Pe Richard Brautigan l-am descoperit undeva pe la începutul acestei veri cînd, aflată în faţa sertarului cu cărţulii la preţ redus dintr-o anumită librărie, ochii mi-au fugit pe “La pescuit de păstrăvi în America”. Eram sigură că broşurica aceea cu nume atît de ciudat, avea să fie pentru mine o lectură fascinantă. Şi a fost. Dar despre asta am mai scris, parcă, undeva…

Zilele trecute, răscolind sertarul meu cu autori “reduşi”, ochii mi-au căzut pe un alt titlu: “În zahăr de pepene”. Evident, autor, Richard Brautigan. Am ştiut – din nou – că o voi savura. Şi-am savurat-o, aşa, banală, lipsită de sens chiar, aberantă poate, sărăcită de condimente precum sare şi piper, cum ar putea ea apărea altor cititori. Eu am devorat-o însă, ca pe o felie dulce, dulce, de pepene roşu. “În zahăr de pepene” este totuşi, o poveste tristă, în care cele mai intense momente din viaţa unui om sînt redate cu o -puţin spus- zgîrcenie de cuvinte tulburătoare şi în mod tulburător.

“În zahăr de pepene se făceau şi se desfăceau toate, aşa cum viaţa mea-i făcută din zahăr de pepene.” Aşa începe (încă) unul dintre romanele mele preferate.

În zahăr de pepene, Richard Brautigan, Editura POLIROM, Iaşi, 2004