La finele săptămînii trecute, cei aflaţi întîmplător sau nu, pe malul Lacului Bacău, au putut admira cîteva lebede, poposite în zonă – mi-a spus Gabi – prin noiembrie 2008. Nimic nou, nimic impresionant, poate, pînă aici. Este normal ca acolo unde sînt condiţii, să poposească, pentru iernat, lebede. Ineditul a constat în aceea că, pentru prima dată, păsările s-au arătat prietenoase faţă de oamenii noştri, pescari în mare parte. S-au apropiat de mal şi au acceptat chiar mîncarea pe care aceştia le-o aruncau… Povestea, mai pe larg, am relatat-o cu mult drag, aici

“Pescarii hrăneau un pui de lebadă – nu aruncau cu sticle si bolovani in el cum ne-am fi asteptat“, mai spunea Gabi, pe site-ul Centrului Regional de Ecologie Bacău.

Astăzi, am aflat că, între timp, puiul de lebădă este posibil să fi căzut pradă propriei naivităţi(?). Vestea am primit-o tot de la Gabi, care a aflat-o, la rîndul lui, din două surse. “Două persoane diferite mi-au spus că un pescar din grupul de “pelicani” din gura
canalului a reuşit să agaţe puiul cu o strună, de gît. A încercat să-l tragă pe
mal, din fericire, struna s-a rupt şi lebăda a scăpat. Cel mai probabil cu un
cîrlig înfipt în gît…”, spune Gabi.

Eu nu mai spun nimic. Nu e normal, nu e frumos, nu e uman. Sau poate, mă înşel, poate e prea uman. E prea în firea noastră să fim aşa.

Sau aşa…