Ieri seară, m-am jucat puţin – tot în paint, da! – cu liniuţele albastre. Mi-am (re)adus aminte de verile cînd, eu şi prietena mea, Ana-Maria, ne făceam rochiţe din material de lună, păpam îngheţată de nori stropită cu raze de soare, străbateam lumea în lung şi-n lat pe aripi de fluturi şi ne ascundeam de zmei, prin frunze de copaci…
Nu am o pasiune pentru desen. Îmi place doar ca, din cînd în cînd, să mă copilăresc, iar pentru asta folosesc paintul. M-am obişmiit cu el… Desenînd, mă recreez. E ca atunci cînd ascult o melodie anume sau citesc o poezie şi sînt fericită.
era o poveste cu zane si copii, si un taram fermecat, unde ajungeau numa copiii(le erau puse intrebari legate de scoala si daca raspundeau gresit erau primiti), si o data ajunsi isi alegeau aripile, o bagheta(parca) si o bucata de material(din cer senin, cer innorat, cer instelat, etc) sa-si faca o haina. vad ca ai ajuns si tu acolo 🙂
hihi, maco, iaca m-ai prins! nu-mi amintesc de povestea aceea de care spui tu, dar imi imaginez cat e de frumoasa!! multumesc frumos si bine ai venit!! 🙂 :-* 😉
exact ultima propozitie e ceea ce a spus colega mea de care vorbeam pe forum. si exact asta cred si eu 🙂
🙂 stiu!!! 🙂