Cărări

Cam cît de idiot trebuie să fii pentru a crede că, pornind în căutarea ”conținutului fericirii”, îl vei și afla?

Cît de idiot (îmi vine obsesiv în cap spusa lui Nietzsche– ”Îndeobște nu are idei, dar pentru cazurile excepționale îi vin idei proaste” – Știința voioasă) trebuie să fii pentru a crede că vei ajunge la ceea ce era de demonstrat (q.e.d!) luînd în calcul o singură ecuație din multele care, la un loc, numesc viața ta? Să crezi, așadar că, fie numai prin studiu (învățătură) sau fie numai prin iubire sau, pesemne, numai prin sex ori dimpotrivă, numai prin abstinență, prin experiența unică numită rigurozitatea armatei sau numai prin muncă, doar prin muncă vei ajunge să atingi ”conținutul fericirii”, esența, miezul, absolutul ei? Toate acestea pentru ca, evident, să sfîrșești prin a eșua lamentabil, pînă a ajunge la autoruinare, autoepuizare, autoumilință sau, de ce nu?, la ”conținutul”, de fapt, al nefericirii…

Musai că, pentru a te avînta în asemenea experiență, trebuie să fii cel puțin la fel de idiot ca cel care nu doar că a trăit-o, dar care a ajuns să o și împărtășească, de bunăvoie, tuturor.

pict4244

”Povestea unui idiot spusă de el însuși”, semnată de Felix de Azua (n.1944 în Barccelona, și-a dobîndit un loc important în literatura spaniolă în 1986 prin ”Povestea…”, consolidînd-o apoi, prin ”Jurnalul unui om umilit” – 1987, ”Prea multe întrebări” -1994 și ”Momente decisive” – 2000) nu este una usor digerabilă. E fascinant însă, de parcurs, pentru toți cei care au avut măcar o dată impulsul de a porni în căutarea ”conținutului fericirii”, a fericirii adică, în esența ei…

Ajungînd la ultima filă a Poveștii nu am putut să nu zîmbesc amar la gîndul că, alegînd să pleci fie pe cărarea în căutarea conținutului fericirii, fie pe cea în aflarea conținutului nefericirii, drumul tău se va sfîrși, inevitabil, odată cu găsirea doar a celui din urmă.

Personal, mulțumesc idiotului care m-a făcut părtașă experienței lui, confirmîndu-mi astfel, încă o dată, că viața mea-i prea scurtă pentru a-mi permite s[ irosesc timp căutînd în ceva anume vreun conținut al fericirii. E suficient să știu că ceea ce-l compune e conținut în fiecare gest, în fiecare fapt și lucru bun pe care reușesc, în fiecare zi, să-l văd, să-l aud, să-l citesc, să-l fac, să-l dăruiesc și/sau să-l primesc. 🙂

2 thoughts on “Cărări

  1. caramica

    Am citit si eu “Povestea…” si chiar relativ de curand (in urma cu 2-3 luni), dar chiar nu-mi amintesc nimic din ea 🙁 A trebuit sa citesc ce-ai scris tu ca sa-mi amintesc daca e “de bine” sau “de rau” 🙂 Cred ca o s-o recitesc 🙂

  2. river Post author

    Caramico, mi se intampla si mie sa citesc in gol, ca sa zic asa… “Povestea…”, dupa cum am zis, nu mi s-a parut una usor digerabila, poate si pentru ca, in esenta, e filosofie pura. Pe cat e de subtirica, pe atat de greu mi-a fost s-o duc la capat. M-am inversunat insa pentru ca subiectul a fost, dintotdeauna, unul provocator pentru mine 😀

    (Asa mi-am mai adus aminte si de cursurile de filosofie tinute cu atata maiestrie de profesorii din facultate si de la care nu prea chiuleam ca-mi placeau enorm!) 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *