Tag Archives: 20 de ani

Asociația Betania, îți mulțumesc!

From Muzele sustin!

Au trecut deja câteva zile de la ”Ziua Porților Deschise” a Asociației Betania din Bacău, iar dacă n-am scris până acum despre asta este din simplul motiv că… mi-a fost greu.Îmi este, de fapt, așa cum îmi este de fiecare dată atunci când ceva anume are așa un impact emoțional asupra mea încât orice cuvânt scris mi se arată ca ineficient, o denaturare de sens. Pentru că, am spus-o și o repet, anumite întâmplări e suficient să fie trăite și atât.

Și totuși… Recunoștința, dincolo de ceea ce transmiți prin simțiri, e nevoie să se manifeste și rațional. Cum ar fi, în cazul de față, cuvintele.

Anul acesta Asociația Betania din Bacău împlinește 20 de activitate. Douăzeci de ani care, cu maximum de bun simț, au fost cuprinși într-o zi de vineri, 5 iunie 2015, într-o Zi a Porților Deschise. O zi atât de frumoasă că de la 9 dimineața până pe la orele 13, mi-am luat ”la revedere” de la echipa Betania și de la oaspeți de vreo trei ori. Iar asta din simplul motiv că a fost atât de frumos, că nu mă puteam da dusă.

From Muzele sustin!

De la Betania, odată ce ai intrat, ți-e greu să mai pleci. Pentru că te simți ca acasă. Tot ce se petrece acolo zi de zi, de treci de poarta Betania și mai apoi de pragurile fiecărui centru în parte (Centrul de Integrare a Tinerilor, Centrul ”Delfinul” pentru Copiii cu Autism, Centrul Multifuncțional și Centrul de Recuperare), te face să te simți binevenit, ca acasă. De fapt, Betania definește ceea ce ar trebui să însemne ”acasă”. Armonie totală…

From Muzele sustin!

De douăzeci de ani, echipa Betania, prin olandezul considerat mai băcăuan și mai român decât băcăuanii și românii, Andre Muit, convinge. Cu seriozitate, coerență, prin implicare, perseverență, transparență și… rezultate. Cum am spus-o de fiecare dată, Betania nu este o echipă de invidiat ci una căreia vrei, în orice clipă, să i te alături.

From Muzele sustin!

Până că și albumul ”20 de ani Asociația Betania” vorbește despre fair-play, decență, seriozitate. Am fost impresionată (și nu, nu doar eu, ci toți cei care am răsfoit albumul) de cât de puține pagini a fost nevoie pentru a cuprinde munca unei echipe de 20 de ani. Și de modul în care echipa (în cazul de față jurnalistul Emilian Berceanu, în prezent PR al Asociației Betania și Andre Muit) a ales ca, în acest album, să-și reflecte activitatea: un jurnal, practic, o colecție de pasaje din materialele jurnaliștilor care, în 20 de ani, au scris despre proiectele Betania. Am primit acest album, fără să cer vreodată asta, regăsindu-mi textele, ca pe un mulțumesc.

Și eu, mulțumesc, Betania! Pentru fiecare răgaz pe care mi l-ați oferit, fără nici o presiune, în toți acești ani, de a vă cunoaște. Și de a vă iubi.

La mulți ani! 🙂

Ziua Porților Deschise în imagini, 20 de ani cu Betania, aici.

Sărbătorim 20 de ani cu Betania

From Parteneriate cu Muze Colorate

Una dintre cele mai frumoase echipe din sectorul ONG băcăuan, ASOCIAȚIA BETANIA, aniversează, în aceste zile, 20 de ani de existență. Când spun una dintre cele mai frumoase echipe, o spun cu toată sinceritatea, derulând în minte (și inimă) momentele unice pe care întâlnirile mele cu această echipă mi le-au creat. Betania nu înseamnă doar județul Bacău, înseamnă cu mult peste și nu înseamnă doar servicii în sprijinul copiilor cu autism și al familiilor lor din Bacău, ci și din județul Neamț și alte județe din Moldova, înseamnă nu doar Centrul de Integrare a Tinerilor ieșiți din sistemul de protecție social din Bacău și București, înseamnă nu doar Servicii de Recuperare Hidrokinetoterapeutică și Logopedică și nici doar Centrul Multifuncțional pentru tineri cu dizabilități sau Centrul de Consiliere, Informare şi Sprijin pentru familii aflate în situaţii de criză ori Proiectul ”Ajutoare financiare de urgență”, ci înseamnă investiții reale în sănătate, în învățământ, în economie, cultură. Asociația Betania înseamnă SUFLET și un exemplu de moralitate, fair-play și implicare reală, dincolo de orice interese cu excepția intereselor comunitare.

Am cunoscut echipa de la Asociația Betania din Bacău în ziua în care am decis, culmea, să părăsesc domeniul asistenței sociale pentru a mă dedica jurnalismului. De atunci, să tot fie de prin 2006, continui să fiu alături de Betania cu toată credința și convingerea că asociația reprezintă una dintre puținele frumoase realități ale Bacăului…

Dacă până astăzi n-ați știut și n-ați auzit de Asociația Betania, vă invit să o cunoașteți. Dacă știți, vă invit să sărbătorim împreună cu echipa și beneficiarii Betania, cei 20 de ani de frumoasă realitate a Bacăului! Pe 5 iunie 2015, adică vineri, între orele 10 – 16, Asociația Betania din Bacău își deschide porțile din str. Nordului nr.19 bis, Bacău, tuturor celor care vor să-i fie alături.

Înfiinţată în 1995, Asociaţia Betania este o organizaţie umanitară de sprijinire a tuturor categoriilor defavorizate ale comunitãtii. Misiunea sa este realizată prin derularea de proiecte sociale, medicale şi educative. Prin intermediul organizației, Olanda și România și-au dat mâna pentru a oferi servicii sociale de înaltă calitate unor categorii defavorizate care au nevoie de susținere și ajutor.
Asociaţia Betania este prima organizaţie de utilitate publică din Bacău, recunoscută ca atare de Guvernul României din anul 2004.

Două dintre poveștile preferate pe care le-am trăit cu Betania le-am scris aici și aici.