Începând cu 9 decembrie 2012, anunţă CFR Călători, intră în vigoare Noul Plan de Mers al Trenurilor care va fi valabil până pe 14 decembrie anul viitor. Conform Noului Plan, în perioada menţionată, se vor afla în circulaţie cu 60 de trenuri mai mult decât în prezent, numărul acestora ridicându-se la 1.378.
Potrvit CFR Călători, vor fi aduse câteva modificări atât în traficul intern cât și cel extern, în primul caz implementându-se ”mersul de tren cadențat pe rutele unde condițiile de circulație și exploatare au permis acest lucru și unde traficul de călători este cu preponderență de navetă, respectiv pe relațiile Bucureşti N.- Roşiori, Roşiori – Craiova, Constanţa – Mangalia, Bucureşti N – Ploieşti, Ploieşti Sud – Urziceni, Buzău – Mărăşeşti, Iaşi – Ungheni Prut”.
În ceea ce privește traficul extern, prin Noul Plan de Mers aferent perioadei 9 decembrie 2012 – 14 decembrie 2013, s-au introdus două noi trenuri cu destinația Budapesta, de la Bucuresti Nord și de la Sighetu Marmaţiei.
Cei dornici să intre în posesia broşurii „Mersul Trenurilor de Călători 2012-2013” sunt anunțați că aceasta costă 13 lei și poate fi cumpărată din principalele staţii şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară.
Foto: www.cfrcalatori.ro
Pingback: Se schimba Mersul Trenurilor | Bacau Expres
Pingback: Se schimba Mersul Trenurilor | Stiri nationale si internationale
In curand nu vor mai avea ce sa mai schimbe. CFR e in declin progresiv.
Cand se va moderniza oare compania asta? Mai bine-i cumpara cei de la Virgin.