Probabil mă repet. Probabil că voi deveni plictisitoare, dacă nu am devenit deja. Îmi asum riscul. Pentru că, pur şi simplu, nu mă pot vindeca şi pentru că, din toate bolile din lume, de muzică nu vreau să mă vindec.
So, azi sîntem – again– în pasă… John. Imagine, just imagine, îl port în minte, în gînd, în căşti, îl port chiar şi pe tricou, îl duc, vara mai ales, să vadă Vama Veche, să o asculte pe Ada Milea. Can you imagine that? :)))
Salut…chiar daca e 1:40 ,chiar daca nu am chef sa mai ating tastatura,chiar daca tigara mi se arde-n scrumiera in timp ce scriu,chiar daca se intampla toate astea vreau ceva…vreau…sa-ti spun ca acest blog ma face sa vad altfel oamenii…de ce? nu stiu . e foarte ciudat. am reusit sa dau de el de pe “contrasens” si asta nu poate decat sa ma bucure.sunt de cel putin o ora si jumatate pe blog si inca nu ma satur.scrii fain si majoritatea postarilor au o dara de dragote.iti multumesc ca existi si ca ne arati asta…Sa ai o zi faina !
Mugur, eu iti multumesc pentru gandurile tale care nu fac decat sa-mi confirme ca oamenii sunt mai mult frumosi decat urati, mai mult indragostiti decat razbunatori si tot asa. Un strop de “drag” catre tine, ca mi-ai facut dimineata mai frumoasa. 🙂