Doi adolescenți socializau la o țigară în ușa scării unui bloc (da, așa cum mai făceam și noi când eram ”mici”!). Nu erau zgomotoși (și chiar de ar fi fost!), se dădeau deoparte când cineva intra sau ieșea în/din bloc, ba, timid chiar, îngăimau și câte un ”bună ziua!”, vădit stânjeniți și conștienți, pe undeva, că deranjează.
Un locatar al scării, un domn bine de altfel, în vârstă în jur de 70 de ani și de bună seamă cu o distinsă educație cum numai pe ”vremea domniei sale” se făcea în casă și la școală, ieșind din bloc, a ținut totuși, să ofere o lecție de bună purtare celor doi tineri. Izbucnind isteric și luîndu-i la îmbrânceli: ”Ce căutați mă, aici? Ce căutați? Duceți-vă dracului cu țigara voastră cu tot, ce stați în ușa blocului meu? Lua-v-ar dracu` de golani, că așa ați fost învățați!”.
Lecția a fost, de fapt, pentru mine. Care am asistat cu lașitate la predarea ei, neavând curajul să ”mă pun rău cu proful”… PROMIT că data viitoare, cu riscul de a-mi lua ”un patru”, o să-mi spun punctul de vedere. Mai ales că blocul este și al meu.
P.S. Tinerii au plecat, pur si simplu. Nu ma indoiesc ca dupa colt au tras niste injuraturi. Dar stiti ceva? La fel as fi facut si eu! 🙂
basca si palaria ii demasca daca mai avea si o mapa clar a facut si o reclamatie la militie intr’un cuvant CARCASE
matali le-ai fi facut scandal pen’ca nu mai fumezi 😀
@bonzai, NU le-am facut scandal! NU mi-as permite asa ceva! 😀
@iffi, de data asta nu era unu de ala cu basca si palarie! :))))
Te-ai mutat in bloc la mine?
:)) Nu, dar sunt convinsa ca ai si tu golanii tai prin zona! :))