Nu sunt foarte sigura de apatia acestei campanii. Si nu cred nici ca ar avea nevoie de un energizant… Cred mai curand, ca apatia este a noastra, a celor care s-ar impune de fapt, sa fim mai activi decat candidatii insisi. Constat indiferentza mea, trecand prin fatza afiselor electorale, la cei mai multi dintre semeni. Aud cate o portavoce anuntand minunile pe care unul dintre ei urmeaza sa le realizeze abia dupa cateva minute, aud un cantec popular sau semi-popular sau mai bine zis “populist” mult prea tarziu. Si nu mi se pare nimic nefiresc in asta. Constat ca ma plictisesc la talk-show-ri, disputele politice nici macar nu ma mai dezgusta si nici nu ma irita. Nu ma mai misca. Ca gustul de portocala… Sunt pline tarabele. E asa, ca in Forest Gump, “… and I saw the president…again…” Si e trist.

Pe undeva insa, mi-a ramas un sambure de interes pentru ce va sa fie. Sau mai curand sperantza. De fapt, nu stiu ce e, dar ma macina.