Category Archives: muzica mea

Tihna

Sambata, 19 ianuarie

Tihna, asta imi cotrobaie prin minte acum in timp ce cafeaua fierbinte imi dezmorteste simturile.

Si ma intreb: ce gust ar mai avea cafeaua daca nu ti-ar fi rutina, daca n-ai sorbi-o incet, cu inghituri mici si narile dilatate de aroma ei, la locul tau preferat care este, poate, masa din bucatarie, ascultand o melodie in surdina, inainte insa de toate acestea, daca n-ai fi strabatut pas-pas camerele, fiind foarte atent si la scartaitul de usi, pentru a-ti aluneca privirea si, involuntar, zambetul peste somnul dulce al celorlalti din casa…

From Desenele mele

Ssssssssst, e sambata, azi mai lenevim putin! 😉

Janis Joplin – To Love Somebody

BUNA DIMINEATA, oameni dragi de pretutindeni, pofta buna la cafea si o zi tihnita de-ti putea avea! 🙂

Carte de colorat

Vineri, 18 ianuarie

E faină, dar pe undeva bizară senzația asta de “nu știu ce zi este”, senzație dată, desigur, de petrecerea unei anumite perioade de timp în concediu.

E vineri, să spunem, e încă atât de iarnă, dar ce colorat mi se pare totul și nici nu mai este atât de frig parcă, iar ceața, dacă este, rețeta o știm deja, o facem spumă de lapte pentru cafea.

From Desenele mele

Pentru toate acestea trebuie să fie negreșit un motiv, ceva anume sau cineva anume care, de ai fost repetent la materia asta, tot reușește, fără catalog, pedepse și note proaste, să te facă să devii cel mai conștiincios elev la a vedea lumea în culori!

John Fred & His Playboys-Judy In Disguise

BUNA DIMINEATA, oameni buni, poftă bună la cafea și spor la nuanțat, o carte de colorat este lumea! 🙂

Zambet

Joi, 17 ianuarie

Mă tot țin de ceva vreme să vă împărtășesc ceva, dar fie am uitat, fie muzele m-au abandonat taman când îmi era lumea mai dragă sau, pur și simplu, așa a fost să fie.

Voiam să vă spun că într-o banală zi, atât de banală că nici nu mai știu dacă era luni, marți, miercuri, joi ori poate vineri, sâmbata sau duminică, da, atât de banală era, dintr-o margine a unui trotuar, un trotuar atât de banal că nici măcar nu mai știu de ce stradă aparținea și strada de ce oraș sau țară, o voce zglobie mi-a strigat: ”Hei, tu, da, da, cu tine vorbesc, apleacă-te puțin, deschide bine ochii, găsește-mă, heeei, ai grijă să nu mă calci, și ia-mă cu tine, cineva, bag seama, m-a pierdut și mă caută!”

From Desenele mele

Așa mi-a strigat vocea zglobie, m-am aplecat, am deschis bine ochii și… ce credeți că am găsit ițit de sub rece asfalt, fir colorat? UN ZAMBET! Un zâmbet gras, frumos și atât de șotios că nu am putut nicicum să-l las abandonat, așa ca l-am luat în palmă, l-am privit și o minune s-a împlinit: buzele mele și ochii mei și fruntea mea și obrajii mei și gândurile mele și inima mea s-au pus pe zâmbit!

Noa – Beautiful that way

BUNA DIMINEATA, oameni dragi din lumea mare, poftă bună la cafea și poftă de generat zâmbete, zâmbind și sorbind împreună din ea! 🙂

Curcubeu

Miercuri, 16 ianuarie

Realitatea este că astăzi nici măcar nu am cafea. Luata de val, am uitat, pe lista priorităților la cumpărături, să pun și cafeaua. Asta o fi din cauză că sunt îndrăgostită până peste urechi, mai e și miercuri pe deasupra, iar dragostea te face cam zăbăuc dupa cum bine sper că știți cu toții.

From Desenele mele

Un ceai cu dragoste, așadar, va ofer tuturor și vă spun BUNĂ DIMINEAȚA, oameni dragi, poftă buna la cafea și poftă de găsit în gustul ei dragostea în diferite forme! Eu o savurez acum pe cea părintească.

Rolling Stones, She is a rainbow

Ia te uită, de la mine din ceașcă a apărut un zâmbet colorat ca un curcubeu!! 🙂

Miracol

Marti, 15 ianuarie

Nici o pierdere nu-și găsește leac, e adevărat, iar vorba aceea pe care unii o rostesc în momente de slăbiciune – nimeni nu e de neînlocuit – este din punctul meu de vedere, iar fiecare pierdere mi-a demonstrat-o cu prețul unor dureri cumplite, total neadevărată.

Nici un om nu poate fi înlocuit.

Există însă, de fiecare dată, o putere a noastră interioară de a găsi în cele noi, de fiecare zi, ce pun stăpânire pe viața noastră, oameni, lucruri, întâmplări, un punct de sprijin, iar aceasta nu pentru a o lua de la capăt, ci pentru a merge mai departe.

http://youtu.be/aHPZkAM4dSM

Pietre de încercare și cotituri în viața noastră sunt în fiecare zi. Conștientă fiind de fiecare piatră gri și colțuroasă și de fiecare cotitură în parte, aleg să le depășesc, căutând culori pentru a picta pietrele și inventând pași de dans pentru a trece cotiturile.

BUNA DIMINEAȚA, oameni buni de pretutindeni, pofta bună la cafea și noroc bun la fabricat culori pentru a picta în pași de dans lumea!

”Nebun de alb”, Emeric Imre revine in The Stage

E aproape o tradiție de-acum, ca puterea de a trece peste gerul iernii să ne-o dea, prin căldura cântecelor sale, încă ”Nebun de alb”, nimeni altul decât… prietenul EMERIC IMRE! Pentru a patra oară, artistul revine în Bacău, în The Stage, pentru ca duminică, 13 ianuarie, să aducă publicului – prieten bun, o seară cum numai el știe să dăruiască, iar cel din urmă să primească.

From Evadarile noastre muzicale

Față de dățile trecute, Emeric Imre nu vine, însă, singur ci, alături de Gabriel Ghiță și Sorin Zamfir, o parte din formula Emeric Set.

http://youtu.be/xYlU1wg9UmY

Anticipăm o seară deosebită”, spun organizatorii concertului, garantez încă o seară de neuitat, spun eu. Și vă invit chiar, cu drag, să luați loc la masa mea! 🙂

Prețul unui bilet este de 15 lei
Relații și rezervari:0734/990988

In cateva cuvinte

Oamenii gri se inmultesc atunci cand eu nu mai iubesc…” v-ati gandit vreodata la asta? Ati incercat sa va imaginati cam cum ar fi daca intr-o zi i-ati vaduvi si numai pentru o clipa, pe cei de langa voi, de iubirea voastra? Vaduvindu-va, astfel, pe voi insiva de iubire? Oribil scenariul acesta, sa te trezesti intr-o zi ca nu mai esti capabil sa iubesti si sa primesti iubire…

Lasati-ma astazi sa va spun, in cateva cuvinte, despre iubirea ca IMBRATISARE prin cantec si ca imbratisare de drept primita din senin (nepretuita imbratisare, mai nepretuita decat orice autograf din partea Artistului sau decat orice fotografie in care tu, fanul, esti unit intr-un zambet cu el), despre imbratisarea primita fara a fi ceruta precum se cere autograful sau fotografia, despre sinceritatea ei, despre intensitatea ei, despre valoarea pe care ea o da Artistului si despre valoarea pe care ti-o da tie, ca public.

Am fost putini (si de data asta!), la concertul – OKEAN – de sambata noapte, 8 spre 9 decembrie 2012, din The-Stage Bacau, al trupei TRAVKA! Dar a fost atata sinceritate, iubire si a fost atata crez artistic si atata poezie cat nu pot eu aici sau vreodata sa cuprind in cuvinte. Poate doar, (prin)intr-o imbratisare…

Dincolo de cantec, astept cu nerabdare – privesc prin OKEAN spre – si o lansare de roman… 🙂

Asa, ca fapt divers…

Dincolo de ceea ce ar putea defini valoarea Artistului, in ce se masoara, oare, valoarea unui public? In numar, in aplauze? In amandoua laolalta ar fi ideal, imi veti spune, dar dintre cele doua, numar si aplauze – traducand prin aplauze traire la maxim, poezie – care inclina balanta mai greu, inspre valoare?

Ma framanta de ceva vreme intrebarea asta, incerc sa-i dau de cap de ceva vreme. De cand, mai concret, am constatat ca publicul – bacauan, cel putin – e tare ciudat. Asa se face ca acelasi public care da valoare unei seri, numeric vorbind, alegand sa umple pana la refuz o sala de concert, acelasi public spuneam, lipseste cu desavarsire, la mai putin de un an, in aceeasi sala de concert sau in alta, din fata aceluiasi artist… Sa nu mai vorbim de numarul mare de fani ai unui gen, ai unui artist – ei chiar sunt, exista, sunt credibili – dar care-si rezuma aplauzele exclusiv la ”like-uri” pe retele de socializare. Iar povestea asta se tot repeta. E un cerc.

Sigur ca se intampla ca fiecare dintre noi sa avem cate o problema, cate un motiv intemeiat pentru a lipsi, totusi sa ne izbeasca pe toti deodata motivele mi se pare, parca, de domeniul fantasticului. Si nici de ”mai sunt si alte evenimente in acelasi timp”, nu e vorba. Nici vorba, de fapt. Cu motivul asta ne amagim noi, asa, artisti si public cu prezenta oarecum constanta…

E un of al meu asta, un of din partea unui spectator la vreun concert. Indiferent care. Un ”au!” rabufnit pentru ca insingurarea se simte si de catre Artist si de catre public. Dincolo de aplauze-traire-poezie, insingurarea doare! Pledez, asadar, in insingurare, pentru aplauze, pentru traire, poezie, imbratisare.

”E cineva in orasul acesta?”

A! Am scris Artist! Cu A mare!