Diminetile, ca si zilele ori serile si noptile in culori sunt strasnice, nu-i asa? Pe “fata verde cu parul padure” am cunoscut-o in directa interpretare a Phoenix-ilor, pentru prima data, la sala sporturilor din Bacau cand eram in clasa a VII-a. Costa mult biletul la concert, dar mama si tata au tinut mult sa ma trimita si pe mine impreuna cu sora mea si colegii ei de liceu, mi-au spus, du-te, n-o sa-ti para rau, ai sa vezi.
Eu eram fan inrait, pe vremea aceea, Michael Jackson si Roxette si incepusem deja, sa intru in starea aceea de negare adolescentina, eram convinsa ca nimeni si nimic nu-mi poate schimba traiectoria, cu atat mai putin parintii. M-am dus, asadar, oarecum sceptica si chiar putin imbufnata. M-am intors insa, dupa doua ore de cantare, nu alt adolescent ci, doar unul cu alta viziune.
 |
| From Desenele mele |
Apoi, locuind in aceeasi casa, desigur, cu sora mea mai mare, am fost nevoita sa indur, in acei ani in care eu eram inca de generala, ore de chicoteala si frumoasa nebunie (ce bizare mi se pareau toate evadarile liceenilor!) ale ei si prietenilor ei veniti in vizite la noi. Din “cealalta camera” ii auzem razand in hohote, vorbind prostii sau plangand din senin. Si auzeam Phoenix si Queen si Beatles, R.E.M si-l auzeam pe Axl Rose si auzeam Beastie Boys.
Si atata i-am auzit ca m-am indragostit iremediabil de ei si de cei care le ascultau, sora mea si colegii ei liceeni. Ce sa mai zic? Nu mai zic nimic, zambesc si-mi imbratisez parintii si-mi imbratisez sora si-i imbratisez nebuniile…
BUNA DIMINEATA! Oameni buni din lumea mare, pofta buna la cafea si pofta de savurat nebunii adolescentine, sorbind impreuna din ea.