Venind tocmai de departe,
foarte obosită, foarte,
poposi pe-o rămurică
de cireș, o Rîndunică:

“Uf, uf, uf ce alergătură,
ce zgomot, ce lucrătură
și cît trebuie s-ocolesc
rostul meu să îl găsesc!
Și, of, Doamne, cît de sus
de cu zori, pînă-n apus
eu întruna tre’ să zbor,
an de an sînt călător
peste mări și peste zări,
peste munți, peste cărări,
de ce pentru mine, oare
lumea e atat de mare?!”

La această întrebare,
iritata foarte tare,
o Furnică zgribulită
îi răspunse-ntr-o clipită:

“Hai că ești puțin nedreaptă,
nu-ți mai plînge a ta soartă,
am să-ți spun: la o adică,
nici de jos, lumea nu-i mică!!”