Purta cercei roşii cu clipsuri,
contrast puternic pe pielea-i închisă și uniforma albastră cu pătrățele albe,
matricolă de școală primară pe braț.
Nu dădeau bine la ore cerceii,
”ce, te crezi la discotecă?”.
De parcă un copil de clasa a III-a știa ce-i aia discotecă.
Eu nu știam.
From Desenele mele |
Apoi, într-o altă zi,
a fost refuzată la oră, nu ca orice alt copil, după ce, politicos,
a ridicat o mână, ca orice alt copil,
să se ceară afară.
A fost refuzată, dar tot a ieșit,
pe sub pupitru,
lăsând sub tălpi, din neputință, o baltă.
A fost certată, scoasă în fața clasei, la colțul de rușine
și pedepsită cu nota minus la purtare.
O chema Renata
și nu mai știu nimic de ea
decât că,
pe atunci,
era colega mea de bancă,
prietena mea.