Sunt aici mereu, reci, inexpresive, cuiburi de pasari in cuiburi de cultura…

    Odata ridicate – cu talente care, cine stie, vor fi candva, la randul lor imortalizate – ele vegheaza in tacere generatzii intregi de visatori pe aleea parcului.

    Sunt clipe incremenite de istorie, cultura si civilizatie. Si totusi, atat de lipsite de importantza…

   Probabil ca daca peste noapte cineva s-ar gandi ca aleea trebuie largita, abia atunci, trecand prin locul ramas gol, vom simtzi ca ceva (ne) lipseshte… Chiar daca nu vom ?ti cu certitudine ce.