Într-o zi, ceștii mele de cafea i-au crescut mustăți. Ce straniu, mi-am zis, probabil doar mi se pare. Mai târziu, abia, am înțeles că o ceașcă de cafea cu mustăți nu e o apariție întâmplătoare. La fel cum, nu întâmplător, ceva aparent frumos, pe unul nu, însă pe altu-l doare. La fel cum, nu întâmplător, ceva frumos e, uneori, musai precedat de supărare.

De atunci, ceștii mele de cafea cu mustăți îi dau, intuitiv, crezare.