Category Archives: oaza de (in)cultură

Biroul Marilor Plângeri

La Biroul Marilor Plângeri
sunt trei ghișee cu trei Îngeri

Pentru aceia care, uneori, sunt în mirare
și cer îndurare
că nu știu de-unde vin și cui aparțin
cazul, la ghișeul unu, este rezolvat.
Îngerul eliberează, în numele Tatălui, ieșire din anonimat,
de naștere certificat

Pentru aceia care, uneori, cad în negare
și cer îndrumare
că nu știu Iubirea, în Sine,
de-i față de-aproape sau le aparține,
Îngerul de la ghișeul doi,
în numele Fiului, eliberează foi

Iar pentru toți cei care simt că tot îi doare
și cer vindecare,
Îngerul de la ghișeul trei
are grijă de ei
și – arată sufletelor, în numele Sfântului Duh,
că Trupul li-i Unul, pământ și văzduh

smart

Ziua în care am crezut în Îngeri

Într-o zi am crezut în Îngeri

Din ziua aceea mai cred că li se spune Îngeri
pentru că ei n-au, ci doar veghează plângeri

Uneori, când eu beau cafea
îngerii beau din lacrima mea
iar alteori, obrazul, vreun înger mi-atinge,
lacrima-mi linge

Bănuiesc că îngerii au gustul sărat

Plângerile Lumii toate
în Îngeri cu aripi sărate

smart

Despre Zgomot. Fără Patimă. Din Iubire. Bacău Fest Monodrame 2019

Ah, și dacă v-am greșit cu ceva, vă rog să mă iertați!

Mă aflu în zorii zilei precedate de încheierea a încă unei ediții a Festivalului Internațional al Recitalurilor Dramatice, Bacău Fest Mondorame, organizat de Teatrul Municipal Bacovia. A XXV-a ediție. Fără zgomot pe seama numărului și da, poate că e mai bine că-i așa, cum s-a exprimat și actualul manager al instituției, actrița Eliza Noemi Judeu, în sensul că ”dacă ar fi fost cu fast, ar fi însemnat că festivalul a luat sfârșit, ori așa, va continua”. Să dea Dumnezeu!

Mi-e greu să scriu. Și nu știu, iar, de unde să încep și cum să sfârșesc gândurile astea și nici cum să le încheg.

Așa că plec de la… zgomot, dacă tot m-a izbit (și lipsa zgomotului izbește, nu-i așa?) și am să dau gândului cuvânt, cu riscul de a nu mă face (poate, din nou) înțeleasă (știți voi, dacă m-aș putea întorce pe dos, dacă aș putea să aduc interiorul trupului la exterior, abia atunci aș avea convingerea că s-ar putea vedea și înțelege exact ceea ce simt și vreau să spun…). Că nici zgomotul nu are doar UN sens, dar dacă ar avea, oh, dacă zgomoul ar avea UN SINGUR sens, ce-ar spune el despre Auzul tău? La fel cum, dacă privirea ar avea un singur sens, ce-ar spune ea despre Văzul tău? La fel cum, la fel cum…

Dar conceptele nu au doar un sens. Din fericire sau din păcate, și aceasta cred că e o chestiune de alegere și asumare, mai mult decât de interpretare.

Nici mie nu mi-a lipsit zgomotul ca fast. Nu numărul ne dă relevanță, deși spune și el ceva (despre prezentul continuu, de exemplu, despre rădăcină, continuitate). Ci ceea ce, concret, în fapt, se petrece în jurul nostru.

Or, publicul băcăuan a lipsit aproape cu desăvârșire. Spre deosebire de alți ani. Și nu, nu, nu e o remarcă a mea, subiectivă. Cu atât mai puțin răutăcioasă. Ci o realitate constatată de înșiși regizorii, actorii, criticii, teatrologii invitați, unii dintre ei aflați pentru a nu știu câta oară la acest minunat eveniment. Și mărturisită. Cu semn de întrebare… ”Niciodată golul n-a sunat mai tare…”.

Ne-am întrebat unii dintre noi sau poate toți, de ce? Pentru că n-a fost mereu așa. Și am rămas cu întrebarea. Pentru că nici răspunsul nu poate fi doar unul, precum Sensul ființării și lucrurilor nu e doar unul. Și nu doar că am rămas cu întrebarea (care doare), dar aceasta a născut și altele.

*E dezinteresat publicul de teatru? Nu, nu e. Prezența acestuia la festival din anii precedenți infirmă dezinteresul.

*Sunt tinerii preocupați cu altceva? Nu. Prezența acestora în număr copleșitor, la ediții anterioare, o infirmă. La fel, ID Fest, festivalul tinerilor despre care tocmai am aflat că va avea loc pentru a nu știu câta oară în acest an…

*Au fost spectacolele și numele din recitalurile extraordinare de calitate îndoielnică? Despre ce vorbim sau despre cine? Maia Morgenstern, Rodica Mandache, Alexandru Repan, Marcel Iureș, Florin Piersic Jr să nu mai atragă? Exclus. Iar prezența copleșitoare a publicului la spectacolele lor din Bacău care au tot avut loc pe parcursul anilor infirmă și această ipoteză.

Cît despre ”nivelul scăzut” al recitalurilor din concurs… Întotdeauna s-a putut vedea, ca într-un concurs, evident, și calitate și doar… prestație. Au fost, în acest an, câteva recitaluri absolut minunate. Și chiar dacă n-ar fi fost, îmi permit să cred că nu ăsta a fost motivul ”lipsei de zgomot” din partea publicului. Nu poți stabili înainte de a vedea un spectacol că e prost sau bun, nu-i așa?…

*Au fost prețurile mari? Nu. Ca de fiecare dată, participarea publicului la recitalurile din concurs a fost liberă. Iar prețurile la recitalurile extraordinare nu au fost de natură să țină publicul deoparte. A se revedea mai sus…

*N-a fost mediatizare? Hmmm… Nici despre asta nu se poate vorbi hotărât în DA sau NU.

*N-a fost atractiv programul? Nu. Nici vorbă. Au fost ateliere și laboratoare, colocvii, lansări de carte, nume grele din lumea Teatrului, regizori, actori, critici, toți cu disponibilitate de a sta de vorbă cu Tine, spectatorul. Cu disponibilitate și apăsare, da, apăsare, mi-au mărturisit-o, că n-au avut cui vorbi… Iar despre actorii Teatrului Municipal Bacovia ce să spun? Că nu-i (mai) iubește publicul? NU. Un NU CATEGORIC. Publicul îi iubește și are nevoie de ei. Iar faptul că la reprezentația lor (EXCEPȚIONALĂ) ”Trei surori” (Cehov) născută în urma experimentului laborator, prezența publicului a fost ceva mai numeroasă, aplauzele în picioare, florile primite, îmbrățișările, au demonstrat-o.

Și-atunci? Atunci ce s-a întâmplat? Că CEVA s-a întâmplat. Și se întâmplă de ceva vreme… O ruptură între Teatru/Festival, ca instituție și Public s-a produs. O ruptură, de altfel, între Bacău și băcăuani. Că vrem sau nu să o recunoaștem, ea ESTE. Și doare.

Și da, mie, spectatorul mi-au lipsit mai mult ca oricând, în aceste zile, prietenii preț de un spectacol, da, da, acei trecători prin viața ta cu care, preț de un eveniment anume și atât pe an, să tai în carne vie nu pe cel pe care tocmai l-ai urmărit, că alții au menirea asta, și-apoi, noi, prietenii așa, preț de-un festival, o bere, o apă, o cafea, ne vom fi asumat oricum o singură calitate, pe aceea de simplu spectatori, fără pretenții de vreo specialitate.

Să tăiem în carne vie, spuneam, stările noastre, bucuria și/sau lacrima provocate de cineva, prin interpretarea sa sau de ceva din afara lui, poate mesaj sau altceva.

Nu e nostalgie. E doar o lipsă pe care, în orașul ăsta (nu știu cum o fi prin alte părți), o simți cu fiecare zi tot mai acut, tot mai adânc. Și e imposibil să nu te întrebi cui aparții în afară de tine. Și ce e aceea o Cetate. Și e dureros răspunsul care-ți vine instinctual. Pentru că știi, știi foarte bine că prietenii tăi preț de-un eveniment o dată-n an ar vrea, ar vrea să fie cu tine întru a-și diseca propriile stări, dar mai ales o stare a ta.

Dar chiar și așa, cu lipsa asta, cu întrebările astea, cu durerea asta, m-am lăsat Uimită. Și-s Fericită că am cunoscut Oameni înainte de a-i cunoaște ca profesioniști. Și că prin ei, am noi întrebări la care să caut răspuns. Și-s fericită că știu că oricare ar fi răspunsul, în mine e ascuns.

Și-i spun răspunsului, precum Alexandru Repan și-a încheiat mărturisirile din acest festival, IUBIRE. Că nici Iubirea nu are doar un sens, dar dacă ar avea, ce sens ți-ar da ea Ție?

Mulțumesc în mod special membrilor juriului din acest an, criticul de teatru Oltița Cîntec, regizorului Radu Nica și actorului Bács Miklós pentru toată disponibilitatea de a-mi răspunde întrebărilor legate de arta spectacolului, actorie, critică, regie.

Mulțumesc, de asemenea, tuturor actorilor cu care am interacționat, pentru sclipici. Mi-ati fost Licurici! MULȚUMESC! 🙂

Zânele și Cuvintele copiilor


FunClubul de Lectură, Fun Club Bacău

Copii cu vârste între 4 și 9 ani 🙂

De unde vin cuvintele?

Rareș: Care cuvinte?
Eu: Cuvintele!
R: Care cuvinte?
Eu: Uite, de exemplu, cuvântul ”care”:
R: Din gura mea!
Eu: Da, dar înainte de a veni din gurița ta, nu exista ”care”?
R: Din creier!

Ilinca: Cuvintele au apărut de pe planeta Pluto! Sau s-au format din gheață, gheața s-a topit și cuvintele au venit la noi sub formă de picături, iar noi am întins picăturile sub formă de litere.

Maia: Eu cred că au venit de la Doamne-Doamne!

Teo A: Cuvintele au apărut din strămoși, iar strămoșii le-au luat de pe Saturn.

***
Ce ai cere Zânei Pereților? (o zână descoperită de copii) 🙂

Răspunsuri: Să intru în perete, să-mi coloreze camera cu toate culorile Universului, să-mi facă un perete deasupra care să mă apere mereu atunci când plouă, să facă liniște într-o cameră în care este multă gălăgie.

***

Ce ai ruga-o tu pe Zâna Personală?

Sofia F: Să-mi facă temele!

Amalia: Să m-ajute să-mi fac curățenie în cameră!

Dudu: Să facă curat în casă! Casa mea e PLINĂ de mașinuțe!

Alex: Eu aș ruga-o să facă toate lucrurile pe care nu le-am făcut până acum, să merg în toate țările și să primesc o chitară electrică!

Sofia I.: Eu mi-aș dori să-mi facă în primul rând temele, să mă mai lase să dorm că-s obosită, să-mi dea ciocolată și să-mi cumpere niște jucării și să mă lase pe telefon, pe tabletă, să meargă în locul meu la școală, să fie dublura mea, iar când vine de la școală să-mi spună tot ce a făcut. Aș ruga-o să fie clona mea!

Alessia: Eu… Eu chiar n-aș avea nevoie de o zână. Mie îmi cam place să fac treabă…

Ibricul cu emoții

De azi, tocmai pentru că e luni, pentru… așa… vreo două săptămâni, ibricul de cafea este umplut și-i cu arome de emoție făcut, iar pentru fiecare zori de zi, c-o linguriță de emoție în plus cafeaua îmi va fi. 🙂

Se vor revărsa, apoi, emoțiile toate în pahare de rouă colorate, pe 21 iulie, ora 18.00, în Hidden, București, prin lansări de carte cu rime și povești. Și te aștept cu drag, om bun din viața mea să-mpart cu tine toată emoția. 🙂

Lansare: ”Verde ca Pepenele și cele șapte mioare” și ”La un pahar de rouă”, editura Casa de Pariuri Literare, volume apărute cu sprijinul ColorEX Paints Iași

”S-avem pardon”

Undeva într-un ținut apropiat și câtuși de puțin imaginat, nimic bun n-avea să se întâmple, așa că tot mai mulți și-au luat ”granița-n raniță” și-au plecat.

DIGITAL CAMERA

Bună dimineața, călători din lumea mare, poftă bună la cafea!

Ascultă, ascultă, ascultă!

Zilelor de miercuri le-am dat, de multă vreme, gustul Iubirii la cafea. Întru Iubire de țară cânt astăzi, așadar, neținând cont de vreo dată anume consemnată-n calendar că, vedeți voi, atunci când răul se-ntâmplă în neputință-mi țin condeiul la tâmplă, că nu știu furia, indignarea și nealinarea în condei a le scrie pe-un petec de hârtie.

De Iubire-ți cânt, așadar, ”dulce Românie”, așa-ți cânt eu ție!

Bună trezire, oameni dragi din viața mea, gânduri de Iubire la cafea! 🔑

Cristi Pațurcă – Noi,nu

O parte din noi ne-am învins
Greşeala, minciuna şi groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Până-n zarea ce-şi leagănă oaza.
Generaţii secate se sting,
Tinerii râd către stelele reci –
Cine-şi va pierde credinţa-n izbândă
Pe-aceste mereu mişcătoare poteci?
Cine din noi va muri
Înainte ca trupu-i să moară?
Cine-o să-şi lepede inima-n colb –
Insuportabil de mare povară?
Ca un vânt rău, ori ca o insultă
Întrebarea prin rânduri trecu.
– Ascultă, ascultă, ascultă!
Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!

(Nicoale Labiș, Noi, nu!)

CHEIA

În urmă cu un an, chiar pe 1 iulie, sub cod roșu de caniculă, îmi scoteam în lume, într-o emoție fără margini, copiii mei în rime din volumul ”În grădina de la moară”, printr-o lansare pe care nu-mi va fi dat vreodată s-o uit, ea însemnând pentru mine, drumul către o anume vindecare. Au urmat, cu aceeași emoție, la distanță de câteva luni, ieșirea de sub tipar a lui ”Verde ca Pepenele și cele șapte mioare” și o lansare la fel, vindecătoare, iar după alte câteva luni, ”La un pahar de rouă”, volumul meu la a doua ediție, revizuită și adăugită, de poezii dedicate tuturor copiilor născuți și nenăscuți încă. Toate, la editura CASA DE PARIURI LITERARE.

FOTO: ALIN LEANCĂ

Pe drumul acesta al vindecării, nu poeziile și poveștile au fost însă, medici. Ele sunt și vor rămâne, fără doar și poate, leacuri. Pe drumul acesta al vindecării, curanții mi-au fost și-mi sunt vorbele, îmbrățișările, încurajările tuturor celor care – mari și mici deopotrivă – și-au găsit răgaz să le citească. Adică… voi.

Spuneam în urmă cu un an: ”În toată nebunia asta numită ”În grădina de la moară” în care, precum Alice în Țara Minunilor m-am trezit peste noapte aruncată sau precum Dorothy în Țara lui Oz, că port în mine și voi continua să port, chipuri și zâmbete de Oameni. Călăuze dintotdeauna sau tovarăși de drum pe care uneori ți-i faci întâlnindu-i, într-o zi, pe aceeași cărare pe care tu mergi în acel moment. Și care îți vor rămâne în suflet mereu pentru că, împreună ați fost parte, culmea, neîntâmplător, dintr-o anume Întâmplare…”. La fel spun și acum.

Fără voi toți, călăuze, curanți, tovarăși de drum, crez și simțire, un licurici, pe care vi-l dedic acum, la împlinirea unui an, e posibil să fi rămas pentru totdeauna fără sclipire…

Vă mulțumesc în numele lui și… VĂ IUBESC! <3

Fãrã diplomã

Realizez pe zi ce trece că nu mi-a ajutat cu nimic absolvirea unei Facultăți de Științe Politice și nici un masterat în Administrația Publică nu mi-a folosit. Toate acele concepte despre manipulare, putere, limbaj de lemn, joc politic, psihologia maselor ar fi trebuit, intuiesc, să mă facă, de fapt, să mă adaptez lor și nu să asimilez cunoașterea lor întru trezirea și devenirea sinelui și, implicit, comunitare, pe drumul conștiinței curate. Am făcut o facultate degeaba…

În prezent(ul continuu), rãsfoiesc, periodic, “Cuvântul înainte” al vreunui almanah de dinainte de 1989 (cã tot zic unii, prea multi, cum c-ar fi fost mai bine). Ah! Si scriu poezii pentru copii. Sã-mi tin, totusi, facultãtile mintale acasã. Fãrã diplome.

ANA BLANDIANA: Democrația nu înseamnă zece proști mai importanți decât un deștept sau zece hoți mai importanți decât un om cinstit

ANA BLANDIANA:

Imperfectiunea democrației constă în faptul că majoritatea celor care o practică nu sunt pregătiți pentru ea. Ei au obținut dreptul de a alege, dar nu și știința de a alege în condițiile în care profesioniștii demagogiei fac tot ce pot pentru a-i împiedica să deosebească Binele de Rău, travestindu-le unul în altul (…)

Confuzia indusă sau nu de interese vinovate nu se petrece doar între Bine și Rău, ci, de exemplu, și între prostie și rea-credință. Niciodată, privind personajele care locuiesc peisajul politic al țării și al lumii, nu am știut dacă prostia sau reaua credință sunt prioritare, dacă felul în care distrug în loc să construiască și degradează tot ce ating, dovedește existența unui plan diabolic sau doar o jalnică incapacitate de a gândi un plan. În cazul nostru, prostia și răutatea se confundă simplu și pe înțeles cu egoismul și nepăsarea dusă până la crimă față de ceilalți.

Dar cum se poate explica faptul că o bună parte a populației – vedeți tinerii – nu se duc la vot, deși ei în mod evident urmează să fie beneficiarii sau victimele rezultatelor lui? Pentru că, de data aceasta, este vorba despre o nepăsare nu față de ceilalți, ci față de ei înșiși, față de propriul lor destin căruia îi opun o violentă și iresponsabilă formă de prostie izvorâtă din incapacitatea de a deosebi binele de rău. Ei renunță cu inconștiență sau, și mai grav, cu indiferență, la partea lor de putere sau de gândire care ar putea influența lucrurile, rămânând spectatori ai unui război în care nu le pasă că li se hotărăște soarta. Dacă sunt în stare să înțeleagă că este vorba despre un război…

Dar nu cumva nepăsarea se transformă în unitate de măsură a confuziei tocmai din cauza renunțării la a mai deosebi binele de rău după ce în atâtea rânduri au fost cu bună-credință și în mod catastrofal confundate? Poate că da, dar aceasta nu este o scuză, este cel mult o explicație.

Democrația nu înseamnă zece proști mai importanți decât un deștept sau zece hoți mai importanți decât un om cinstit. Democrația este valoarea supremă doar în măsura în care se exercită în sprijinul statului de drept. Statul de drept este construcția, fagurele în care se toarnă mierea democrației care, altfel, se împrăștie și se strică. O democrație care se opune statului de drept își pierde substanța și devine falsă, simplul rezultat al unei manipulări. Pentru că, asemenea libertății, democrația poate deveni toxică dacă este pusă în slujba răului. Dar tot ea este singura forță care poate duce popoarele înainte atunci când este lăsată să funcționeze corect, în numele Adevărului, al Dreptății, al Libertății și al Iubirii.

************************************************************************

Am asistat miercuri, 27 iunie, la Teatrul Municipal Bacovia la un dureros (altfel cum?) “Exercitiu de exorcizare” în anul Centenarului, propus de scriitoarea Ana Blandiana.

Pãcat cã cei cãrora le era adresat, pe de o parte, îl vor folosi în sensul continuãrii producerii de confuzie între Bine si Rãu în scopul travestirii Binelui în Rãu si invers, iar pe de altã parte, prea multi dintre destinatari au lipsit (prea putini tineri, mult prea putini). Oricum, o gurã de aer prilejuitã de Gala Bibliotecii Judetene ”Costache Sturdza” din Bacău, la 125 de ani de existenta, felicitãri organizatorilor!