M-am întrebat adesea, stând de vorbă cu ei și văzându-i efectiv practicându-și cu devotament meseria, unde își află puterea cei care lucrează în domeniul medical și social… De unde își găsește psihologul, asistentul social, lucrătorul social de exemplu, putere de a consilia și îngriji oameni, de la copii la bătrâni, aflați pe patul de moarte. Cum poți trece peste faptul că, zilnic, prin meseria pe care ți-ai ales-o, ”stai de vorbă” cu boala, cu moartea și cum ajungi seara, acasă, la copilul tău, la familia ta, pentru a-ți relua celelalte atribuții, de mamă, de soție, de simplu om cu dorințele, năzuințele, bucuriile și fricile tale? Bănuiesc că nu-i ușor, de aceea, dincolo poate de a mai căuta vreun răspuns este ”înghițirea” lui într-o formă profundă, sinceră de RESPECT față de acești oameni.
La sfârșitul săptămânii trecute, câteva zeci de lucrători în domeniul asistenței sociale au venit în Bacău, din județ, din Vaslui și Arad pentru o nouă sesiune de pregătire în îngrijirea paliativă – suport, adică, pentru persoanele pentru care medicii au dat verdictul ”nu se mai poate face nimic!”. Sesiune constând în ”ateliere” informative de lucru, dar și practică. Totul s-a petrecut prin Asociația Lumina, în cadrul proiectului ”Îngrijiri paliative – măsuri integrate pentru incluziune socială”, derulat în parteneriat cu Directia Generală de Asistentă Socială și Protectia Copilului Bacau, cu finanțare prin Programul RO10-CORAI”, program la rândul lui finanțat de Granturile SEE 2009 – 2014 și administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.
From Muzele sustin! |
Am luat parte la întâlnirile lucrătorilor sociali din țară cu echipa de implementare a proiectului și ce pot reconfirma este seriozitatea cu care aceste întâlniri se desfășoară. S-a vorbit, zilele trecute, despre ce înseamnă doliul și despre modul în care lucrătorul social poate ajuta efectiv familia să treacă peste perioada de doliu odată o pierdere umană suferită. S-au explicat metode de lucru și s-au făcut exerciții practice la modul cel mai serios și frumos (chiar dacă dureros) cu putință vorbindu-se despre îngrijirea paliativă în termeni de ”empatie”, ”iubire”, ”compasiune”, ”demnitate”. Și s-a pornit, prin teste și abordări psihologice, de la lucrătorul social însuși. Aici am găsit un răspuns, oarecum, întrebărilor mele: și consilierii au nevoie de consiliere… 🙂
Pe termen lung, sunt sigură, rezultatele implementării proiectului se vor vedea în creșterea gradului de acces la îngrijiri paliative a persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. De asemenea, prin proiect, 500 de studenți, viitori lucrători în domeniul serviciilor sociale sunt implicați în campanii de informare și activități de tipul ”Ziua Porților Deschise”. Concomitent, sunt 888 de copii și tineri cu boli în faze terminale, precum și familiile acestora.
Parcurgerea fiecărei etape din proiect va însemna, în final, cel puțin așa se speră, dezvoltarea unei metodologii privind furnizarea de servicii din sfera îngrijirilor paliative, metodologie care să poată fi implementată la nivel național.
Proiectul are o valoare de 758.890,66 lei, din care 683.017,79 lei finanțare nerambursabilă.