile mă trezisem cu senzația că nu aparțin acestei lumi. Dar în nici un caz nu-mi imaginasem că voi fi găsită vinovată pentru asta.
Îmi amintesc că au început să strige-n cor: ești vinovată!
Și pentru că, neaparținându-le, nu am avut cum să pledez în favoarea mea și pentru că nu au avut cum să-mi acorde prezumția de nevinovăție, m-au clasat ca fiind în deplinatatea facultăților mintale și m-au condamnat.
Și m-au trimis la buturugă. Culmea, la buturuga mea, rece, umedă, bătrînă. Și nu era nici o pădure prin apropiere.
Resemnare:
Categoric, era într-o zi de 22 a lunii, probabil marți. Marțea, într-o 22 a unei luni, mi se întîmplă să mă trezesc cu senzația că numai mie îmi aparțin.
Și se găsește totdeauna cineva care să-mi ”demonstreze” că sunt vinovată pentru asta…