De ziua copilului, fetita noastra de doi ani si trei luni a ales sa plece dintre rafturile pline de jucarii si jocuri care mai de care, la brat, cu… un dinozaur.

Iar eu zambesc, zambesc si iar zambesc, ce complicata minte avem noi, parintii si cat de necugetat, uneori, suntem dispusi sa cheltuim cand, de fapt, copiii nostri nu au nevoie decat de un lucru atat de banal, precum un dinozaur, sa fie fericiti.

Un dinozaur oferit, desigur, cu cea mai mare dragoste. :))