From Familia

„Cine nu are un bătrân să și-l cumpere” zice o vorbă… din bătrâni, nu-i așa? O auzim adesea, iar pentru destul de mulți dintre noi ea are semnificații adânci, ducându-ne cu gândul la minunile trăite, în copilărie, în casele bunicilor. Eu nu voi vorbi însă, în rândurile ce urmează, despre acești bunici de poveste, în fața cărora, de altfel, mă înclin. Voi vorbi despre, să le spunem așa, „excepțiile care întăresc regula”, excepții, care din păcate, nu sunt deloc puține. Și care lasă răni adânci în sufletul nepoților… De fapt, voi strânge gândurile mele ca într-o scrisoare pe care un nepot ar adresa-o unora dintre bunici:

Dragi bunici,

Înainte de toate, mi-aș dori tare mult ca rândurile acestea să le primiți cu dragoste, pentru că din dragoste au fost scrise.
În al doilea rând, aș vrea să știți că, în sfârșit, m-am hotărât să vă scriu pentru că, am constatat cu multă mâhnire, unii dintre voi sunteți tare mânioși în ceea ce spuneți și faceți, fără a sta să vă gândiți măcar o clipă dacă nu cumva ceea ce spuneți sau faceți este educația pe care, de fapt, ne-o oferiți nouă, nepoților…
Cum ar fi, de exemplu, atunci când vă urcați într-un autobuz și, negăsind vreun loc liber, găsiți imediat să faceți referire la lipsa de educație a tinerilor, invocând-o cu glas tare și multe vorbe de „lua-v-ar dracu’!”. Da, chiar așa! Referiri pe care le faceți și în momentul în care vreun controlor se întâmplă să vă solicite biletul sau abonamentul de călătorie, iar voi nu le aveți…
Cum ar fi, de exemplu, brutalitatea și mânia prin care vă adresați, tot în autobuz, unor copii văduviți, nu din cauza lor, de dragoste, sau injuriile pe care le aduceți unor persoane adulte doar pentru că ele au haine foarte colorate.

Cum ar fi, de exemplu, mânia pe care o manifestați și vorbele pe care le adresați, vorbind despre lipsa lor de educație, unor adolescenți care se mai întâmplă să deranjeze cu fumul de țigară intrarea în vreo scară de bloc: „Ce căutați mă, aici? Duceți-vă dracului cu țigara voastră cu tot, ce stați în ușa blocului meu? Lua-v-ar dracul de golani!”. Da, chiar așa…

Cum ar fi, de exemplu, mânia și cuvintele pe care le adresați unor adolescenți care, inocent chiar, se sărută pe stradă sau în autobuz.

Sau mânia și cuvintele pe care le adresați, unii dintre voi, personalului unor instituții publice sau operatori economici privați și chiar ONG-uri care lucrează pentru ca drepturile voastre să vă fie corect acordate, fie ele tichete, ajutoare financiare, abonamente de autobuz sau diferite servicii sociale.

Cum ar fi, de exemplu, mânia și brutalitatea pe care le manifestați într-o sală de spectacol cu intrare liberă, față de părinți ai căror copii ocupă locuri care, ați hotărât voi, „vi s-ar cuveni”. Copii aflați acolo pentru că urmează să urce pe scenă pentru a vă oferi vouă, dragi bunici, un spectacol gratuit.

Și cum ar fi mânia și brutalitatea prin care vă adresați unor copii – de obicei murdari, cu mâna întinsă către trecători – cu „lua-v-ar dracu’!”, da, chiar așa!, imediat ce veți fi ieșit dintr-o biserică în care v-ați pus nepoții să-ngenucheze în fața lui Dumnezeu…
Și mă opresc aici.

Cu dorința, mărturisită deja, că veți primiți rândurile acestea cu dragoste și înțelepciune pentru că din dragoste, fără mânie, doar cu mâhnire, au fost scrise de un eventual nepot al vostru.
E adevărat, unii dintre noi, nepoții, chiar suntem lipsiți de educație și avem un vocabular necuvenit față de voi… Să știți, însă, că asta se prea poate să se întâmple pentru că suntem rodul educației fiilor și fiicelor voastre…

P.S. In imagine, cei mai minunati bunici din lume si niste nepoti cu adevarat fericiti! 🙂
Editorial aparut in Ziarul de Bacau, 2014