De ce nu?

N-am sărbătorit, pînă acum, niciodată Sf. Valentin. Pentru că ma situam în barca celor tradiţionalişti, conservatori, naţionalişti – spuneţi-i cum vreţi – care nu vedeau rostul unei sărbători din afară, ridicîndu-mi adesea întrebarea, dacă noi aducem americănisme, de ce să nu trimitem, la rîndul nostru, peste ţări, românisme? Ca mărţişorul, de exemplu… N-am fost, prin urmare foarte de acord nici cu alte asemenea manifestări (frumoase în fond), cum ar fi Halloween-ul. De ce să nu sărbătorim Dragobetele, de ce Sf. Valentin, ca zi a îndrăgostiţilor, m-am întrebat, bunăoară…

Astăzi zic, de ce nu? Cînd, de Dragobete am auzit abia după ce am auzit de Sf. Valentin? Şi de ce să import jafuri armate, omoruri pe stradă, concepte prost înţelese de democraţie şi libertate? Prefer, în naţionalismul, tradiţionalismul sau conservatorismul meu – spuneţi-i cum vreţi – dacă tot e de importat ceva sau copiat americănisme, să import şi să copii lucruri frumoase.

Şi aş importa şi o zi a recunoştinţei şi una a îmbrăţişărilor şi una a sărutului şi una a cîntecului şi una a prieteniei şi încă…

So, Happy Valentine’s Day românilor de pretutindeni, îndrăgostiţilor din toată lumea!

5 thoughts on “De ce nu?

  1. poe

    hapi de ala si tie! nu sunt impotriva valentinului, ci doar a ideii ca trebuie sa astepti o anumita zi, stabilita de comercianti, cum e si Craciunul, ca sa cumperi de la ei maruntisuri scumpe care iti demonstreaza dragostea. cred ca sunt si alte metode de a arata ce simti, altele decat sa le faci punga groasa unora.
    pace!

  2. Codrin

    Ehhh..cu sau fara Valentine’s Day ori Dragobete poti sa sarbatoresti zilnic iubirea. Cred ca oricum am auzit mai intai de V Day si abia dupa aceea de Dragobete, dar nu sarbatoresc nici una din cele doua zile… pentru ca viata in doi e prea faina zi de zi ca sa proclami o singura zi pe an in care sa o sarbatoresti… Oricum, Happy V-Day tuturor, cu o mica intarziere… 🙂

  3. river Post author

    Perfect de acord, dragostea nu trebuie demonstrata intr-o singura zi pentru ca ea ar trebui traita mereu alaturi de cel drag sau de cei dragi. Din pacate insa, uitam cateodata asta, prea ocupati de mersul la serviciu, de grija zilei de maine, de banii pusi deoparte ca vine criza, prea ocupati de a ne scoate ochii pentru greseli pe care oricum le facem toti, prea obositi ca sa mai vedem frumosul etc. Si atunci, da, merita poate, sa se proclame o zi numai a iubirii. Pur necomerciale!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *