Au electrizat, au infiorat si au magnetizat aproape 24.000 de suflete din toate colturile tarii si din strainatate. Au oferit, pret de doua ore, momente magnifice pentru generatii intregi, unite printr-o unica simtire: rock!
Dupa 13 ani de la primul concert sustinut in Romania, Iron Maiden – de data aceasta cu vocalul Bruce Dickinson – a demonstrat inca o data, daca mai era nevoie, ca muzica adevarata infrateste. Zeci de mii de fani au fredonat, incurajati de membrii trupei, cele mai bune piese heavy metal din anii ‘80, ale acesteia: “Aces High”, “Number of the Beast”, “Can I play with Madness”, “Run to the hills” sau “The Trooper”. Nu a lipsit insa, nici “Fear of the Dark”, moment in care pe stadionul Cotroceni din Capitala, pare-se ca cei sase Iron Maiden au fost, ei insisi, invitatii unui trupe mari, cu nume de Romania, cu nume de “Bucharest” si nu Ungaria sau “Budapest”. Nu a lipsit umorul tipic englezesc cu care Bruce Dickinson a reusit sa-si exalteze fanii, nu au lipsit nici celebrele “daruri” (betele de tobe si penele de ghitari) impartite cu generozitate publicului incins. De fapt, nu a lipsit nimic! Ne vor lipsi doar ei, pina la urmatorul concert! Luni, 4 august 2008, stadionul Cotroceni, Bucuresti, Romania…
Asta e pentru Ovi si Poe 🙂