– Durata unei copilării este egală, uneori, cu aroma unei vișine coapte!
– Se regăsește intens în gustul primei cireșe din an…
– Ba, eu, câteodată, fac salturi în timp prin gustul de agudă!
– Iar eu, odată, am retrăit o tabără întreagă mâncând o simplă fragă!
Timpul se măsoară-n caise, în prune sau piersici, în pepenii roșii și-n pepenii galbeni.
Măsura timpului e uneori, într-un borcan cu dulceață de soc,
într-o lingură de dulceață cu cireșe amare,
într-o cană cu ceai fierbinte de tei.
În neplăcutul gust de caimac dintr-o cană cu lapte, timpul se măsoară câteodată.
La mine nu este neplacutul caimac, il ador si imi este dor sa mai simt inca odata acest gust intr-un lapte abia muls de mana bunicului meu. Frumos relatat
De fapt, masura timpului poate fi definita si ca dor! 🙂 Multumesc, Camelia!
Minunata poezie!!!! Agudele si caimacul m-au teleportat un pic in copilarie. 🙂 Minunat! :*
Multumesc tare mult, Lory!! Pofta buna! 🙂